Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bebelușul care poartă semnul iubirii chiar pe burtică. „Moașelor nu le-a venit să creadă când l-au observat” | FOTO

Bebelușul Jorgia este un simbol al iubirii, atât în sens figurat, cât și în sens propriu. Bebelușul are pe burtică un semn din naștere în formă de inimă.

Micuța Jorgia Welch are un mic semn din naștere pe burtică, care are forma perfectă a unei inimi.

Este o întorsătură ciudată, dar adorabilă, având în vedere că s-a născut în urmă cu aproape un an, chiar în luna îndrăgostiților, scrie LAD Bible.

 

Mama ei, Jayne Welch, în vârstă de 37 de ani, a fost cea care a dezvăluit că micuța Jorgia a fost subiect de discuție în spital atunci când s-a născut, datorită semnului ei din naștere foarte special.

„Semnul din naștere în formă de inimă se află pe burtica Jorgiei, iar moașelor nu le-a venit să creadă când l-au observat”, a spus mama din Stoke-on-Trent.

Citește și
copil salvat turcia
Miracolele există în Turcia. Câţiva copii, printre supravieţuitorii scoşi de sub dărâmături în provincia Hatay

„De când am năcut-o am observat acel mic semn roșu în formă de inimă perfectă”, a mai spus mama Jorgiei.

Mama ei a dezvăluit că medicii au fost uimiți să vadă micul simbol perfect format pe burtica nou-născutului.

„Știam că vom avea o fetiță, iar medicul pediatru a fost uimit când a observat semnul roșu de pe burtica micuță a Jorgei”, a spus femeia de 37 de ani din Staffordshire.

Medicii le-au spus celor doi părinți că semnele din naștere dispar adesea, în timp, însă Jorgia a sfidat din nou legile. Micuța, în vârstă de aproape un an, poartă și astăzi semnul iubirii.

„De atunci a continuat să crească în mod natural”, a spus mama ei. „Era destul de plat la început, dar s-a dezvoltat și acum este ușor în relief. Medicii au crezut că va dispărea, dar nu a dispărut și nici nu s-a estompat. Jorgia crește repede, și odată cu ea a crescut și semnul, într-o proporție perfectă”.

Mama ei iubește atât de mult semnul unic din naștere al fiicei sale, încât plănuiește „să își facă un tatuaj chiar în același loc”.

„O iubim pe fetița noastră născută în februarie și semnul ei din naștere foarte unic în formă de inimă”, a spus ea.

Jorgia s-a născut pe 22 februarie, 2022, și dacă ne luăm după numerologie, numărul doi este o „forță supremă feminină”, care, de asemenea, „reprezintă atât grație, cât și putere”, potrivit Numerology.com, conform LAD Bible.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult