Ornitologii au început "inelarea" puilor de barză. Ce presupune această acțiune

×
Publicitate

Odată cu venirea verii se dă startul şi la numărătoarea puilor de barză. Ornitologii din Târgu Mureş au început inelarea acestei specii pe care o numesc "ambasadorul ariilor protejate".

 

Deşi vremea a fost foarte capricioasă toată primăvara, în mod excepţional, multe familii de berze au şi câte 4 pui, lucru destul de rar în viaţa acestor păsări călătoare.

Ornitolog: "Asta era cea mai mică din cuib, trei erau mai marI. Chiar mă gândeam să nu sară careva, sunt încă în creştere şi piciroarele mai cresc numai că a fost multă ploaie şi sunt foarte murdare."

150 de pui de barză vor primi inele speciale de identificare- unul cu un cod numeric, celălalt cu datele şi coordonatele geografice din care provin.

Citește și
Babele de martie 2026. Cum se calculează și ce spune baba ta despre tine
Babele de martie 2026. Cum se calculează și ce spune baba ta despre tine

Ornitologii iau la rând fiecare cuib din 20 de localităţi din judeţul Mureş pentru a număra puii iviţi pe lume anul acesta.

Cu ocazia acţiunii de inelare, ornitologii au căutat chiar şi custozi ai acestor păsări. Aceştia vor avea sarcina să urmărească viaţa berzelor şi să anunţe eventuale probleme, după furtuni puternice sau ploi cu grindină.

Iulia Vizi: "Ne-am dori să găsim în fiecare sat câte doi trei localnici care să monitorizeze aceste păsări de acum în următorii ani. Asta însemna că vom înfiinţa o bază de date în care vom trece pe baza informaţiilor de la localnici data, ora sosirii din Africa, data la care au eclozat."

Papp Tamaş, ornitolog: "Barza este ambasadorul ariilor protejate, pentru că şi aici este o zonă protejată Natura 2000. Inelarea este metoda stintifiica de urmărire, punem inel de aluminiu dar şi de plastic… acesta se poate citi de la distanţă."

Acţiunea de inelare a fost urmărită cu mare interes de localnici, mai ales că berzele sunt foarte îndrăgite în zonă.

Acţiuni asemănătoare sunt organizate şi de ornitologici din Harghita, Braşov şi Covasna.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Citește și...
Babele de martie 2026. Cum se calculează și ce spune baba ta despre tine
Babele de martie 2026. Cum se calculează și ce spune baba ta despre tine

Babele de martie reprezintă o tradiție populară românească ce marchează începutul primăverii. Între 1 și 9 martie, fiecare persoană își alege o „babă”, iar vremea din acea zi simbolizează norocul acelei persoane pentru anul respectiv.  

Echinocțiu de primăvară 2026. Când are loc și ce simbolizează
Echinocțiu de primăvară 2026. Când are loc și ce simbolizează

Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord.

Ce culori de bagaje ar trebui să eviți atunci când călătorești. Sfaturi pentru a evita furturile în vacanță
Ce culori de bagaje ar trebui să eviți atunci când călătorești. Sfaturi pentru a evita furturile în vacanță

Deși negrul, bleumarinul și griul sunt nuanțe clasice, când vine vorba de bagaje, culorile puternice pot fi mai eficiente — chiar dacă nu se potrivesc cu ținuta ta, scrie Metro

Recomandări
Război în Iran, a cincea zi. Israel a anunţat că a lansat un „val mare” de noi atacuri asupra Iranului
Război în Iran, a cincea zi. Israel a anunţat că a lansat un „val mare” de noi atacuri asupra Iranului

Am intrat în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile nu se opresc. Consulatul Statelor Unite din Dubai a fost vizat marți seară de o dronă iraniană. Urmăriți LIVE UPDATE evenimentele.

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT
Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”

Europa ar putea deveni țintă indirectă în conflictul dintre Iran și SUA, după ce Teheranul a avertizat statele UE să nu se implice militar în conflict.