Documente declasificate. Ce s-a ținut secret până acum despre Titanic

Titanic
CNN

De-a lungul anilor s-a crezut că descoperirea epavei Titanicului pe fundul oceanului, în 1985, a fost rezultatul unui efort științific.

Acum însă, precizează CNN, declasificarea documentelor din acea perioadă contrazice această teorie.

Robert Ballard, cel care a descoperit Titanicul, a declarat că expediția a fost, de fapt, o misiune militară secretă de recuperare a două submarine nucleare care erau scufundate în ocean.

”Nu au vrut ca lumea întreagă să știe acest lucru, așa că a trebuit să spun altceva”, a spus Ballard.

Adevărata poveste din spatele descoperirii epavei Titanicului este acum prezentată și la o expoziție National Geographic Museum din Washington, care poate fi vizitată până la sfârșitul anului.

Citește și
supravietuitori de pe Titanic in barcile de salvare
Scrisoare a unui pasager de pe Titanic, vândută cu peste 160.000 de dolari

Ballard a fost comandant în Marina americană și cercetător la Institutul Oceanografic Woods Hole. Marina SUA i-a oferit oportunitatea și fondurile financiare să caute Titanicul, cu condiția să găsească cele două submarine, USS Thresher și USS Scorpion.

”Știam unde se află submarinele. Ei voiau să mă întorc fără ca rușii să mă urmărească, pentru că erau interesați de armele nucleare care se aflau la bordul USS Thresher și USS Scorpion, precum și de efectul reactoarelor nucleare asupra mediului”, mai spune Ballard.

Iar după ce echipa sa a găsit submarinele, au mai avut la dispoziție 12 zile ca să caute și Titanicul. Faimoasa navă zăcea pe fundul apei, la o adâncime de peste 3.600 de metri în Oceanul Atlantic.

”Când am descoperit Titanicul am fost foarte entuziasmați, pentru că fusese o muncă dificilă”, a mai spus el.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Georgina, logodnica lui CR7, postare de 5 stele pe rețelele social media: ”BOOM! / Preciosa”
Georgina, logodnica lui CR7, postare de 5 stele pe rețelele social media: ”BOOM! / Preciosa”
Citește și...
Anul în care va pleca în prima călătorie Titanic II, replica navei scufundate în 1912
Anul în care va pleca în prima călătorie Titanic II, replica navei scufundate în 1912

Titanic II, replica modernă a celebrului Titanic, care s-a scufundat în 1912, ar putea fi lansat pe mare în 2022. În prima sa călătorie, Titanic II va avea la bord aproape acelaşi număr de pasageri ca și primul vas.

Scrisoare a unui pasager de pe Titanic, vândută cu peste 160.000 de dolari
Scrisoare a unui pasager de pe Titanic, vândută cu peste 160.000 de dolari

O scrisoare netrimisă şi recuperată de la un pasager de pe Titanic a fost adjudecată la licitaţia casei Henry Aldridge & Son pentru suma record de 166.000 de dolari.

DiCaprio surprins alături de Kate Winslet în Saint Tropez
DiCaprio surprins alături de Kate Winslet în Saint Tropez

Leonardo DiCaprio și partenera sa din filmul Titanic, Kate Winslet, au petrecut momente intime împreună pe o plajă din Saint Tropez.

Rasturnare de situatie in cazul Titanic. Care ar fi fost adevaratul motiv al scufundarii navei britanice
Rasturnare de situatie in cazul Titanic. Care ar fi fost adevaratul motiv al scufundarii navei britanice

La peste o suta de ani de la scufundarea Titanicului, expertii au venit cu o teorie conform careia pachebotul britanic nu s-ar fi scufundat din cauza unui iceberg.

Presa internationala: O confruntare titanica. Serena Williams ii supravietuieste Simonei Halep intr-un meci epic
Presa internationala: O confruntare titanica. Serena Williams ii supravietuieste Simonei Halep intr-un meci epic

Wtatennis.com scrie ca Serena Williams a castigat in fata Simonei Halep unul dintre cele mai bune meciuri ale anului, "o confruntare titanica", iar The Guardian noteaza ca sportiva americana a fost impinsa la limita de romanca.

Recomandări
Rusia a pus capăt acordului militar încheiat cu România în 1994
Rusia a pus capăt acordului militar încheiat cu România în 1994

Federația Rusă a pus capăt acordurile militare bilaterale încheiate în anii 90 cu 11 țări, printre care și cel încheiat cu România în martie 1994. Au fost, de asemenea, reziliate acordurile parafate cu state precum Germania, Marea Britanie și Polonia.

 

Anunțul președintelui Nicușor Dan despre scandalul din justiție: ”Am primit de la magistrați sute de pagini”
Anunțul președintelui Nicușor Dan despre scandalul din justiție: ”Am primit de la magistrați sute de pagini”

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat, sâmbătă, că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din justiție.  

Un fost prinț apare într-o fotografie controversată în dosarele Epstein. Documentele publicate stârnesc reacții dure
Un fost prinț apare într-o fotografie controversată în dosarele Epstein. Documentele publicate stârnesc reacții dure

Andrew Mountbatten-Windsor pare să fie surprins într-o fotografie întins peste picioarele a cinci persoane, cu capul aproape de poala unei femei, în cel mai recent set de documente publicate în legătură cu pedofilul Jeffrey Epstein.