„Acum a devenit o realitate". Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc a fost externat

62438935

Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc a putut să părăsească spitalul american în care se afla internat, la aproape trei săptămâni după acea operaţie, informează joi DPA.

Rick Slayman se recuperează bine şi îşi va continua convalescenţa acasă, alături de familia sa, a anunţat miercuri seară Spitalul General Massachusetts din Boston pe reţeaua de socializare X.

"Acest moment - părăsirea spitalului astăzi, cu unul dintre cele mai bune buletine de sănătate pe care le-am avut după multă vreme - este un moment pe care mi-l doream să vină de mulţi ani", a declarat bărbatul de 62 de ani, potrivit medicilor. "Acum a devenit o realitate". Această zi nu a însemnat un nou început doar pentru el, a mai spus pacientul, ci şi pentru multe alte persoane care aşteaptă un transplant de rinichi.

Rick Slayman, care suferă de o boală de rinichi ce îi pune în pericol viaţa, a fost transplantat cu acel organ modificat genetic pe 16 martie, potrivit spitalului american.

Procedura, cunoscută sub numele de xenotransplant, a făcut obiectul unor cercetări de mulţi ani. Porcii sunt deosebit de potriviţi ca donatori, deoarece metabolismul lor este similar cu cel al oamenilor, dar componenţa genetică a animalelor donatoare trebuie modificată pentru ca organele lor să poată fi folosite. Fără modificarea genetică, ar exista o reacţie de respingere imediată atunci când organele sunt transferate la oameni.

De altfel, bărbatul de 62 de ani a prezentat semne de respingere în a opta zi după operaţie, a relatat cotidianul The New York Times, citându-l pe unul dintre medici. Cu toate acestea, reacţia imunitară a fost controlată cu ajutorul medicamentelor.

"A fost un roller coaster în prima săptămână", a dezvăluit acel medic pentru cotidianul american. Cu toate acestea, bărbatul a reacţionat la tratament în acelaşi mod ca şi pacienţii care au primit organe de la donatori umani.

În perioada recentă, doi pacienţi grav bolnavi au primit prin transplant inimi de porc ca organe de înlocuire, la Spitalul Universitar din Baltimore, un oraş din statul american Maryland. Ambii au murit la câteva săptămâni după operaţie.

Articol recomandat de sport.ro
După ce a spulberat Roma, Cristi Chivu și-a început conferința vorbind despre Mircea Lucescu
După ce a spulberat Roma, Cristi Chivu și-a început conferința vorbind despre Mircea Lucescu
Citește și...
Buddha Bowl, bolul colorat care îți hrănește corpul și încântă privirea. Cum să transformi fiecare masă într-o experiență

Sigur ai văzut aceste boluri colorate, pline cu ingrediente pe bază de plante: cereale, leguminoase, legume crude sau gătite și diverse sosuri.

O pernă de la bărcile de salvare ale Titanicului, scoasă la licitație. Prețul de pornire e uriaș

O pernă de scaun provenind de la una dintre bărcile de salvare ale Titanicului va fi scoasă la vânzare pe 18 aprilie, cu o estimare de până la 180.000 de lire sterline (238.000 de dolari). 

Concediu de maternitate 2026. Indemnizație, acte necesare și condiții. Ce drepturi au mamele în România

Concediul de maternitate este perioada în care viitoarele mame beneficiază de sprijin financiar și protecție medicală înainte și după naștere. 

Recomandări
Rețeaua balastierelor, sub presiune după ani de toleranță. Culisele unui sistem acaparat de o „caracatiță” de interese

„Țara care se sapă singură”, partea a III-a. Astăzi vorbim așadar despre un sistem în care deciziile publice și interesele private se amestecă. În multe cazuri, firmele din domeniu gravitează în jurul unor rețele locale de influență. 

Starea lui Mircea Lucescu se menține critică. Marele antrenor a suferit aritmii severe, care nu au mai răspuns la tratament

La o săptămână de când Mircea Lucescu a ajuns la Spitalul Universitar din Capitală, starea lui sănătate s-a agravat. Acum, el este internat în secția de Terapie Intensivă. 

SUA, eforturi logistice uriașe în Iran pentru salvarea pilotului american. Cine a reușit să ajungă la el înaintea iranienilor

Donald Trump pare că și-a pierdut răbdarea în ceea ce privește negocierile cu Iranul. Președintele american a spus, pentru Fox News, că dacă Teheranul nu face rapid o înțelegere ia în calcul să distrugă totul în Iran și să preia petrolul.