AUR depune plângere penală împotriva ministrului de Externe: ”Fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale” din diaspora

62387408
Facebook.com

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe Luminiţa Odobescu pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”.

Formaţiunea consideră că ”sistemul pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”.

„Acest lucru este confirmat de toate incidentele care au avut loc la secţiile de votare din diaspora din momentul deschiderii acestora”, susţine AUR într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului citat, la secţia de votare din Watford, Marea Britanie, „în momentul în care a fost deschis un pachet de buletine de vot care era sigilat şi nu era umblat în el s-au descoperit mai multe buletine deja ştampilate”.

„Toate aveau ştampila pusă pe unul dintre candidaţii independenţi înscrişi în cursa electorală. Însă, cazul de la Watford nu este singular. Această tactică murdară demonstrează disperarea sistemului care simte cum pierde teren. În loc să joace corect, armata ostaşului scriitor recurge la manipulări şi tentative de fraudă pentru a rămâne la putere”, se arată în comuncicat.

AUR mai susţine că „prin intermediul MAE se distribuie secţiilor de votare din străinătate buletinele de vot, ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea "VOTAT", formularele pentru încheierea proceselor-verbale şi alte materiale necesare desfăşurării procesului electoral”.

”Aşadar, de integritatea buletinelor de vot ajunse în diaspora răspund fie MAE (dacă buletinele au plecat deja preştampilate din România), fie membrii birourilor electorale (în cazul în care frauda prin preştampilare s-a produs direct în secţie). Tocmai de aceea AUR va depune plângere penală împotriva ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, pentru neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora. Solicităm Parchetului General să procedeze de urgenţă la ridicarea înregistrărilor audio-video din secţia Watford (Marea Britanie) pentru a se identifica dacă falsificarea a avut loc acolo, precum şi să întocmească de urgenţă o adresă către Ministrul de Externe solicitând acesteia informaţii detaliate cu privire la măsurile concrete luate în vederea asigurării unui proces electoral legal”, se arată în comunicatul citat.

Aceeaşi sursă susţine că trebuie „identificat de urgenţă momentul falsificării şi totodată amploarea acestui fenomen”, pentru ca „procesul electoral să poată continua democratic”.

”Frauda electorală este o crimă împotriva democraţiei, iar evenimentele din diaspora arată că integritatea alegerilor este pusă în pericol. Dacă astfel de nereguli sunt descoperite acum, în fazele timpurii ale procesului electoral, ce ne putem aştepta să se întâmple în ziua votului în ţară? România nu îşi mai permite să fie luată ostatica unor jocuri politice murdare. Este momentul ca autorităţile electorale să intervină ferm şi să investigheze aceste nereguli.

Orice tentativă de fraudă trebuie expusă şi sancţionată, iar cei responsabili traşi la răspundere. Facem un apel către toţi cetăţenii să fie vigilenţi şi să raporteze orice nereguli întâlnite în procesul electoral. De asemenea, cerem autorităţilor competente să acţioneze rapid şi transparent pentru a asigura corectitudinea votului”, se mai arată în comunicatul citat.

CITIȚI ȘI: USR acuză: Ministrul de Interne folosește poliția pentru a-i sancționa pe fanii lui Lasconi pentru mesajele de pe Facebook

Elena Lasconi

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62500410
Secțiile de vot din toată țara sunt pregătite. Pedepse aspre pentru cei care încalcă legea

În țară, responsabilii pregătesc secțiile de vot care se vor deschide duminică dimineață. Au fost amenajate cabinele și au fost distribuite buletinele de vot, ștampilele și celelalte materiale electorale.  

62500401
Alegeri prezidențiale 2024. Ce spun românii care votează din străinătate: ”Doamne ajută!”. ”De noi depinde soarta țării”

Peste 150.000 de români au votat până acum în cele 950 de secții deschise în toată lumea. Votul în diaspora a început vineri și ține 3 zile.  

62363527
Vasile Bănescu, despre prezidențiale: ”Ar fi o imensă rușine să validăm golani agresivi cu privire bovină”. Mesaj cu tâlc

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, în prezent membru CNA, a realizat în stilul care l-a consacrat portretul robot al celui ce nu ar trebui să fie președinte, într-un mesaj cu tâlc distribuit înaintea alegerilor prezidențiale.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Minora a fost găsită

Mecanismul ”Alertă răpire copil” a fost declanşat în judeţul Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinţei sale, de către trei persoane. Fata a fost găsită, iar alerta a fost ridicată sâmbătă noaptea.