Cum se fură zeci de milioane de euro și în cel mai bogat stat din UE. Corupție anchetată de Parchetul condus de Kovesi

luxemburg
Shutterstock

Parchetul European condus de românca Laura Codruța Kovesi investighează o fraudă de 23 de milioane de euro comisă în Luxemburg, cel mai bogat stat din Uniunea Europeană.

 

În numele Parchetului European (EPPO) din Luxemburg, Poliția Judiciară Luxemburgheză a efectuat mai multe percheziții săptămâna trecută, ca parte a unei anchete privind presupuse fraude care implică fonduri UE de dezvoltare regională pentru transportul public.

Potrivit unui comunicat transmis de EPPO către Știrile ProTV, au fost percheziționate sediile unor importante companii de autobuze din Luxemburg, administrația transportului public din Luxemburg și casa unui fost înalt funcționar.

Aceștia sunt suspectați de fraudarea a până la 12 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) între 2022 și 2023 și a până la 11 milioane de euro din bugetul național în 2024.

Servicii de transport suprafacturate între 2022 și 2024

Se crede că mai mulți operatori de transport public au facturat sistematic servicii ca fiind efectuate cu autobuze electrice, în timp ce, în realitate, o parte semnificativă a acestor servicii ar fi fost efectuată cu vehicule diesel sau hibride.

Citește și
laura codruta kovesi
Laura Kövesi denunță „atacuri și intimidări” împotriva Parchetului European în ancheta privind frauda agricolă din Grecia

Această practică le-a permis operatorilor să beneficieze de o rată de remunerare mai mare rezervată serviciilor cu emisii zero. Prin urmare, nici coeficienții corectivi necesari pentru nerespectarea obligațiilor de electrificare nu au fost aplicați, ceea ce a dus la suprafacturare în perioada 2022-2024.

Toate persoanele sunt prezumate nevinovate până la dovedirea vinovăției de către instanțele competente din Luxemburg.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Este responsabil de investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incredibil! Fotbalistul era să facă KO un fan la prezentarea oficială
VIDEO Incredibil! Fotbalistul era să facă KO un fan la prezentarea oficială
Citește și...
Lovitura dată de Laura Codruța Kovesi în Croația. Parchetul European a obținut condamnarea unui fost ministru
Lovitura dată de Laura Codruța Kovesi în Croația. Parchetul European a obținut condamnarea unui fost ministru

Fostul ministru croat al dezvoltării regionale și fondurilor UE (MRRFEU) a fost condamnat la închisoare pentru fapte de corupție, în urma rechizitoriului Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi.

Laura Kövesi denunță „atacuri și intimidări” împotriva Parchetului European în ancheta privind frauda agricolă din Grecia
Laura Kövesi denunță „atacuri și intimidări” împotriva Parchetului European în ancheta privind frauda agricolă din Grecia

Procurorul-șef european, Laura Kövesi, promite să continue ancheta privind o presupusă fraudă majoră legată de bugetul agricol masiv al UE din Grecia, în ciuda a ceea ce ea descrie drept „atacuri” și „intimidări” la adresa echipei sale.

Investigație uriașă în România a Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi. Sunt sute de percheziții
Investigație uriașă în România a Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi. Sunt sute de percheziții

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a efectuat peste 300 de percheziții în 15 județe, într-o anchetă care vizează fraude cu fonduri euro în apicultură, cu un prejudiciu de 1,32 milioane de euro.

Afacerist prins de Parchetul condus de Kovesi cu o fraudă 365.000 de euro din bani europeni. Mama sa, șefă în Guvern
Afacerist prins de Parchetul condus de Kovesi cu o fraudă 365.000 de euro din bani europeni. Mama sa, șefă în Guvern

Un afacerist român a fost trimis în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 365.000 de euro din banii UE, pe care i-a încasat declarând că nu se află într-o stare de eventuală incompatibilitate. Cu toate acestea, mama lui era șefă în Guvern.

Înșelăciune cu aromă de căpșuni. Români trimiși în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 2,1 milioane euro
Înșelăciune cu aromă de căpșuni. Români trimiși în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 2,1 milioane euro

O persoană și o firmă din România au fost trimise în judecată de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi pentru o fraudă de 2,1 milioane de euro. Banii europeni au fost obținuți ilegal pentru construirea unor sere de căpșuni în Giurgiu.

 

Recomandări
Rusia acuză SUA de „piraterie de secol XXI” după confiscarea petrolierului Marinera. Echipajul navei ar putea fi judecat
Rusia acuză SUA de „piraterie de secol XXI” după confiscarea petrolierului Marinera. Echipajul navei ar putea fi judecat

Parlamentarul rus Leonid Sluţki a denunţat confiscarea navei Marinera de către SUA drept „piraterie de secol XXI”, iar Ministerul de Externe rus a cerut eliberarea echipajului. Casa Albă a precizat că echipajul navei ar putea fi judecaţi.

Când ar putea România să reducă dependența de importurile de gaze, datorită exploatărilor din Marea Neagră și Buzău
Când ar putea România să reducă dependența de importurile de gaze, datorită exploatărilor din Marea Neagră și Buzău

Vremea geroasă din 2026 a dus la creșterea consumului de gaze, pentru că oamenii și-au încălzit locuințele permanent, mai ales că au fost și multe zile libere.

România, lovită de un ciclon mediteranean. Meteorologii anunță „un episod autentic de iarnă”
România, lovită de un ciclon mediteranean. Meteorologii anunță „un episod autentic de iarnă”

Meteorologii avertizează că începând din 7 ianuarie un nou ciclon mediteranean va traversa România și va aduce un nou episod de precipitații intense.