Dietele vegane pentru câini, recomandate de cercetătorii britanici în urma celui mai mare studiu pe această temă

caini
Getty

Dietele vegane care conțin toți nutrienții necesari sunt mai sănătoase și mai sigure pentru câini decât cele convenționale pe bază pe carne, conform celui mai amplu studiu realizat pe această temă.

Cercetătorii britanici au analizat peste 2.500 de câini în cursul unui an, folosind chestionare completate de stăpânii lor, potrivit The Guardian.

Aceștia au luat în considerare șapte indicatori de sănătate, precum 22 dintre cele mai comune boli – și au observat mai puține vizite la veterinar și medicamente necesare în cazul câinilor vegani.

Ce au descoperit cercetătorii

Oamenii de știință au descoperit că aproape jumătate dintre câinii care aveau o dietă conținând carne au necesitat medicamente nefolosite în mod uzual, dar doar o treime dintre câinii care consumau o dietă vegană s-au aflat în aceeași situație.

Studiul a apărut pe fondul unei dezbateri din ce în ce mai intense în ultimii ani pe tema supra-consumului de carne - și impactul acestuia asupra sănătății oamenilor și asupra planetei, dar și asupra modului în care sunt tratate animalele destinate consumului.

Citește și
Reciclare
Cât câștigă românii care strâng PET-uri din tomberoane. “Sunt bani care îi ajută să-și plătească chiria sau mâncarea”

În întreaga lume, există aproximativ 470 de milioane de câini și din ce în ce mai mulți oameni iau în considerare schimbarea dietei acestora. În jur de nouă miliarde de dolari au fost cheltuite pe mâncare vegană pentru animale domestice la nivel internațional în 2020, iar industria este în creștere, a mai relatat ziarul britanic.

Pericole similare pentru oameni, conform liderului studiului

Profesorul Andrew Knight, care a condus studiul la Universitatea din Winchester, Marea Britanie, a spus: „Studiul nostru e de departe cel mai mare studiu [pe această temă] publicat până acum.

„A dezvăluit că cele mai sănătoase și mai puțin periculoase alegeri alimentare pentru câini sunt cele vegane care au toți nutrienții.

„Una dintre cele mai comune probleme ale câinilor este că sunt supraponderali sau obezi și din păcate este comun ca atunci când testăm dietele pe bază de carne din comerț, există mai multe calorii.“

„Știm de asemenea pericolele pentru sănătatea omului asociate cu supra-consumul de carne și lactate și adesea sunt aceleași ingrediente,“ a mai spus acesta.

Cei mai mulți dintre respondenții chestionarului au fost din Marea Britanie și alte țări europene.

Knight urmează o dietă vegană și a condus studiul sponsorizat de organizația de caritate ProVeg.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Cât câștigă românii care strâng PET-uri din tomberoane. “Sunt bani care îi ajută să-și plătească chiria sau mâncarea”
Cât câștigă românii care strâng PET-uri din tomberoane. “Sunt bani care îi ajută să-și plătească chiria sau mâncarea”

Românii care colectează PET-uri, doze și sticle aruncate la tomberon câștigă lunar suficienți bani pentru a-și rotunji consistent veniturile, după cum reiese din datele Returo-SGR.

Benzina, motorina și gazul metan se vor scumpi, din cauza taxei pe dioxid de carbon. Când vor intra în vigoare noile prețuri
Benzina, motorina și gazul metan se vor scumpi, din cauza taxei pe dioxid de carbon. Când vor intra în vigoare noile prețuri

Prețurile carburanților și al gazului metan vor crește din 2028, când va intra în vigoare sistemul de taxare a dioxidului de carbon în UE, a declarat, la PRO Verde, Constantin Postoiu, expert în politici climatice.

Cartofii românești se termină în decembrie. „Avem secetă chiar și în Harghita și Covasna. La anul va trebui să importăm”
Cartofii românești se termină în decembrie. „Avem secetă chiar și în Harghita și Covasna. La anul va trebui să importăm”

România se pregătește de o penurie de cartofi, după ce seceta prelungită a afectat puternic chiar și culturile din județele Harghita și Covasna, zone considerate emblematice pentru această plantație.

Recomandări
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

DN1, blocat pe ambele sensuri. La munte se face „schimbul” de turiști
DN1, blocat pe ambele sensuri. La munte se face „schimbul” de turiști

Se circulă bară la bară pe DN1 pe ambele sensuri de mers, semn că la munte se face schimbul de turiști.

Capitala anunță o nouă taxă pentru turiști. Cât au reușit să strângă orașe ca Constanța sau Oradea din taxe similare
Capitala anunță o nouă taxă pentru turiști. Cât au reușit să strângă orașe ca Constanța sau Oradea din taxe similare

Bucureștiul a introdus din acest an o nouă taxă pentru turiști. Din acest an, vizitatorii vor plăti zece lei pe noapte, bani care, potrivit autorităților, vor fi folosiți pentru promovarea Capitalei.