Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Moscova susține că spionajul american reprezintă una dintre cauzele incidentului dintre avioanele rusești și drona americană

Serghei Şoigu a declarat, miercuri, în timpul unei convorbiri cu Lyod Austin, că „intensificarea” operațiunilor de spionaj desfășurate de SUA a fost una dintre cauzele incidentului dintre avioanele rusești și drona americană din Marea Neagră.  

„Cauzele incidentului sunt nerespectarea de către Statele Unite a zonei de zbor restricţionate anunţată de Rusia şi stabilită ca urmare a desfăşurării operaţiunii militare speciale (în Ucraina), precum şi intensificării activităţilor de spionaj împotriva intereselor Rusiei”, a spus Serghei Şoigu într-o declaraţie a Ministerului rus al Apărării, conform AFP, citată de News.ro.

„Zborurile dronelor strategice americane din Crimeea sunt de natură provocatoare, ceea ce creează condiţiile unei escalade în Marea Neagră”, continuă acest comunicat de presă publicat după convorbirea dintre Şoigu şi Lloyd Austin.

„Rusia nu doreşte o astfel de desfăşurare a evenimentelor, dar acum va reacţiona proporţional la orice provocare”, adaugă ministerul, considerând că „principalele puteri nucleare trebuie să acţioneze în cel mai responsabil mod posibil, în special prin menţinerea unor canale de comunicare deschise pentru a discuta despre orice situaţie de criză”.

Într-o declaraţie separată, Ministerul rus al Apărării a anunţat că şeful Statului Major, Valeri Gherasimov, a vorbit şi el, miercuri, la telefon cu omologul său american, Mark Milley, fără a oferi alte detalii.

Citește și
general
Gen. Mîndrescu, fost comandant NATO, despre drona din Marea Neagră: Aparține Americii. Are voie Rusia să o recupereze?
O dronă americană Reaper s-a prăbușit din cauza unor avioane rusești

Două aparate Suhoi s-ar fi „jucat” cu drona americană până când unul dintre piloții ruși și-a agățat elicea și a doborât drona, spun surse Pentagon.

Chemat să dea explicații, ambasadorul rus în Statele Unite a subliniat că țara sa nu vrea o escaladare a conflictului în zona Mării Negre.

Incidentul a avut loc în spațiul aerian internațional, deasupra Mării Negre. O dronă americană de tip MQ-9 și două avioane Suhoi 27 operau la aproximativ 120 de kilometri sud-vest de coastele peninsulei Crimeea. Potrivit New York Times, drona decolase de la o bază aeriană din România, pentru o misiune de supraveghere a mișcărilor rusești din Crimeea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult