Secătuită de braconieri, una dintre comorile României este în mare pericol

×
Publicitate

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării luptă pentru supravieţuire. Braconajul care a dus la dispariţia unor specii de sturioni, poluarea şi mai ales distrugerea habitatelor pentru păsări şi animale sunt ameninţările cele mai grave.

În paralel, sute de kilograme de caviar sunt vândute anual pe piaţa neagră. Ca să nu ajungem în curând la un dezastru, reprezentanţii ţărilor riverane acestui spaţiu unic s-au întâlnit joi la Tulcea, în căutare de soluţii.

Potrivit specialiştilor, braconajul distruge anual aproximativ 30% din populaţiile de sturioni şi asta mai ales în perioada de migraţie pe Dunăre.

De la începutul anului, numai în zona românească au fost confiscate peste 25 de tone de pește braconat şi aproape 200 de kilograme de icre. În zonele ucraineană şi în Republica Moldova se estimează că situaţia ar fi mult mai gravă.

Trei zone protejate de UNESCO Delta Dunării, Delta Ucraineeană şi Rezervaţia Prutul de Jos au fost înglobate acum într-o singură mare rezervaţie UNESCO. Una dintre priorităţi este cea a sturionilor, cei mai valoroşi peşti din lume, dar şi cei mai braconaţi. Dacă acum 50 de ani se mai prindeau exemplare de aproape 1000 de kilograme, acum totul este o amintire.

Citește și
Ilie Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român
Ilie Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român

De altfel, din cele 6 specii care trăiau la noi au mai rămas trei: morunul, nişterul şi păstruga. Scopul proiectului este, printre altele, şi implicarea Ucrainei în standardele stricte de protecţie. O mare parte din peştii româneşti care migrează, inclusiv cei eliberați din crescătorii, sunt prinşi în plasele braconierilor urcaineni. Un morun poate să trăiască până la 100 de ani, dar astăzi nu mai primeşte această şansă.

"Protejarea sturionilor numai în partea română ar fi numai pe jumătate un succes dacă nu ar fi implementate politici de protecţie şi în partea ucraineană. Noi am pierdut nişte specii de sturioni şi nu ştiu dacă le mai aducem înapoi. Cert este că eu am văzut sturion în piaţă de la Odessa, ei spun că este de crescătorie. Este de făcut test ADN şi să vedem dacă este de crescătorie", a transmis Mălin Mușătescu, guvernator ARBDD.

Scopul iniţiativei este şi avertizarea din timp a pericolelor care apar în zonă.

"Putem să preîntâmpinăm situaţii cum le-am avut nu demult pesta porcină. Pesta porcină a venit din zona transfrontalieră", a explicat Lucian Simion, raportor comisia UNESCO.

"Practic, la o frontieră fizică nu se opresc problemele. Şi în România şi Ucraina şi Moldova sunt aceleaşi probleme", a spus Ionel Palăr, preşedintele comisiei parlamentare UNESCO.

În următoarele luni, cele trei arii protejate înglobate acum într-o singură rezervaţie, ar putea beneficia de fonduri substanţiale din partea Uniunii Europene şi UNESCO.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Citește și...
Ilie Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român
Ilie Bolojan, în contextul situaţiei din Orientul Mijlociu: Prioritatea noastră este siguranţa fiecărui cetăţean român

Premierul Ilie Bolojan afirmă, sâmbătă seară, în contextul situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu, că prioritatea autorităţilor este siguranţa fiecărui cetăţean român.

Oana Țoiu: Sute de români din Dubai și Doha au cerut sprijin consular după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu
Oana Țoiu: Sute de români din Dubai și Doha au cerut sprijin consular după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu

Peste 500 de români din Dubai și peste 200 din Doha, între care și 20 de minori, au cerut sprijin consular după atacurile de sâmbătă din Orientul Mijlociu și suspendarea multor zboruri spre România, anunță Oana Țoiu.

Un tânăr a fost salvat după ce a rămas blocat în zăpadă, în afara Domeniului Schiabil Șureanu
Un tânăr a fost salvat după ce a rămas blocat în zăpadă, în afara Domeniului Schiabil Șureanu

Un tânăr de 27 de ani din municipiul Zalău a fost recuperat, sâmbătă, de jandarmii montani, după ce s-a rătăcit şi a rămas blocat în zăpadă în afara Domeniului Schiabil Şureanu, în zona cunoscută sub denumirea "Puru".

Recomandări
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”

Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă Iranul. Operațiuni militare majore sunt în curs de desfășurare. A spus-o președintele Trump, care a făcut apel pentru răsturnarea regimului de la Teheran.

Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Urale puternice pe străzile din Teheran, oamenii aplaudă de la ferestre
Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Urale puternice pe străzile din Teheran, oamenii aplaudă de la ferestre

Liderul suprem Ali Khamenei ar fi fost ucis în urma atacului asupra Iranului de sâmbătă dimineață, susțin mai multe surse israeliene și americane. Informația a fost prezentată inclusiv de către premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”
Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”

Ecoul confruntării din Orientul Mijlociu se simte deja la nivel global. Despre semnificația acestui nou conflict și posibilele sale urmări ne vorbesc Cosmin Stan și invitatul său.