Scandalul continuă. Încă un pacient ar fi ars în timpul operației la Spitalul Floreasca

×
Publicitate

Scandalul din jurul Spitalului Floreasca ia amploare. Încă un pacient ar fi fost ars, în timpul unei operaţii, iar cazul nu ar fi fost raportat.

„Se fac investigaţii în acest sens”, a declarat marți ministrul Sănătăţii, care a prezentat concluziile raportului corpului de control, în cazul femeii care a murit, în urma unui accident similar, petrecut în luna decembrie.

Documentul arată că intervenţia chirurgicală nu a fost făcută de medicii de gardă, ci de un rezident, ajutat apoi de un medic specialist, chemat de acasă.

În plus, pacienta, care a murit ulterior, nu era alergică la iod, aşa cum susţineau doctorii care au folosit o cantitate foarte mare de dezinfectant, puternic inflamabil.

Controalele declanşate la spitalul Floreasca ar putea scoate la lumină şi alte incidente grave care nu ar fi fost raportate.

Citește și
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Există suspiciuni că un alt pacient a fost ars în sala de operaţie la spitalul Floreasca.

Incidentul ar fi avut loc anul trecut în lună martie în sala de operaţie pentru bolnavi cronici. Bărbatul avea 66 de ani şi ar fi suferit arsuri în zona gâtului.

Apelul ministrului Sănătății

 

Tocmai pentru că situaţia este neclară, ministrul Sănătăţii a făcut un apel pentru că toţi pacienţii care au trecut prin asemenea evenimente să anunţe autorităţile.

Mai ales că raportul corpului de control în cazul femeii care a luat foc pe masa de operaţie este năucitor. Au fost greşeli în lanţ.

Victor Costache, ministrul Sănătății: „S-a subdiagnosticat sau s-a diagnosticat greşit această alergie la iod, nu există niciun element care să indice alergia la iod a pacientei şi, practic, în ambele intervenţii chirurgicale a fost folosită această substanţă pe bază de etanol, cu un risc combustional major. Biocidul este avizat şi este conceput să fie folosit numai pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor echipei operatorii, nu pentru dezinfecţia pacienţilor.''

Greșelile ce au dus la tragedie

 

Pacienta semnase că este alergica doar la furazolidon şi la anumite plante. Iar generalizarea alergiei pe care o avea a dus în cele din urmă la folosirea greşită a dezinfectantului.

Mioara Comana, şefa Inspecţiei Sanitare de Stat: „Este vorba despre o neregulă, despre încălcarea unui protocol preoperatoriu. Acolo este specificat foarte clar cine efectuează aseptizarea câmpului, medicul operator, cu o cantitate de maximum 50 de mililitri dată în trei etape. Acolo a fost vorba despre o cantitate enorm de mare, în jur de 200 de mililitri pe puţin, care s-a folosit într-o singură etapă. Adică, s-a dat puţin pe corpul pacientului, după care s-a luat o tăviţă renală, s-a turnat toată cantitatea, care evident, s-a dus de jur împrejur.”

Următoarea greşeala a fost folosirea bisturiului electric împreună cu acest biocid pe bază de alcool. În plus, incidentul nu a fost înregistrat de la început în documentele medicale, ci ulterior, printr-o anexă. Victor Costache a vorbit şi despre intervenţia medicului rezident fără supravegherea unui îndrumător.

Victor Costache: „Niciunul din medicii aflaţi în echipa operatorie nu se afla în serviciul de gardă. S-a preferat să se intervină cu un medic rezident şi apoi cu un medic specialist venit de acasă, în loc să intervină echipa de medici primari, care erau de gardă în spital.''

Mircea Beuran a fost demis

 

Profesorul Mircea Beuran, cel care a coordonat întreaga intervenţie şi a semnat pentru protoculul operaţiei deşi spune că nu a fost în sală, a fost revocat din funcţia de şef de secţie chirurgie 3 a spitalului Floreasca şi din cea de şef al comisiei de chirurghie generală din Ministerul Sănătăţii. Beuran nu a putut fi contactat pentru a da un punct de vedere.

În acest caz spitalul a primit o amendă de 20 de mii de lei, iar întreaga echipă medicală de 10 mii de lei. Reprezentanţii unităţii sanitare spun că banii vor fi recuperaţi de la cei care vor fi găsiţi vinovaţi.

În paralel, continua şi ancheta penală. Poliţiştii Serviciului Omoruri au audiat doi asistenţi medicali implicaţi. Deocamdată urmărirea penală nu este îndreptată împotriva vreunei persoane. Acuzaţia este de ucidere din culpă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.