Pe Camp Nou, Barcelona avea de recuperat patru goluri după ce pierduse la Madrid, în fața lui Atletico. Ajutați de public, catalanii au forțat, au pus presiune constantă și au deschis scorul prin Marc Bernal, în minutul 30. În prelungirile primei părți, gazdele au primit penalty după ce Pedri a fost faultat în careu, iar Raphinha a transformat, făcând 2-0.

Repriza secundă a fost una pe contre, iar catalanii au marcat și al treilea gol, în minutul 73, prin Bernal. Deși au atacat poarta lui Musso în valuri, elevii lui Flick nu au reușit remontada, iar FC Barcelona – Atletico Madrid s-a terminat 3-0.

Madrilenii merg în finală, după victoria cu 4-0 din meciul tur. A doua semifinală se dispută între Athletic Bilbao și Real Sociedad.