Putin vrea să schimbe granițele Ucrainei la summitul din Alaska. „SUA au acceptat de facto propunerea” - Kyiv Independent

62566258
Getty

Vladimir Putin i-ar fi transmis lui Donald Trump ce teritorii din Ucraina își dorește înainte de summitul din Alaska. Kyiv Independent notează că liderul SUA ar fi acceptat „de facto” planul Kremlinului.  

Donald Trump și Vladimir Putin vor discuta în Alaska un plan de pace care ar prevedea cedarea de către Ucraina a unor noi teritorii către Rusia. Surse din administrația prezidențială de la Kiev consideră că graba cu care are loc summitul sugerează că Washingtonul a acceptat „de facto” propunerea, conform Kyiv Independent.

Putin ar fi transmis planul trimisului special Steve Witkoff în cadrul întâlnirii pe care au avut-o la Moscova recent.

Planul ar prevedea retragerea trupelor Kievului din două regiuni ucrainene parțial ocupate – Donețk și Luhansk, potrivit unei surse din administrația prezidențială de la Kiev, care ar fi făcut parte din echipa informată cu privire la discuția pe care Putin a avut-o cu Witkoff.

Ca „gest de bunăvoință”, Rusia și-ar retrage trupele din nord-estul regiunilor Harkov și Sumi, unde Kremlinul a reușit deja să acapareze unele teritorii.

Se pare că Putin i-a spus lui Witkoff că Rusia ar fi mulțumită cu actuala linie de demarcație din sudul regiunilor Zaporojie și Herson, unde Rusia controlează majoritatea teritoriului, dar nu și capitalele regionale.

Potrivit surselor citat de Kyiv Independent din apropierea lui Volodimir Zelenski, planul ar fi respins categoric de Ucraina.

„Cine ar da armatei un astfel de ordin de retragere?”, a adăugat sursa. Aceeași sursă a afirmat însă că anunțul rapid al lui Trump privind întâlnirea cu Putin din 15 august sugerează că SUA au acceptat „de facto” propunerea.

„Rușii încearcă acum să răspândească vestea că respingem «planul minunat al lui Trump», dar adevărul este că acesta este planul rușilor – teritoriu în schimbul unui armistițiu”, a mai adăugat sursa.

Ucraina nu vrea să cedeze teritorii

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a comunicat sâmbătă în reţelele sociale că ţara sa „nu va ceda teritorii ocupantului”, semnalează Reuters şi AFP.

Înaintea întâlnirii dintre preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, anunţată pentru 15 august în Alaska, Zelenski a avertizat că „orice decizie s-ar lua împotriva noastră, orice decizie care s-ar lua fără Ucraina ar fi decizii împotriva păcii”.

Trump menţionase vineri un posibil „schimb de teritorii” între Ucraina şi Rusia în cadrul unui viitor acord între cele două ţări aflate în conflict.

Zelenski a respins astfel de concesii ca pe nişte idei „născute moarte„ şi a insistat că „răspunsul la problema teritorială ucraineană se află deja în Constituţia Ucrainei. Nimeni nu se va abate de la asta”. El a susţinut că „Ucraina este gata pentru decizii reale care pot aduce pacea”.

În presă au circulat informaţii conform cărora Putin a pretins controlul complet al Rusiei asupra regiunilor Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, ocupate de forţele ruse.

Zelenski a arătat că asta ar însemna cedarea unui teritoriu de mii de kilometri pătraţi şi a unor oraşe cu importanţă strategică.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62547309
Tesla și-a anunțat absența de la cel mai mare eveniment auto din Germania

Tesla nu va participa anul acesta la Salonul auto de la Munchen, Germania, conform organizatorilor evenimentului, Federaţia constructorilor germani de automobile (VDA), transmite DPA.

62566257
Un drog legal face ravagii în SUA. Mărturia unei tinere în scaun cu rotile: „Nu știi când vei înceta să respiri”

Un nou val periculos de consum de oxid nitros, cunoscut ca „whippets”, face ravagii în rândul tinerilor din SUA și se răspândește rapid în Marea Britanie.

62535453
Un nou tratament pentru cancerul pulmonar a fost aprobat în SUA. Cum ar putea contribui la stoparea simptomelor bolii

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite a anunţat, vineri, că a autorizat prin procedură accelerată un medicament destinat pacienţilor cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat, care au urmat deja un tratament anterior.

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.