Oamenii care nu au obținut încă o viză de flotant mai au timp și astăzi. Ce documente sunt necesare

×
Publicitate

Cei care nu au putut să ajungă în județul unde au adresa din buletin pentru a vota pot obține și duminică viza de flotant.  

Pentru că în ultimele zile au fost multe cereri, programul direcțiilor pentru evidența persoanelor a fost extins.

Într-adevăr, în ultimele zile, mulți tineri s-au hotărât pe ultima sută de metri că nu vor să-și risipească dreptul de a vota. Așa că au decis să își facă viza de flotant, deși, în mod normal, duminică instituția nu lucrează.

Așadar, fie că vorbim de studenți ori persoane care lucrează într-un alt județ decât cel trecut în buletin, aceștia vor putea, cu toții, să voteze în județul în care se află duminică, dacă obțin viza de flotant.

Angajații au transmis că cei care vor veni acum, de dimineață, vor putea obține viza până la prânz, după care vor putea să meargă liniștiți la vot. Iar cei care vor veni mai târziu trebuie să țină cont că ultimele acte se vor elibera la ora 19:00, așa că sunt rugați să vină din timp.

Tot ce aveți nevoie este: Buletinul, extras de carte funciară ori contractul de închiriere, declarația de primire în spațiu a găzduitorului.

Dacă sunteți student care locuiește în cămin, pe lângă buletin, trebuie să mai aveți la voi: contractul de închiriere, carnetul de student, un formular semnat de administratorul căminului.

Cele mai recente informații despre alegerile parlamentare din 2024, despre prezența la vot, atât în țară cât și în străinătate, cât și rezultatele exit-poll pot fi urmărite live pe stirileprotv.ro.

Potrivit calendarului alegerilor din 2024, anul 2024 este marcat de patru runde de alegeri în România: alegeri europarlamentare și alegeri locale (9 iunie), prezidențiale (24 noiembrie primul tur, 8 decembrie, turul doi) și parlamentare (pe 1 decembrie).

Ce trebuie să știi despre alegerile din 1 Decembrie este că românii își aleg reprezentanții în Senat și Camera Deputaților, votând pentru partide politice, alianțe electorale sau candidați independenți. Deși ambele camere fac parte din Parlamentul României și toți parlamentarii rolul de a elabora și aproba legi, există câteva deosebiri majore între Senat și Camera Deputaților și, implicit, între deputați și senatori.

 
Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Doar 23% dintre femei ocupă locuri fruntașe pe listele electorale. Care sunt județele cu cele mai multe femei pe liste

Tot mai multe femei din România intră în politică, iar cifrele din ultima perioadă arată că numărul candidatelor este în creștere. Cu toate acestea, prezența lor pe locuri eligibile rămâne redusă.

Scurta declarație a lui Călin Georgescu după ce a votat. Mesajul transmis de candidatul independent

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a votat, duminică, la scrutinul parlamentar "pentru România, pentru respect, pentru responsabilitate politică totală dedicată total neamului românesc".

Muntele este atracția weekend-ului. Mii de români se bucură de zăpadă. Cum vor reuși să ajungă la vot

Mii de români se află duminică în stațiunile de la munte, unde a nins în ultimele zile. Mulți spun că vor lasă distracția mai devreme și vor porni spre case, pentru a vota.  

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.