Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Universitățile pot mări taxele doar cu rata inflației, pe parcursul unui ciclu de studii. E lege votată în Parlament

Universitățile vor putea să mărească taxele de școlarizare pentru studenți pe durata ciclului de învățământ doar cu un procent egal cu rata inflației. Noua lege a fost aprobată în Parlament.

Până acum, unele facultăți creşteau, de la un an la altul, sumele pe care tinerii le plăteau dacă intrau pe locurile cu taxă. Asta îi făcea pe mulți să aibă dificultăți în a le achita, iar unii chiar abandonau școala.

În toată țara, sunt mulți tineri care au avut parte de „surpriza" neplăcută a taxelor mărite pe parcursul studiilor.

„Acum doi ani era taxa mai mică. Acum, când am intrat eu, da, s-a majorat cu încă jumătate" spune o studentă.

Tânără: „Am foarte mulți colegi care lucrează full-time. Taxele mărite pe ei nu i-au ajutat absolut deloc."

Citește și
scott
Demisie surpriză din vârful unei universități de top din SUA în urma unor scandaluri provocate de antisemitism

Acum însă noua lege, votată de Parlament, obligă universitățile ca taxele de şcolarizare să le fie comunicate candidaţilor din timp şi să nu poată fi modificate de instituţiile de învăţământ superior pe perioada unui ciclu de studii, pentru aceeaşi promoţie de studenţi.

Sumele pot fi actualizate doar cu rata inflației. Este injust ca studenţii să debuteze în anul universitar, ştiind că suma studiilor este una, ca mai apoi să afle că aceasta este mai mare, spun inițiatorii legii.

Filip Havarneanu, inițiator al legii: „Au fost studenți care au ajuns în anul 3, aveau taxele de 3.000 de lei, și după aia le-a crescut chiar la 7.000. Anii trecuți au fost studenți care, din păcate, s-au lăsat de facultate, tocmai de aceea."

Nu toate universitățile au aplicat însă, aleator, majorări de taxe. Multe au ținut cont de nevoile studenților. La Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, taxele de școlarizare s-au mărit cu până la 700 de lei pe student, la șase dintre facultăți. Însă doar pentru cei care vor intra în primul an.

Sorin Mocanu, prorector Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași: „Alocația bugetară pe care fiecare student o primește de la buget este de 6.266 de lei, firește că nici acești bani nu sunt suficienți pentru un proces de educație. Creșterea taxei încearcă să ajungă la cifra pe care ministerul ne-o oferă, facultățile aleg să mărească acea taxă gradual, în fiecare an câte puțin."

La Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj, taxele de școlarizare au crescut cu aproape 40%, în unele cazuri, de la începutul anului trecut. Și aici, majorările i-au vizat, însă, doar pe boboci.

Iar la Universitatea „Transilvania" din Brașov, conducerea a majorat taxele de școlarizare cu șase procente, în urmă cu o lună. Noii studenți, de pe locurile cu taxă, vor plăti între 3.700 de lei și 7.400 de lei în funcție de specializare.

Tânără: „Suntem la vârsta în care nici nu putem face prea mulți bani. Și ar trebui să fim susținuți prin chestia asta."

Studentă: „E super important să știi de la început cât ai de achitat pentru studii".

Noile prevederi obligă universitățile să-și anunțe taxele cu 3-4 luni înainte de fiecare nou an universitar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult