Noi reacții din SUA după ce Nicușor Dan a fost ales președinte. Mesajul transmis de 6 senatori

62545353
Inquam

Şase senatori americani au transmis felicitări preşedintelui ales Nicușor Dan, dar şi românilor din ţară şi diaspora ”pentru participarea la procesul democratic”.

Senatorii americani vorbesc despre consolidarea relaţiei dintre România şi SUA şi apreciază că zona euroatlantică este mai puternică cu România la masă.

Senatorii americani Jeanne Shaheen (D-NH), membru de rang al Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului, Thom Tillis (R-NC), Chris Coons (D-DE), Pete Ricketts (R-NE), Chris Murphy (D-CT) şi Katie Britt (R-AL), au emis, miercuri, o declaraţie privind rezultatele alegerilor prezidenţiale din România.

"Felicitări preşedintelui ales Nicuşor Dan. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu dumneavoastră pentru a consolida în continuare puternica alianţă dintre România şi Statele Unite.

Felicităm milioanele de alegători din România şi din diaspora pentru participarea la procesul democratic din România”, au transmis senatorii.

Potrivit acestora, ”sunt multe lucruri pe care le putem realiza atunci când lucrăm împreună”.

”De la sprijinirea Ucrainei, la întărirea parteneriatelor energetice, la protejarea democraţiilor noastre, comunitatea euroatlantică este mai puternică cu România la masă.

Îi urăm succes preşedintelui ales Dan şi vom fi parteneri pregătiţi în realizarea obiectivelor noastre comune", se mai arată în declaraţia senatorilor americani.

Cu o zi în urmă, Ambasada SUA la Bucureşti a transmis că aşteaptă cu interes să lucreze cu Nicuşor Dan şi noul Guvern.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62545137
Cronologia discursurilor lui George Simion din ultimele 5 zile. De la felicitări pentru Nicușor Dan, la acuzații de fraudă

De vineri până marți, discursul lui George Simion s-a schimbat. El a trecut de la acuzații de fraudă în Republica Moldova, la acceptarea rezultatelor și, apoi, contestarea lor, acuzând interferențe din străinătate.

62544793
Cine sunt românii care i-au votat pe Nicușor Dan și George Simion. Profilul alegătorilor din turul 2

Un profil al alegătorilor din turul al doilea al prezidențialelor, publicat de directorul INSCOP Remus Ștefureac, arată câteva diferențe între votanții celor doi candidați, Nicușor Dan și George Simion.

62538087
CCR dezbate prima contestație care vizează turul II al alegerilor prezidențiale. O a doua cerere, pe masa judecătorilor

Curtea Constituţională se reuneşte în şedinţă, miercuri pentru a discuta o contestaţie care vizează al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat duminică.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.