Șefa CAB acuză „un plan matematic” de controlare a puterii judecătoreşti. Ce spune despre magistrații care merg la Cotroceni

62605326
Administraţia Prezidenţială

Preşedinta Curţii de Apel Bucureşti (CAB), Liana Arsenie, a declarat, că este de părere că există un plan „matematic” de preluare a controlului asupra puterii judecătoreşti. Ea a vorbit și despre magistrații care se întâlnesc cu Nicușor Dan.

"Pare că se doreşte o preluare a controlului asupra puterii judecătoreşti. Nu doar pare. Este un scenariu matematic, dar foarte cinic, prin care se încearcă o conservare a puterii prin controlul puterii judecătoreşti. Un plan matematic, tehnic şi foarte cinic. (...) Când vorbim de plan matematic, ne gândim la rigoare ştiinţifică şi pare că tot acest plan este unul foarte riguros, organizat, pus la punct, în care folosim expresii care pot să creeze emoţii, folosim imagini care pot să creeze emoţii, dar nevoia este reală, de preluare a puterii judecătoreşti", a spus Liana Arsenie, la Antena 3, conform Agerpres.

Ea a afirmat că „toată puterea dusă într-o singură mână înseamnă dezechilibru şi dispariţia statului de drept”, punctând că puterea executivă „devorează” practic puterea legislativă.

Șefa CAB: Sunt magistrați care, când se schimbă puterea politică, se duc să discute cu președintele

„În arhitectura statului, Constituţia prevede trei puteri, trei piloni pe care după care funcţionează statul român. Puterea executivă, puterea legislativă şi puterea judecătorească. Toţi aceşti piloni înseamnă împărţirea puterii şi înseamnă un echilibru. Toată puterea dusă într-o singură mână înseamnă dezechilibru, înseamnă dispariţia şi disoluţia statului de drept. (...) Există magistraţi care, de câte ori se schimbă puterea politică, se duc să discute cu preşedintele, invocând nevoia de schimbare. (...) Eu pot doar să constat. Nu pot să fac acuzaţii. Acuzaţiile trebuie să fie făcute în temeiul dispoziţiilor legii şi să fie evaluate de către instituţiile autorizate. Pot doar să constat că puterea executivă practic devorează puterea legislativă. Nu mai avem Parlament care să legifereze şi există această nevoie de control asupra puterii judecătoreşti prin orice mijloace”, a spus Arsenie.

Ea a adăugat că, în acest sens, se constată că, „de fiecare dată când se schimbă puterea politică, în România există un grup restrâns şi nereprezentativ pentru judecători sau pentru procurori, un grup restrâns de judecători şi de procurori care merg şi acum la preşedintele Dan, aşa cum au mers şi la preşedintele Băsescu, cum au mers şi la preşedintele Iohannis”.

„Afirmând nevoia de schimbare şi de îmbunătăţire a sistemului de justiţie, practic ei solicită schimbări care să valideze eşecuri personale”, a declarat şefa CAB, referindu-se la magistraţii care au mers să discute cu preşedintele Nicuşor Dan.

Șefa CAB ar vrea să se întâlnească cu Nicușor Dan

Liana Arsenie a mai afirmat că a solicitat o întâlnire cu şeful statului, dar până în prezent nu a primit niciun răspuns.

„Am cerut o discuţie cu preşedintele ţării, am făcut şi o solicitare scrisă. Probabil că agenda domniei sale este încărcată, Urmează, mă gândesc, să fiu şi eu primită. (...) În acest moment, l-aş ruga pe domnul preşedinte ca atunci când susţine că sistemul de justiţie este condus prin teroare, când sistemul de justiţie este condus prin presiune, că este condus prin persecuţie, să se gândească la faptul că răul care se face nu este la adresa acelor magistraţi, ci este un rău ce vizează sistemul de justiţie în ansamblul său”, a mai precizat şefa Curţii de Apel. 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62507470
Marinescu cere transparență: „Un judecător sau un procuror are responsabilitatea de a vorbi despre problemele din justiție”

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat sâmbătă că un magistrat are responsabilitatea de a vorbi în mod deschis despre eventuale probleme din sistemul de justiţie, astfel încât acestea să poată fi cunoscute şi corectate.

 

62605068
Ministrul Justiției, despre funcțiile de conducere la DNA și DIICOT: „Nu se poate vorbi despre un rezultat dinainte cunoscut”

Ministrul Justiţiei afirmă că, din punctul său de vedere, nu poate fi vorba despre negocieri politice în ceea ce priveşte viitorii procurori şefi şi adjuncţi ai DNA şi DIICOT, el dând asigurări că „nu se poate vorbi despre un rezultat dinainte cunoscut”.

62604930
De ce i-a mărit Curtea de Apel Pitești pedeapsa lui Daniel Chițoiu la 4 ani cu executare. Motivarea instanței

Pedeapsa primită în primă instanță de fostul ministru al Finanțelor și vicepremier Daniel Chițoiu după un accident soldat cu doi morți și un rănit a fost prea blândă.  

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.