Nereguli grave de construcție la un bloc nou, ridicat în centrul Capitalei de un parteneriat de firme din Israel
Your browser doesn't support HTML5 video.
Reparațiile s-au făcut după apariția unor fisuri în unele apartamente, dar și în plafonul parcării subterane. Din primele cercetări rezultă că ar lipsi un stâlp de rezistență. Iar structura de beton ar fi fost încărcată cu un transformator electric ce nu era prevăzut în proiect. Autoritățile au aflat de caz de la Inspectorul Pro.
Un bloc nou, ridicat în plin centru al Bucurestiului, a intrat în atenția procurorilor, pentru că există suspiciunea unor nereguli grave de construcție. Plângerea penală a fost înaintată chiar de Disciplina în Construcții din Primăria Capitalei, după ce Inspectorul Pro a cerut lămuriri față de acest caz. Clădirea a fost ridicată de un parteneriat de firme din Israel, prin intermediul unui constructor turc.
Prima reclamație datează de acum 3 ani și a fost făcută de unul dintre proprietari. Acesta își păstrează anonimatul, dar avocatul sau a fost mandatat să vorbească.
Crăpăturile au apărut în pereții unui apartament de la etaj iar proprietarul a început propria ancheta. Așa a descoperit – susține el – că, la intrarea în bloc, ar lipsi un stâlp de rezistență. Iar în parcarea subterană, plafonul ar fi cedat sub greutatea unui transformator electric, neprevăzut în proiectul inițial.
Totul s-a întâmplat după darea în folosință a clădirii, deci după recepția finala a lucrărilor. La insistențele asociației de proprietari, dezvoltatorul a făcut rapid o lucrare de consolidare – ceea ce demonstrează clar că problemele nu erau de neglijat.
Proprietarul a surprins în fotografii modul în care s-a făcut consolidarea. Se vede cum, la unul dintre colțuri, această grindă metalică, care nu era prevăzută în proiect, este sprijinită cu lemn.
Grinda de consolidare din subsol nu e singura problemă descoperită. După ce au apărut fisuri în apartamentul său de la etaj, proprietarul și-a dat seama că la intrarea în clădire ar lipsi un stâlp de rezistență.
Pentru ambele lucrări de consolidare, dezvoltatorul ar fi trebuit să obțină noi autorizații de la Primăria Capitalei. Echipa de la Inspectorul PRO a aflat însă că aceste consolidări s-au făcut fară documente legale.
Dan Rășică, șeful Poliției Locale București: „Cele două lucrări s-au făcut fără respectarea prevederilor Legii 50, adică nu au avut documente – ca să fim concreți…”
Reporter: Ce documente, mai exact?
Dan Rășică, șeful Poliției Locale București: „Trebuiau cuprinse în cadrul autorizației de construire.”
Reporter: Deci, s-au făcut două lucrări fără autorizație de construire?
Dan Rășică, șeful Poliției Locale București: „Da, da!” În urma problemelor descoperite, inspectorii de la Disciplina în Construcții din Primăria Capitalei au înaintat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Inspectorul Pro a luat legătura cu specialiști de renume din domeniul construcțiilor, ca să afle dacă acest imobil ar putea să aibă probleme. Profesorii cu care a discutat neoficial au studiat planurile construcției și au confirmat pentru Inspectorul Pro că ar putea exista nereguli. De aceea, au recomandat o expertiză tehnică. Asociația de Proprietari a semnalat neregulile încă din 2020, la Inspectoratul de Stat în Construcții și la Primăria Capitalei. A solicitat ambelor instituții o anchetă, care să stabilească dacă blocul prezintă vreun pericol. Proprietarul reclamant susține că autoritățile nu au mișcat un deget până când echipa ”Inspectorul Pro” nu a readus cazul în prim plan.
Reprezentanta Inspectoratului de Stat în Construcții: „N-am să înțeleg niciodată de ce locatarii nu fac niciodată nimic. Tot timpul se așteaptă de la instituțiile statului, dar instituțiile statului au și ele o capacitate – 5 inspectori pe sector, ce Dumnzeu să mai facă și instituțiile statului, mai ales că era un bloc nou." Firma care a construit imobilul are acționariat turcesc. A transmis Inspectorului Pro, printr-un comunicat, că s-a supus exigenţelor tuturor legilor şi regulamentelor din domeniul construcţiilor. A precizat, de asemenea, că a realizat toate controalele şi verificările prevăzute de legislaţie - fiind respectate în totalitate atât proiectele primite de la beneficiari, cât şi dispoziţiile de șantier. Societatea cu acționariat turcesc și-a declarat situația financiară în 2019, când apartamentele erau deja vândute. Atunci avea 2 salariați. În următorul an, a rămas cu unul singur, iar din 2021 a revenit la schema inițială de 2 angajați.
Inspectorul Pro a căutat explicații și la dezvoltator.
Noua asociație de proprietari nu a acordat Inspectorului Pro - pâna la ora difuzării acestui material - niciun punct de vedere, deși vorbim în acest caz despre interes public justificat. Legi care să ne protejeze de neregulile din construcții exista. Numai că trebuie respectate. Orice imobil trebuie verificat în mai multe etape, și nu doar la final!
Potrivit Inspectoratului de Stat în Construcții, anul trecut inspectorii ISC au fost prezenți la 7653 de acțiuni din care au respins doar 27 de proiecte și au suspendat activitatea în 220 de cazuri.
Sursa: Pro TV
Etichete: bucuresti , inspectorul pro , blocuri ilegale
Dată publicare: 08-05-2023 19:19