Italia îşi redeschide graniţele pentru a salva sezonul turistic

62120425
Getty

După o lună de ridicare graduală a restricţiilor, Italia şi-a redeschis miercuri şi frontierele pentru turiştii europeni, un nou pas spre normalizare şi relansare a turismului înainte de sezonul estival, transmite AFP.

"Ţara revine la viaţă", a concluzionat ministrul Afacerilor Regionale, Francesco Boccia, în condiţiile în care au fost reluate zborurile internaţionale pe aeroporturile din trei mari oraşe: Roma, Milano şi Napoli.

Pe aeroportul Fiumicino din Roma, aproximativ 30 de zboruri internaţionale sunt programate pentru ziua de miercuri iar călătorii cu bagaje de mână încep să iasă frecvent de pe porţile de sosiri. O imagine similară la terminalul de plecări, chiar dacă aerogara este, deocamdată, puţin frecventată.

Tot miercuri au fost reluate deplasările libere între cele 20 de regiuni ale Italiei, de la nord şi până în sudul peninsulei, o măsură aşteptată cu nerăbdare de italieni.

Potrivit agenţiei Ansa, această redeschidere a deplasărilor între regiuni a provocat ambuteiaje, în special la Messina, în Sicilia, pentru îmbarcarea pe feribot-uri cu destinaţia spre continent.

Citește și
Un al patrulea militar american a fost ucis în Operaţiunea ”Epic Fury”, declanșată de SUA în Iran: ”Din cauza rănilor”
Un al patrulea militar american a fost ucis în Operaţiunea ”Epic Fury”, declanșată de SUA în Iran: ”Din cauza rănilor”

În gara centrală din Milano, călătorii se grăbeau să urce în trenuri."Mă întorc acasă după trei luni de aşteptare. Aştept cu nerăbdare", spune o tânără căreia i-a fost luată temperatura înainte de a se urca într-un tren pentru Calabria (sudul Italiei).

"Circulaţia trenurilor se desfăşoară în mod normal", susţine ministrul italian al Transporturilor, Paola De Micheli, care a venit la gara Termini din Roma pentru a verifica măsurile sanitare introduse la plecarea trenurilor de mare viteză.

Încă traumatizată de decesul a 33.500 de persoane din cauza Covid-19 în decurs de trei luni, Italia aştepta cu nerăbdarea revenirea la normalitate precum şi relansarea economiei.

Magazinele, cafenelele şi restaurantele au fost redeschise, precum şi majoritatea monumentelor şi site-urilor turistice: Basilica Sfântul Petru, Colosseumul din Roma, ruinele din Pompei, turnul din Pisa, catedralele din Milano şi Florenţa, muzeele din Vatican etc. Deocamdată însă aceste monumente şi muzee celebre sunt foarte puţin frecventate, o anomalie pentru aceste spaţii care în mod normal abundă de turişti veniţi din întreaga lume pentru a-şi face un selfie.

În timp ce pandemia de coronavirus pare a fi ţinută sub control, Italia trebuie să facă faţă, în prezent, celei mai grave recesiuni de după cel de-al doilea război mondial şi are nevoie disperată de revenirea turiştilor, având în vedere că sectorul turismului este responsabil pentru 13% din Produsul Intern Brut.

Miza este una care depăşeşte frontierele italiene, având în vedere că Spania, Grecia şi Franţa intenţionează şi ele să îşi relanseze sectorul turistic, atrăgând un număr cât mai mare de turişti străini.

"Găzduirea de turişti înseamnă repornirea economie şi a da posibilitatea de a muncii artizanilor, comercianţilor, antreprenorilor şi hotelierilor", a declarat ministrul italian al Afacerilor Externe, Luigi Di Maio.

La rândul său, sectorul agricol italian, mare consumator de mână de lucru din străinătate, a salutat şi el, prin vocea sindicatului Coldiretti, redeschiderea frontierelor care va permite "ca aproximativ 150.000 de muncitori sezonieri comunitari, proveniţi din România, Polonia şi Bulgaria, să intre în ţară fără să fie obligaţi să respecte carantina".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
Citește și...
Un al patrulea militar american a fost ucis în Operaţiunea ”Epic Fury”, declanșată de SUA în Iran: ”Din cauza rănilor”
Un al patrulea militar american a fost ucis în Operaţiunea ”Epic Fury”, declanșată de SUA în Iran: ”Din cauza rănilor”

Un al patrulea militar american a fost ucis în cadrul Operaţiunii Epic Fury în Iran, anunţă luni Comandamentul Militar american în Orientul Mijlociu (CENTCOM), relatează AFP, potrivit News.ro.

SUA mută avioane militare dintr-o țară din UE care a condamnat atacul său asupra Iranului
SUA mută avioane militare dintr-o țară din UE care a condamnat atacul său asupra Iranului

Cincisprezece aeronave americane au părăsit bazele militare Rota și Morón din sudul Spaniei de când Statele Unite și Israelul au lansat, în weekend, atacuri asupra Iranului, potrivit hărților publicate de site-ul FlightRadar24.

LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Noi explozii în Tel Aviv, Ierusalim, Doha, Dubai
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Noi explozii în Tel Aviv, Ierusalim, Doha, Dubai

În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care, pentru prima dată în conflict, a atacat Israelul dinspre Liban.

Recomandări

”Este oficial. Toți liderii teroriști ai Axei Terorii Iranului au fost eliminați”. Lista prezentată de Armata Israelului
”Este oficial. Toți liderii teroriști ai Axei Terorii Iranului au fost eliminați”. Lista prezentată de Armata Israelului

Irsaelul susține că, în urma atacului care a fost lansat în 28 februarie asupra Iranului, cu ajutorul Statelor Unite, au fost ”eliminați” toți liderii teroriști ai ”Axei Terorii Iranului”.

Guvernul este aproape să finalizeze bugetul pe 2026, cu mai puțin de 10 luni rămase. Miercuri va adopta „forma agreată”
Guvernul este aproape să finalizeze bugetul pe 2026, cu mai puțin de 10 luni rămase. Miercuri va adopta „forma agreată”

Coaliția de guvernare a decis ca miercuri să aibă loc ședința de închidere a bugetului în format complet, pentru finalizarea tuturor capitolelor și adoptarea formei agreate, au anunțat surse politice luni.