Protest inedit al elevilor față de lipsa decontării abonamentelor pentru transportul intrajudețean

×
Publicitate

Situație fără ieșire pentru zeci de mii de elevi din toată țara, care nu mai au abonamentele decontate pentru transportul intrajudețean.

Măsura era extrem de utilă și ajuta la reducerea abandonului școlar, spun atât copiii, cât și părințîi. Elevii au trimis astăzi, într-un protest inedit, autobuze de jucărie la Ministerul Educației, dar și la sediul Guvernului.

Gabriel locuiește în Năvodari și, pentru a ajunge la liceul din Constanța unde învață, este nevoit să facă naveta. În fiecare lună plătește peste 200 de lei pentru a ajunge la școală.

Gabriel Puscociu, elev: „Având în vedere că stau doar cu mama și toate chelruielile vin asupra ei, înseamnă foarte mult. Pot spune că o parte din salariu merge doar pe abonament. 210 lei, acum doi ani era 150, iar pe parcurs l-au tot scumpit la 170, 190 și, în prezent, este 210 lei. Necesită niște sacrificii făcute de mama mea și chiar este o problema acest lucru”.

Protest inedit din prtea elevilor

 

Citește și
Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, aprobat. Când pot fi depuse cererile
Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, aprobat. Când pot fi depuse cererile

 

Iar în situația lui Gabriel sunt zeci de mii de elevi din toată țara. Pentru a atrage atenția asupra acestei situațîi, asociația care îi sprijină pe școlari a organizat astăzi un protest inedit. Elevii au trimis prin Poșta Română mai multe microbuze de jucărie Ministerului Educației și Guvernului.

O elevă care arată coletele: „Autobuzul din mijloc este pentru domnul prim-ministru Ludovic Orban. Avem în autobuz revendicările, un autobuz de culoare albastră și o scrisoare a unei eleve din Constanța care are mari probleme cu transportul. Aici avem autobuzul de culoare galbenă pentru doamna Anisie, o culoare foarte caldă, precum ar trebui să fie și dumneaei cu elevii cu acestei revendicări”.

Denisa Lucan, elevă: „Scopul acestei acțiuni este că Guvernul să ne asigure transportul. Pentru că a ne asigura transportul înseamnă că ne asigura și viitorul, dar și dreptul la educație. Dacă guvernul ne taie transportul, mai ales pentru cei din mediul rural, le taie și viitorul. Cred că cel mai important pentru copii este educați”.

Andrei Tănase, președintele Asocietiei Elevilor din Constanța: „Vom face toate demersurile necesare, vom face proteste atât la nivelul municipiului București, cât și în Constanța, campanii în mediul online. În dată de 15 ianuarie, dacă nu se rezolvă problema, vom face o sesizare către președintele României, prin care îi vom cere să înceapă urmărirea penală a guvernanților pentru faptul că prin exercitarea deficitară a atribuțiunilor de serviciu ei au prejudiciat în felul acesta dreptul elevilor la educație”.

Pe de altă parte, elevii au fost informați că OUG 51/2019 care reglementa transportul elevilor și decontarea aferentă, a fost atacată de PSD la Curtea Constituțională, urmând că judecătorii să ia o decizie. Până atunci, însă, școlarii nu vor beneficia de reduceri la transportul intrajudețean.

Articol recomandat de sport.ro
Românul prins sub bombardamentele din Teheran: „Iranul e a doua mea casă!“
Românul prins sub bombardamentele din Teheran: „Iranul e a doua mea casă!“
Citește și...
Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, aprobat. Când pot fi depuse cererile
Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, aprobat. Când pot fi depuse cererile

Ministerul Educaţiei anunţă că, joi, a fost aprobat calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul şcolar 2026-2027.

După „ani în care le-a menținut la un nivel scăzut”, Universitatea Babeș-Bolyai anunță „actualizarea” taxelor de școlarizare
După „ani în care le-a menținut la un nivel scăzut”, Universitatea Babeș-Bolyai anunță „actualizarea” taxelor de școlarizare

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) anunță că, după ce a menținut taxele scăzute pe perioada pandemiei, actualizarea lor devine necesară pentru a susține investițiile și calitatea serviciilor pentru studenți.

Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan abrogarea măsurilor din Educație
Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan abrogarea măsurilor din Educație

Aproximativ 500 de profesori au protestat miercuri la Palatul Cotroceni. Alături de cadre didactice şi personal din învăţământ au fost prezenţi şi studenţi de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Recomandări
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Iranienii spun că nu vor negocia cu SUA
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Iranienii spun că nu vor negocia cu SUA

În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care, pentru prima dată în conflict, a atacat Israelul dinspre Liban.

Mai multe avioane de luptă americane s-au prăbușit în Kuweit. Ambasada SUA este în flăcări | VIDEO
Mai multe avioane de luptă americane s-au prăbușit în Kuweit. Ambasada SUA este în flăcări | VIDEO

Mai multe avioane de luptă americane s-au prăbușit luni în Kuweit, dar toți membrii echipajelor au supraviețuit, a anunțat Ministerul Apărării din micul stat arab, aliat al SUA. Concomitent, au apărut și imagini cu Ambasada SUA din Kuweit în flăcări.

Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului din Iran
Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului din Iran

Premierul Ilie Bolojan a convocat luni dimineaţă, la Palatul Victoria, o şedinţă pe tema situaţiei cetăţenilor români blocaţi în zona limitrofă Iranului din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.