Asociaţia Pro Infrastructură, despre închiderea Văii Oltului: „Greu de crezut că închiderea va fi doar de o lună”

valea oltului

Asociaţia Pro Infrastructură a transmis, miercuri seară, că este falsă afirmaţia ministrului Transportului, Sorin Grindeanu, potrivit căreia este închiderea traficului pe Valea Oltului este ”singura soluţie” pentru lucrările din zonă.

Potrivit specialiştilor, este vorba, de fapt, despre soluţia ”birocratului indolent al CNAIR şi a antreprenorului general turc care e doar cu mapa, nu şi cu sapa”.

Ministrul Grindeanu ne-a anunţat azi că închiderea DN7 între Boiţa şi Brezoi este «singura soluţie». Fals. Este soluţia la îndemâna birocratului CNAIR indolent şi a antreprenorului general turc care e doar cu mapa, nu şi cu sapa. Soluţia decentă într-o ţară normală ar fi fost devierea traficului în zona afectată prin mutarea DN7 pe celălalt mal al Oltului cu un pod (temporar) şi folosirea infrastructurii existente. Dar asta presupune gândire, bani, muncă birocratică şi, mai ales, asumare”, au transmis, miercuri seară, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Aceştia cred că este ”greu de crezut că închiderea va fi doar de o lună”.

”Nu ar fi exclus să dureze dublu. Mai mult, defrişările acestea se fac doar pentru studiul geotehnic (foraje), NU lucrări. Acelea vor fi... la Sfântul Aşteaptă. Iar în timpul lucrărilor vor veni, probabil, alte restricţii. Treceţi Carpaţii pe unde apucaţi. Nu ştim pe unde o să ocolească traficul de mediu şi lung parcurs, cei care merg în vacanţă sau transportatorii, dar localnicii ar avea o variantă neaşteptată”, au mai transmis reprezentanţii organizaţiei.

Citește și
spital constanta
Mai multe spitale au rămas fără căldură în plină iarnă. Un institut din Capitală a amânat intervențiile chirurgicale

Potrivit acestora, o variantă viabilă ar fi traficul feroviar din zonă.

”Deci... poftiţi în vagoane! Ce? Cum? A observat cineva din Ministerul Transporturilor sau CNAIR că avem o cale ferată pe celălalt mal al Oltului şi că poate fi o alternativă viabilă pentru transportul local? Cerem oficialilor MT şi ARF să introducă trenuri suplimentare pe ruta Câineni-Sibiu. Pe calea ferată se fac 76 de minute, faţă de cele 42 minute pe DN7”, a mai transmis organizaţia.

Potrivit acestora, ”dacă exista nişte gândire anticipativă în minister, se puteau repara şi cei 3 km restricţionaţi la 30 km/h între Valea Mărului şi Podu Olt, cât şi ceilalţi 3 dintre Tălmaciu şi Sibiu”.

”Ba chiar cu nişte gândire suplimentară, se refacţiona toată linia între Câineni şi Podu Olt şi se găseau metode de creştere a vitezei care acum e 50 km/h (vezi livret). Mai avem! Se putea face şi un pod temporar la Boiţa. Şi o haltă care să asigure accesul localităţii la calea ferată. Sunt doar 300 de metri între Boiţa şi linie, dar cea mai apropiată gară este la 5 km în Tălmaciu. Un PO la Boiţa ar fi foarte util în următorii 8-10 ani cât se va lucra la autostradă. Şi fireşte şi după aceea, că doar nu-l demolezi”, au mai scris pe Facebook oficialii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă închiderea circulaţiei pe Valea Oltului, pentru lucrările la autostrada Sibiu-Piteşti. El a afirmat că între 8 iulie şi 9 august, se închide circulaţia pe perioada zilei, iar pe perioada nopţii se va redeschide, urmând a avea rute alternative, ce vor fi anunţate din timp.

Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
Mai multe spitale au rămas fără căldură în plină iarnă. Un institut din Capitală a amânat intervențiile chirurgicale
Mai multe spitale au rămas fără căldură în plină iarnă. Un institut din Capitală a amânat intervențiile chirurgicale

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete a declarat pentru News.ro că mai multe spitale aflate în subordinea instituţiei au probleme în acest moment cu asigurarea căldurii.

Temperaturile cu minus fac victime în toată țara. Un bărbat a murit din cauza hipertermiei lângă soția bolnavă psihic
Temperaturile cu minus fac victime în toată țara. Un bărbat a murit din cauza hipertermiei lângă soția bolnavă psihic

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Timişoara, a murit de hipotermie, lângă soţia bolnavă psihic. Vecinii au chemat ambulanţa, dar cei doi au refuzat transportul la spital, iar câteva ore mai târziu, bărbatul a decedat.

Cel mai bine vândut producător auto mondial al șaselea an la rând. Vehiculele electrice pierd popularitatea
Cel mai bine vândut producător auto mondial al șaselea an la rând. Vehiculele electrice pierd popularitatea

Toyota Motor şi-a menţinut, în 2025, pentru al şaselea an consecutiv titlul de cel mai bine vândut producător auto mondial.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic
„Scopul principal” al lui Trump în Iran nu ar fi schimbarea regimului. Ce ar vrea, de fapt, de la liderii Statului Islamic

Donald Trump anunță taxe vamale de 25 la sută pentru orice țară care face comerț cu Iranul. Președintele american se întâlnește, marți, cu consilierii săi de rang înalt pentru a discuta variantele de răspuns la adresa regimului de la Teheran.

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.