Legenda iepurașului de Paște. Povestea sa datează de sute de ani
Iepurașul de Paște a fost menționat pentru prima dată în cărți din jurul anului 1500, deși este probabil ca legenda sa să fie apărută de mai multă vreme în tradiția populară.
Tot germanii sunt cei care au inventat dulciurile în formă de iepuraș, în 1800, din aluat și zahăr. Iar primele ouă de ciocolată au apărut în Franța și Germania.
Simbolul iepurașului de Paște provine din vremea festivalurilor păgânde dedicate zeiței Eastre, care era considerată zeița fertilității, a răsăritului și a primăverii și avea drept simbol un iepure.
Potrivit legendei, Eastre a găsit într-o iarnă o pasăre rănită pe câmp. Ca sa o salveze de la moarte, zeița a transformat-o într-o iepuroaică, aceasta păstrând capacitatea de a depune ouă.
Din luna martie până la sfârșitul lunii aprilie, în cinstea zeiței avea loc un festival. În semn de mulțumire față de zeiță, iepuroaica decora ouăle și i le dăruia. Eastre, la rândul ei, dădea ouăle copiilor.
Din această legendă s-a născut și tradiția ca iepurașul să aducă daruri copiilor.