Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvernul vine cu Sorcova și aduce românilor facturi mai mari la energie electrică, de la 1 ianuarie 2024

Tarifele de distribuţie a energiei electrice ar putea creşte cu 6% de la 1 ianuarie, a declarat, luni, Gabriel Andronache, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

"Am avut mai multe discuţii cu distribuitorii. Din punctul lor de vedere sunt mai multe solicitări pentru anumite activităţi pe care le desfăşoară, pentru care ar dori bani mult mai mulţi.

De asemenea, şi ei, la rândul lor puteau să facă investiţiile un pic mai calculat, în special pe zona aceasta de transport, astfel încât reţeaua, dacă ar fi fost dezvoltată şi întărită etapizat, nu exista această presiune în momentul de faţă realizată de către prosumatori", a menţionat Gabriel Andronache, la o conferinţă de specialitate organizată de Ziarul Financiar.

Creșterea reală a facturilor ar fi de 0,6%, sumă suportată de stat

Întrebat dacă există o estimare a creşterii tarifelor de distribuţie la energie electrică pentru 1 ianuarie, valabile pentru anul următor, el a precizat că "va fi în jur de de şase procente".

Tarifele de distribuție reprezintă aproximativ 10% din valoarea finală a unei facturi, ceea ce înseamnă că impactul real asupra consumatorului casnic ar fi de 0,6%.

Citește și
Cum a ajuns să plătească o familie peste 20.000 de euro, factura la gaz. Ar fi implicată pisica familiei
Cum a ajuns să plătească o familie peste 20.000 de euro, factura la gaz. Ar fi implicată pisica din casă

Suma în plus ar urma să fie plătită din bugetul de stat, întrucât românii au facturile plafonate la energie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult