Dansul la bară a devenit sport oficial și în România. ”Au existat prejudecăți la început”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sportul la bară care necesită forță, echilibru și flexibilitate se practică în toată lumea în cadrul unor campionate internaționale și mondiale, unde au participat inclusiv români.
Diana are 23 de ani și este campioană națională la dans la bară.
Diana: ”Au existat prejudecăți la început, când m-am apucat toată lumea privea așa ca pe . . . ”a, ce sport e ăsta, chiar e sport?”. Și după ce am participat la campionat și au văzut oamenii la ce nivel ajunge tipul ăsta de sport, au început să mă felicite. Un mod de a-ți depăși oarecum limitele, adică dacă până atunci te antrenai o dată, de două ori pe săptămână, acum 4-5 ori pe săptămână și îți cam pune puțin corpul sub presiune”.
Acest sport este practicat atât de femei, cât și de bărbați, din toate categoriile de vârstă.
Eliza Râmniceanu, instructor pole art: ”Este pentru orice vârstă, se pot înscrie și copii, avem grupa de pole kids și grupa de adulți până la 50 plus. Un lucru fascinant al acestei discipline e că noi îmbinăm elemenente sportive și cu dificultate mare cu partea artistică și emoțională. Cursurile sunt destul de solicitante, nu necesită condiție fizică când te apuci, ea se construiește ușor, gradat, prin mișcările pe care le facem și se lucrează întreaga musculatură a corpului”.
România are 12 sportivi calificați la mondialele de dans la barăDeși dansul la bară nu era recunoscut de Ministerul Sportului ca ramură sportivă oficială, de câțiva ani există Federația Română Pole Fitness Sport, organizație care s-a ocupat de pregătirea sportivilor români pentru campionatele internaționale de dans la bară.
Sabina Petcu, vicepreședinte Federația Română Pole Fitness Sport: ”Avem și arbitri locali cu certificare internațională și au activitate inclusiv la campionate mondiale. Am avut în fiecare an sportivi calificați în urma campionatelor naționale, în primul an am avut un sportiv, în anul următor 10 sportivi, dintre care 2 sportivi ai anului și 2 cu medalii de bronz și argint, anul acesta avem 12 sportivi calificați”.
Pe langa pole dance, ministerul de resort a recunoscut oficial ca sport și padel. Acesta se joacă în echipe de câte două persoane pe un teren asemănător celui de tenis.