Venus, planeta iubirii, revine la mișcarea directă. Armonia în relațiile zodiilor va fi restaurată din 4 septembrie 2023
Între 23 iulie și 4 septembrie Venus a fost retrograd și a adus provocări și a scos la suprafață acele situații, care necesitau o clarificare.
De asemenea, relațiile cu cei din jur au intrat în vizorul nostru, felul cum interacționăm și ne exprimăm din punct de vedere afectiv și a ajutat la redescoperirea nevoilor afective. Revenirea la mișcarea directă instaurează calmul și armonia în relații și în sfera financiară. În relațiile unde nu mai există energie, pentru că a fost consumată în conflicte, vor avea loc despărțiri de comun acord.
Venus își continuă traseul prin zodia Leu până pe 9 octombrie, când intră în zodia Fecioară, așa că în următoarea perioadă, avem ocazia să luăm decizii importante în planul afectiv, financiar sau în domeniile, unde se află zodia Leu pe harta astrală.
Ce domenii activează revenirea lui Venus, planeta iubirii, la mișcarea directă:
BerbecVenus, guvernatoarea casei relațiilor, revine la mișcarea directă, prin sectorul sentimental. După o perioadă în care Berbecii și-au reevaluat sentimentele și relația de iubire, acum pot lua decizii importante. S-ar putea să mai existe lucruri încurcate, dar până în luna octombrie vor reuși să-și dai seama ce schimbări sunt necesare.
TaurVenus, guvernatoarea nativilor Taur, revine la mișcarea directă, prin sectorul familiei, căminului și patrimoniului și se încheie o perioadă în care nativii și-au reevaluat relațiile de familie și au căutat să rezolve anumite chestiuni, care țin de casă și de administrarea acesteia.
GemeniVenus, micul benefic, revine la mișcarea directă, prin zodia Leu, prin sectorul comunicării, gândirii, interacționării, negocierilor și relațiilor cu rudele. Neînțelegerile cu familia, cu cei cu care desfășoară activități sau cu partenerul de cuplu se lămuresc în urma unor discuții sincere și directe. Dacă lucrurile nu sunt foarte clare în planul sentimental, până în luna octombrie, când Venus intră în zodia Fecioară, este posibil să se mai reia niște discuții și să se pună pe alte baze o relație.
RacVenus, micul benefic, revine la mișcarea directă, prin zodia Leu, respectiv prin sectorul financiar, al banilor pe care nativii Rac îi câștigă de la serviciu sau din alte activități extraprofesionale. Retrogradarea lui Venus a adus o revizuire a obiceiurilor de cheltuire a banilor.
LeuVenus, micul benefic, revine la mișcarea directă prin casa personalității nativilor, și le aduce Leilor, după o perioadă de revizuire și reevaluare a planurilor personale, schimbări importante în viața personală, în relațiile intime, dar și-n cele profesionale, mai ales că Venus este guvernatoarea casei carierei.
FecioarăDupă o perioadă intensă în planul sentimental, cu întâlniri din trecut și sentimente răscolite, Venus, micul benefic, revine la mișcarea directă, prin zodia Leu, prin casa frământărilor interioare, introspecției și trecutului. Lucrurile par să reintre în normal în planul sentimental, mai ales dacă nativii au înțeles mesajele, care au venit din astral către ei, și i-au determinat să încheie anumite etape din trecut.
BalanțăVenus, guvernatoarea nativilor Balanță, revine la mișcarea directă prin zodia Leu, semn că se încheie o perioadă de revizuire a planurilor, proiectelor de viitor, dar și a relațiilor de prietenie. Pentru că a fost dinamizată și axa sentimentală, lucrurile vor reintra în normal și-n planul amoros, acum că nativii și-au dat seama ce-și doresc de la o relație de iubire.
ScorpionVenus, guvernatoarea casei relațiilor, revine la mișcarea directă prin zodia Leu, respectiv prin casa carierei, așa că se încheie o perioadă de reevaluare a proiectelor profesionale. Posibil și relația cu șefii să fi intrat într-o reevaluare, să se fi clarificat anumite aspecte și acum să se intre în normalitate.
SăgetătorVenus, micul benefic, revine la mișcarea directă prin zodia Leu și după o perioadă de revizuire a principiilor, sistemului de valori, pregătirii profesionale și schimburilor de experiență. Unele proiecte pot intra acum în linie dreaptă.
CapricornVenus, guvernatoarea casei sentimentale, revine la mișcarea directă, prin zodia Leu, prin sectorul intereselor financiare, a banilor proveniți din alte surse decât salariile, privind intimitatea și încrederea reciprocă. Se instalează calmul și armonia în relațiile unde au fost probleme de natură financiară sau intimă.
VărsătorVenus, planeta iubirii, revine la mișcarea directă, prin zodia Leu, prin casa relațiilor, căsătoriei și parteneriatelor profesionale. După o vară incendiară în planul relațional, în care s-au lămurit niște situații neplăcute, acum Vărsătorii vor acționa în beneficiul lor. Posibil să realizeze că nu mai pot continua să meargă mai departe într-o relație, să aibă loc despărțiri, de comun acord, pentru că și-au epuizat energia să mai lupte și să țină piept conflictelor.
PeștiVenus, micul benefic, revine la mișcarea directă, prin zodia Leu, respectiv prin casa muncii, activităților profesionale și sănătății. Proiectele profesionale încep să prindă contur, în perioada următoare, să se așeze pe alte baze, să se instaleze armonie în relațiile cu colegii. În ce privește sănătatea, se pot lua decizii pentru adoptarea unui stil de viață sănătos.