Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cutia specială în care părinții pot lăsa bebelușii nedoriți, fără să fie pedepsiți

Your browser doesn't support HTML5 video.

După cazuri sinistre, cu bebeluşi nedoriţi, aruncaţi la gunoi sau părăsiţi la marginea localităţilor, voluntarii unei asociaţii umanitare s-au gândit la o soluţie salvatoare.

Au montat cutii speciale, pentru început într-o secţie de pompieri din statul american Indiana, apoi şi în alte locuri. Copilaşii din familii sarmane sunt lăsaţi acolo, fără ca părinţii să fie pedepsiţi. Iar ideea s-a dovedit un succes.

Cutia salvatoare a fost creată special pentru părinții care nu pot sau nu vor să-i păstreze pe nou-născuți, și a fost instalată deja în mai multe spitale și stații de pompieri din statul american Indiana. Poate fi deschisă din afara clădirii, în cazul în care părinții copilului vor să rămână anonimi.

Tim Griffin, pompier din Carmel: "Odată ce bebelușul este pus în cutie, se declanșează alarma, luăm copilul și verificăm toate semnele vitale. Mai multe persoane ajung simultan la bebeluș și, într-adevăr, ar trebui să primească îngrijiri în cel mult 90 de secunde."

Sistemul a fost testat vineri pentru prima oară în acest an. Un bebeluș a fost găsit în cutie și e în afara oricărui pericol. Mama lui a sunat după câteva zile, să se intereseze de soarta lui.

Citește și
copii
Le-au dat copiilor un sirop contra refluxului gastric, dar efectele au fost devastatoare

Monica Kelsey, fondatoarea Safe Haven Baby Box: "Prima ei grijă a fost: "era fetița sănătoasă?". Asta ne spune că această mamă își iubea copilul."

Autoritățile locale spun că aceste cutii oferă o alternativă pentru părinții aflați într-o situație financiară dificilă.

Tim Griffin: "E o resursă sigură și anonimă pentru persoanele sau familiile care trec printr-o criză și care consideră că nu este momentul potrivit pentru a avea grijă de un copil."

Înainte ca aceste cutii să fie instalate, nou-născuții erau părăsiți de părinți în parcuri, în păduri sau chiar în tomberoane. Cutia în care a fost găsit vineri copilul e dedicată unui bebeluș găsit mort în albia unui pârâu, în 2014.

Monica Kelsey: "Nu mă uit doar la bebelușul salvat, mă interesează și mama lui, care a simțit că a rămas fără opțiuni. Trebuie să fie o mamă foarte curajoasă."

Organizația neguvernamentală care a creat cutia pentru bebeluși vrea să instaleze aşa ceva în cât mai multe locuri din tot statul Indiana.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult