"Miza acestor zile este foarte clară: alături de ceilalţi colegi din delegaţie, trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu. Aici se conturează parteneriate, direcţii de finanţare, priorităţi strategice - iar locul nostru este în mijlocul acestor conversaţii, nu la margine. Jocul politic la nivel internaţional nu este doar alb-negru. Este despre multe nuanţe intermediare, despre înţelepciunea de a nu escalada când nu e cazul, dar şi despre curajul de a pune piciorul în prag atunci când e cazul. Şi este mai ales despre constatarea legată de faptul că a rămâne izolat nu este o opţiune - este crucială diplomaţia colectivă, mai ales în condiţiile în care suntem stat membru UE", a scris Pîslaru într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, delegaţia română a avut la Davos o serie de întâlniri şi discuţii la nivel înalt privind investiţiile, fondurile europene, securitatea şi cooperarea regională.
"În mod firesc, am participat şi la sesiunea dedicată riscurilor globale, unde România a fost foarte bine reprezentată de Oana Ţoiu, ministra Afacerilor Externe - o discuţie onestă despre fragmentarea lumii, erodarea încrederii şi nevoia de cooperare reală, nu doar declarativă. Am urmărit apoi dezbateri consistente despre politica industrială a viitorului şi despre cum putem păstra incluziunea socială într-o perioadă de transformări profunde. La fel de importante pentru mine au fost întâlnirile de dincolo de scenă: dialogul cu experţii, antreprenorii şi activiştii români prezenţi la Davos, oameni care duc România în lume prin ceea ce creează, nu doar prin ceea ce povestesc", a punctat ministrul.
Pîslaru a menţionat în postarea sa întâlnirea cu Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, alături de ministra Oana Ţoiu, în cadrul căreia au fost discuţii aplicate despre fondurile europene, planul social pentru climă şi noul cadru financiar european, întâlnirea cu prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, şi cu viceprim-ministrul Eugen Osmochescu, alături de Oana Ţoiu, pentru a continua dialogul regional pe investiţii, digitalizare şi parcurs european, precum şi întâlnirea cu Ioana Bauer Sandescu, laureata Premiului pentru Antreprenorul Social Remarcabil al Anului 2026 la World Economic Forum, România fiind astfel în lumina reflectoarelor la capitolul impact social.
Şeful de la MIPE a avut şi un schimb de idei cu Rory Stewart, scriitor, realizator, fost diplomat, parlamentar şi ministru britanic, despre "democraţie, încredere şi felul în care comunicăm politica publică oamenilor".
Tensiuni geopolitice şi economice în prim-plan la Davos
În planul dezbaterilor globale, reuniunea de la Davos din acest an a fost dominată de tensiuni geopolitice şi economice, în special pe teme precum Groenlanda, comerţul internaţional, securitatea globală şi competiţia strategică dintre marile puteri.
"Ieri au fost mai multe discursuri-cheie de poziţionare globală la care am asistat, mai ales pe situaţia Groenlandei. Cele mai importante au fost cele susţinute de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, viceprim-ministrul Republicii Populare Chineze, He Lifeng, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, şi culminând cu prim-ministrul Canadei Mark Carney.
Pe scurt, UE vrea o reacţie fermă şi solidară de a proteja dreptul internaţional şi mai concret Groenlanda şi Danemarca de pretenţiile SUA, discută de activarea unei bazooka comerciale (Anti-Coercion Instrument) ca posibil răspuns la ameninţarea cu creşterea de taxe a SUA şi de oportunitatea de a investi mai mult în apărare şi autonomie strategică. Ca reacţie, SUA se laudă cu rezultate economice fără precendent, afirmă ideea că leadershipul SUA este indispensabil în lumea liberă (free world) atât din perspectivă de securitate, cât şi economică şi că cerinţele şi nevoile americane sunt cheie pentru un răspuns global în faţa Chinei şi Rusiei. China nu se lasă nici ea şi sugerează că nu va sta cu mâinile în sân şi că nu poate fi ignorată la nivel global. Mesajul Chinei este susţinerea comerţului liber şi a multilateralismului, ceea ce înseamnă de fapt libertate deplină pentru produsele sale pe piaţa globală. Iar Canada livrează discursul zilei, cu citate din Havel şi constatarea că este timpul acţiunii şi nu al nostalgiei. Excelentă intervenţia prim-ministrului", a subliniat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Dragoş Pîslaru a remarcat că, în pofida acestor teme majore, subiectul războiului din Ucraina a fost mai puţin prezent în discursurile oficiale.
"De remarcat că narativul principal a fost legat de Groenlanda, comerţul internaţional, securitatea globală şi competiţia strategică. Prea puţin despre Ucraina, ceea ce este regretabil", a mai scris Dragoş Pîslaru pe pagina de socializare.
În opinia sa, reuniunea din acest an de la Davos este "fie o furtună perfectă, cu declaraţii care ascut poziţii vădit contradictorii, fie ocazia ideală de a găsi soluţii în spatele scenei şi a detensiona o atmosferă internaţională foarte încărcată".
Pâslaru a transmis că joi va oferi o sinteză a evenimentelor de miercuri, marcate de discursul preşedintelui SUA.