Premierul promite că testarea elevilor bănuiți de consum de droguri s-ar face pe banii statului

×
Publicitate

„Consumul de droguri a devenit o problemă de siguranță națională”. A spus-o la început de an școlar președintele țării, care a decis să caute o soluție de combatere a fenomenului, în urmatoarea ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Pe de altă parte, toți oficialii par să fie de acord să nu se facă o testare în masă a copiilor, ci doar în cazurile în care există suspiciuni, iar părinții își dau acordul.

Klaus Iohannis, președintele României: „Efectele, amploarea, provocările sociale ale consumului de droguri de la vârste fragede și mai ales în școli sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale. Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședinte a CAST acest subiect”.

Pentru a combate consumul de droguri în școli, tot mai mulți oficiali au propus ca elevii români să fie supuși unui test antidrog. A fost eleborat și un plan național în acest sens, girat săptămâna trecută de 7 ministere.

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne: „Acest plan se axează pe măsuri de prevenție, dar și de sprijin pentru elevii care se confruntă cu problema consumului de droguri, cu fenomene de violență în școli. Planul nu prevede un program obligatoriu de testare în masă a elevilor, ci elaborarea unui cadru normativ care să faciliteze descoperirea consumului de droguri în școli”.

Citește și
Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan abrogarea măsurilor din Educație
Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan abrogarea măsurilor din Educație

Testarea unui elev bănuit de consum de droguri ar trebui făcută la cabinetul medical al școlii.

Alexandru Rafila, minstrul Sănătății: „Se poate face de personal instruit nu neaparat medical, cu teste rapide inițial. E o testare extrem de simplă, după care în cazurile pozitive trebuie confirmare. Apoi să intre într-un sistem medical de consiliere și de soluție terapeutică imediată și de durată”.

La rândul său, premierul a promis ca testarea să se facă pe banii statului.

Marcel Ciolacu, premierul României: „Nu trebuie să testăm toți copiii din România să prindem dealerii care vând droguri. Dacă un părinte vrea ca și copilul să fie testat, să se facă pe cheltuiala statului, dar să devină o isterie națională în care luăm copiii cu arcanul și-i testăm pe toți nu mi se pare o abordare deplasata”.

Premierul vrea și modificarea legislației rutiere, astfel încât elevii despistați pozitiv la consumul de droguri să nu mai poată să își ia permisul la 18 ani.

Potrivit Agenției Antidrog, 9% dintre elevii de 16 ani au recunoscut că au consumat droguri. Cei mai mulți susțin ca au încercat cannabis, ecstasy și chiar cocaină. Unii povestesc că au început să facă asta de la 13 ani și ca le este foarte ușor să-și procure droguri. Și mai grav este că tot mai mulți elevi și studenți sunt tratați la camerele de gardă. Anul trecut, medicii estimau ca 30% dintre cei care ajung cu urgente provocate de droguri sunt adolescenți.

Reporteri: Adriana Stere, Iulia Petcu, Daniel Nițoiu, Bianca Ghiță, Liliana Curea

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
Citește și...
Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan abrogarea măsurilor din Educație
Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan abrogarea măsurilor din Educație

Aproximativ 500 de profesori au protestat miercuri la Palatul Cotroceni. Alături de cadre didactice şi personal din învăţământ au fost prezenţi şi studenţi de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Guvernul Bolojan anunță că din toamnă începe reducerea cheltuielilor din universități. Sporul de doctorat, înjumătățit
Guvernul Bolojan anunță că din toamnă începe reducerea cheltuielilor din universități. Sporul de doctorat, înjumătățit

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți seară, că reducerea cheltuielilor din universități va fi aplicată din toamna acestui an și a precizat că sporul acordat pentru titlul de doctor nu este o practică întâlnită în vestul Europei.

Sancțiuni mai dure în școli. Elevii riscă până la 4 puncte la purtare pentru abateri noi și încălcări neașteptate
Sancțiuni mai dure în școli. Elevii riscă până la 4 puncte la purtare pentru abateri noi și încălcări neașteptate

În mijlocul anului școlar, tot mai mulți directori, susținuți de comisiile de disciplină, adaugă la regulamentul intern niște sancțiuni pentru noi abateri ale elevilor, cu care se confruntă pentru prima oară.

Recomandări
Peste 45.000 de posturi la stat dispar după reforma în administrație. Guvernul promite economii de 1,6 miliarde lei în 2026
Peste 45.000 de posturi la stat dispar după reforma în administrație. Guvernul promite economii de 1,6 miliarde lei în 2026

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, reforma administrației. Această decizie ar urma să ducă la eliminarea a aproximativ 45.600 de posturi. Această măsură va duce la dispariția a 12.794 de posturi ocupate din administrația locală.

Comisia Europeană vrea reguli mai simple pentru ajutoarele de stat. Termen-limită pentru România să trimită propuneri
Comisia Europeană vrea reguli mai simple pentru ajutoarele de stat. Termen-limită pentru România să trimită propuneri

Comisia Europeană a lansat miercuri o consultare publică cu privire la proiectul de Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA) mai simplu şi mai raţionalizat, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

CNN: Zeci de documente FBI par să lipsească din dosarele Epstein, inclusiv interviuri cu o femeie care îl acuză pe Trump
CNN: Zeci de documente FBI par să lipsească din dosarele Epstein, inclusiv interviuri cu o femeie care îl acuză pe Trump

Zeci de înregistrări FBI din ancheta Epstein par să lipsească din fișierele publicate de DOJ, inclusiv trei interviuri cu o femeie care l-a acuzat pe Donald Trump de agresiune sexuală, potrivit CNN.