Târgu Mureș: Un polițist a reușit să convingă zeci de persoane să doneze sânge pentru bolnavi și copii sărmani

×
Codul embed a fost copiat

Câțiva oameni cu suflet mare, din județul Mureș, s-au mobilizat în prag de sărbători pentru a-și ajuta semenii.

Au donat sânge, iar cu tichetele de masă primite vor cumpăra dulciuri și cadouri de Moș Nicolae, pentru copii din familii defavorizate.

Ideea campaniei a pornit de la un polițist de la postul de Poliție Iclănzel. Barbatul a reușit să convingă zeci de persoane în doar câteva zile.

Adrian Vlad, inițiatorul campaniei: „Putem salva vieți și în același timp am în plan să duc pe Moș Nicolae la câteva grădinițe în mediul rural din zonele defavorizate”.

Donator: „În primul rând salvăm vieți, în al doilea rând facem un copil, cel puțin, fericit”.

Citește și
obezitate
De ce supraponderalii au puțină vitamina D în sânge și ce recomandă medicii

În această perioadă din an scade radical numărul donatorilor de sânge, însă cel al intervențiilor medicale este în creștere.

Marilena Lazăr, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu Mureș: „Suntem după perioada de pandemie, de aceea vrem să revenim acolo de unde am plecat înainte de pandemie. Și asta nu o putem face fără oameni care au donat. De sânge este nevoie tot timpul”.

Articol recomandat de sport.ro
Obiceiul cu care Arnold Schwarzenegger lasă mască orice om: „Îl savurează în loc de desert”
Obiceiul cu care Arnold Schwarzenegger lasă mască orice om: „Îl savurează în loc de desert”
Citește și...
Vasele de sânge sunt calibrate pentru o presiune de până la 14. Ce se întâmplă dacă valoarea crește
Vasele de sânge sunt calibrate pentru o presiune de până la 14. Ce se întâmplă dacă valoarea crește

Vasele de sânge sunt calibrate pentru o presiune de până la 14 sau cum spun medicii, 140 coloană de mercur. Crește peste această valoare? Vasele nu se sparg, ci se adaptează să fie mai puternice. Mai puternic, în acest caz, nu e bine.

De ce supraponderalii au puțină vitamina D în sânge și ce recomandă medicii
De ce supraponderalii au puțină vitamina D în sânge și ce recomandă medicii

Acționează la nivelul sistemului imunitar, în respirație, în compoziția sângelui. Vorbim despre obezitate. De fapt, despre o boală care are nevoie de tratament pentru cele trei direcții.

În ajutorul semenilor. Zeci de elevi de la Colegiul Militar din Alba Iulia au donat sânge
În ajutorul semenilor. Zeci de elevi de la Colegiul Militar din Alba Iulia au donat sânge

Un simplu gest poate salva o viaţă şi după acest principiu s-au ghidat şi elevii Colegiului Militar din Alba Iulia.

Recomandări
Nicuşor Dan deschide discuţiile publice cu magistraţii la Cotroceni. Întâlnirile confidenţiale, reprogramate
Nicuşor Dan deschide discuţiile publice cu magistraţii la Cotroceni. Întâlnirile confidenţiale, reprogramate

Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte, luni, cu reprezentanţii magistraţilor care doresc să îi expună problemele din sistem, el afirmând că va fi o discuţie publică, cu reprezentanţii care doresc să transmită un mesaj.

Fost judecător: „Când ai magistraţi terorizaţi, înseamnă că CSM şi-a greşit menirea. Magistraţii nu se simt protejați”
Fost judecător: „Când ai magistraţi terorizaţi, înseamnă că CSM şi-a greşit menirea. Magistraţii nu se simt protejați”

Fostul judecător Cristi Danileţ afirmă că, atunci când sunt magistraţi terorizaţi in instanţe şi parchete, magistraţi cărora le este frică să se întâlnească fie şi cu preşedintele României, înseamnă că CSM şi-a greşit menirea.

Trafic infernal pe A1 după vama Nădlac. Coloane de maşini de până la 11 kilometri la Margina
Trafic infernal pe A1 după vama Nădlac. Coloane de maşini de până la 11 kilometri la Margina

Se circulă cu dificultate pe A1, după intrarea în țară prin vama Nădlac. Ieri, s-a format o coloană de mașini care s-a întins pe 11 kilometri la nodul rutier din zona localității Margina.