Numărul pacienților cu gripă și viroze respiratorii crește semnificativ. Autoritățile recomandă vaccinarea antigripală

62223657

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva" din Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat, marţi, că numărul pacienţilor care au gripă sau viroze respiratorii este semnificativ mai mare decât în anii anteriori.

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase a atenţionat populaţia să se vaccineze antigripal.

În prezent, în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva" Iaşi sunt internaţi 21 de pacienţi diagnosticaţi cu gripă, 17 cu viroze respiratorii de alte etiologii şi opt cu pneumonie. Cel mai mic pacient are o lună, cel mai vârstnic are 90 de ani.

Pe lângă aceste persoane care au necesitat internare, în triajul unităţii medicale se prezintă zilnic 20 - 25 persoane care au viroze respiratorii. În urma consultului de specialitate necesită tratament la domiciliu.

Spitalul din Iași înregistrează internări multiple din cauza gripei

La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi sunt şi cazuri internate la terapie intensivă din cauza infecţiilor respiratorii severe.

„Sunt persoane în categoriile de risc, nevaccinate", a precizat, pentru AGERPRES, dr Florin Roşu.

„Suntem în vârful sezonului gripal. Tot mai multe persoane se prezintă la triaj cu simptome precum nas înfundat sau curgător, durere în gât, tuse, dureri musculare sau articulare. Dacă la aceste simptomatologii se adaugă şi febra, există suspiciunea de gripă, cea mai severă formă de viroză respiratorie. Deşi ne aşteptam la o creştere a cazurilor de virozelor respiratorii, numărul actual depăşeşte estimările", a declarat dr. Florin Roşu.

Conform sursei citate, vaccinarea rămâne, însă, singura metodă eficientă şi dovedită de prevenire a gripei.

Managerul spitalului recomandă măsuri preventive pentru populație

Nu este niciodată prea târziu să ne vaccinăm şi să ne protejăm sănătatea în această perioadă. Gripa, care este cea mai severă formă de viroză respiratorie, poate fi combătută, prevenită prin vaccinare, mai ales la persoanele cu risc: persoanele de peste 65 de ani şi copiii. Există, într-adevăr, posibilitatea să dezvoltăm gripă, chiar dacă suntem vaccinaţi, însă forma este uşoară, ameliorată, tratamentul putând fi la domiciliu", a precizat dr. Florin Roşu.

El recomandă prezentarea cât mai rapidă la medic pentru stabilirea unui diagnostic precis şi iniţierea unui tratament adecvat.

„E foarte important să ne prezentăm cât mai repede la medic imediat ce apar primele simptome de viroze respiratorii. Durata de boală cât şi de cea de recuperare va fi mult mai mică", a declarat dr. Florin Roşu.

Ca măsuri preventive, managerul Spitalului de Boli Infecţioase recomandă evitarea spaţiilor aglomerate, igiena corectă a mâinilor, alimentaţie bogată în fructe şi legume şi purtarea măştii de protecţie în caz de simptome. 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Mai multe spitale au rămas fără căldură în plină iarnă. Un institut din Capitală a amânat intervențiile chirurgicale

Avaria de la centrala termică CET Sud din București afectează activitatea din unele spitale. Din cauza frigului din unitățile sanitare, unele intervenții chirugicale au fost amânate.

Un bărbat a murit din cauza hipotermiei lângă soția bolnavă psihic, în Timișoara. Cei doi opriseră încălzirea

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Timişoara, a murit de hipotermie, lângă soţia bolnavă psihic. Vecinii au chemat ambulanţa, dar cei doi au refuzat transportul la spital, iar câteva ore mai târziu bărbatul a decedat.

Cel mai bine vândut producător auto mondial al șaselea an la rând. Vehiculele electrice pierd popularitatea

Toyota Motor şi-a menţinut, în 2025, pentru al şaselea an consecutiv titlul de cel mai bine vândut producător auto mondial.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.