Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pe timp de izolare, sala de sport s-a mutat în casă. Vânzările de echipamente au explodat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Săptămânile petrecute în izolare se traduc acum prin kilograme în plus. Avem mai mult timp să gătim, să încercăm rețete noi, iar mișcarea a fost drastic redusă. În sălile de sport nu avem acces, iar plimbarea zilnică a dispărut.

 

Totuși, cei care au anticipat că ne vom rotunji au investit în echipamente sportive, ușor de folosit acasă. Reprezentanții magazinelor care vând astfel de produse susțin că le-au crescut vânzările cu până la 300%.

Ca să se mențină în formă, Lorenzo-Cristian și soția lui Minodora au investit peste 500 de lei în gantere și benzi elastice.

Sufrageria locuinței lor este acum și sală de antrenament.

”Lorenzo: Eu am luat niște gantere, că îmi lipsește sala. Minodora: Oare pot să ridic și eu una din asta? Lorenzo: Poți, poți dacă vrei cu adevărat poți, nu? Minodora: Eu mi-am luat o bandă cu care fac mâini, spate tot ce vrei, sfânta coardă care nu trebuie să ne lipsească și sărim zilnic cu ea”.

Și Adriana Marian din Cluj și-a transformat o încăpere. Cu 1.500 de lei și-a cumpărat mai multe gantere și o bicicletă și în fiecare zi, când are o clipă liberă, face puțin sport.

Citește și
Țara europeană care anunță că e #CoronaFree și redeschide sezonul turistic
Țara europeană care anunță că e #CoronaFree și redeschide sezonul turistic

Adriana Marian: ”Jumătate de oră la bicicleta sau o oră și așa ne petrecem noi săptămânile când nu putem merge la sală în oraș”.

Adriana Marian: ”Aici avem un geamantan cu mai multe greutăți, putem face și pentru mână”.

Adriana Marian: ”Am zis, haide să ne punem să pedalăm în casă, dacă afară nu mai putem. În cartierul în care stăm noi am putea ieși, dar e mic și cam te învârți așa în cerc, nu prea e plăcut”.

 

Încasări într-o lună cât în cinci ani

 

Potrivit estimărilor, unele magazine cu echipamente pentru sport au avut într-o luna încasări mai mari ca în ultimii cinci ani.

Sala de fitness poate fi mutată cu ușurință acasă, dacă aveți o saltea, elastice, gantere sau chiar o rolă pentru abdomen. 

Acestea au fost, de altfel, și cele mai vândute echipamente în aceasta perioadă pentru că sunt practice și foarte ușor de depozitat.

Lăcrămioara Roșca, director marketing magazin articole sportive: ”Categoria produselor cu prețuri sub 50 de lei a înregistrat accesări peste medie în această perioadă. Produsele pentru antrenamentele de fitness au înregistrat cererea cea mai mare, urmate de echipamentele pentru practici sportive în curte, cum ar fi coșuri pentru baschet, trambuline și diverse echipamente destinate copiilor”.

Potrivit unui studiu recent și alți europeni au probleme cu greutatea după aceste săptămâni de izolare.

Aproape 60% dintre francezi au declarat că s-au îngrășat, în medie, cu două kilograme și jumătate.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult