Candidații înscriși la alegerile parlamentare pentru Senat. LISTA cu cine candidează în județul tău pentru un post de senator
La alegerile parlamentare de duminică 1 Decembrie, românii sunt chemați la urne pentru a-și alege senatorii. Vezi care sunt candidații la Senat din județul tău și ce propuneri au partidele pentru camera superioară a Parlamentului.
România își alege viitorul de Ziua Națională. Alegerile parlamentare din 2024 sunt programate pentru duminică, 1 Decembrie.
Aceste alegeri vor determina nu doar componența acestui for legislativ, ci și direcția în care va evolua țara în următorii patru ani.
Alegeri 2024
13:49
Lista candidaților înscriși la alegerile parlamentare 2024. Cine candidează pentru Camera Deputaților și Senat
13:33
Candidații înscriși la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaților. LISTA cu cine candidează în județul tău
12:23
Candidații înscriși la alegerile parlamentare pentru Senat. LISTA cu cine candidează în județul tău pentru un post de senator
11:37
Candidat la Senat pe listele S.O.S. România, colaborator cu Securitatea comunistă. Amititeloaie are și pensie specială
Biroul Electoral Central (BEC) a înregistrat toate candidaturile depuse la alegerile parlamentare de partidele politice, alianțele electorale și organizațiile minorităților naționale. În urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024, Parlamentul României va fi format din 465 de membri, împărțiți între Camera Deputaților și Senat. Din acest total, 331 de deputați și 134 de senatori vor fi aleși, în funcție de numărul de locuitori și norma de reprezentare specifică fiecărei circumscripții electorale.
• LISTA candidaților pentru Senat la alegerile parlamentare 2024, pe județe
• LISTA candidaților pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare 2024, pe județe
Candidați pentru Senat la alegerile parlamentare 2024
Candidații din Bistrița-Năsăud
Cine poate candida pentru un mandat de senator
La alegerile parlamentare din 2024 pot candida persoanele care dețin cetățenia română și au domiciliul stabilit în România.
Conform Constituției, pentru a fi ales în Senat, un candidat trebuie să fi împlinit vârsta de cel puțin 33 de ani până în ziua alegerilor inclusiv.
Candidații se pot înscrie pe listele unui partid sau alianțe politice, sau pot candida ca independenți. Este important de menționat că o persoană nu poate figura simultan pe listele unui partid și ca independent.
În plus, fiecare candidat poate opta fie pentru un loc în Camera Deputaților, fie pentru unul în Senat, dar nu poate candida pentru ambele funcții sau în mai multe circumscripții electorale.
De asemenea, toți candidații născuți înainte de 1 ianuarie 1976 trebuie să depună o declarație pe proprie răspundere privind apartenența sau neapartenența lor la securitatea ca poliție politică, conform legislației penale în vigoare.
Câți senatori vor fi aleși în Parlamentul României în 2024
În urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024, Parlamentul României va fi format din 465 de membri, împărțiți între Camera Deputaților și Senat. Din acest total, 134 vor fi senatori .
Numărul de locuri alocate fiecărei circumscripții este stabilit pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, iar fiecare circumscripție are un număr diferit de mandate pentru Senat și Camera Deputaților, în funcție de populație. De exemplu, municipiul București va trimite 13 senatori și 29 de deputați, în timp ce județul Cluj va avea patru senatori și zece deputați. De asemenea, județele vor fi reprezentate de un număr variabil de senatori și deputați, în timp ce diaspora va avea 2 mandate de deputați și 4 de senatori.
Câți senatori vor fi aleși în fiecare județ/circumscripție electorală
· Județul Alba (circumpscripția electorală nr. 1): 2 senatori
· Județul Arad (circumpscripția electorală nr. 2): 3 senatori
· Județul Argeș (circumpscripția electorală nr. 3): 4 senatori
· Județul Bacău (circumpscripția electorală nr. 4): 4 senatori
· Județul Bihor (circumpscripția electorală nr. 5): 4 senatori
· Județul Bistrița-Năsăud (circumpscripția electorală nr. 6): 2 senatori
· Județul Botoșani (circumpscripția electorală nr. 7): 3 senatori
· Județul Brașov (circumpscripția electorală nr. 8): 4 senatori
· Județul Brăila (circumpscripția electorală nr. 9): 2 senatori
· Județul Buzău (circumpscripția electorală nr. 10): 3 senatori
· Județul Caraș-Severin (circumpscripția electorală nr. 11): 2 senatori
· Județul Călărași (circumpscripția electorală nr. 12): 2 senatori
· Județul Cluj (circumpscripția electorală nr. 13): 4 senatori
· Județul Constanța (circumpscripția electorală nr. 14): 5 senatori
· Județul Covasna (circumpscripția electorală nr. 15): 2 senatori
· Județul Dâmbovița (circumpscripția electorală nr. 16): 3 senatori
· Județul Dolj (circumpscripția electorală nr. 17): 4 senatori
· Județul Galați (circumpscripția electorală nr. 18): 4 senatori
· Județul Giurgiu (circumpscripția electorală nr. 19): 2 senatori
· Județul Gorj (circumpscripția electorală nr. 20): 2 senatori
· Județul Harghita (circumpscripția electorală nr. 21): 2 senatori
· Județul Hunedoara (circumpscripția electorală nr. 22): 3 senatori
· Județul Ialomița (circumpscripția electorală nr. 23): 2 senatori
· Județul Iași (circumpscripția electorală nr. 24): 5 senatori
· Județul Ilfov (circumpscripția electorală nr. 25): 2 senatori
· Județul Maramureș (circumpscripția electorală nr. 26): 3 senatori
· Județul Mehedinți (circumpscripția electorală nr. 27): 2 senatori
· Județul Mureș (circumpscripția electorală nr. 28): 4 senatori
· Județul Neamț (circumpscripția electorală nr. 29): 3 senatori
· Județul Olt (circumpscripția electorală nr. 30): 3 senatori
· Județul Prahova (circumpscripția electorală nr. 31): 5 senatori
· Județul Satu Mare (circumpscripția electorală nr. 32): 2 senatori
· Județul Sălaj (circumpscripția electorală nr. 33): 2 senatori
· Județul Sibiu (circumpscripția electorală nr. 34): 3 senatori
· Județul Suceava (circumpscripția electorală nr. 35): 4 senatori
· Județul Teleorman (circumpscripția electorală nr. 36): 2 senatori
· Județul Timiș (circumpscripția electorală nr. 37): 4 senatori
· Județul Tulcea (circumpscripția electorală nr. 38): 2 senatori
· Județul Vaslui (circumpscripția electorală nr. 39): 3 senatori
· Județul Vâlcea (circumpscripția electorală nr. 40): 2 senatori
· Județul Vrancea (circumpscripția electorală nr. 41): 2 senatori
· Municipiul București (circumpscripția electorală nr. 42): 13 senatori
· Diaspora (circumpscripția electorală nr. 43): 2 senatori
Sursa: Legea 208/2015
Astfel, după 1 decembrie 2024, Parlamentul României va avea 465 de membri care vor reprezenta cetățenii în cadrul celor două camere ale legislativului: 331 de deputați și 134 de senatori.
PSD are cei mai mulţi candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor (639), având liste complete pentru 42 de circumscripţii, urmat de SOS România, unde candidează 636 de persoane, PNL - cu 630 de candidați, AUR - 621, Forţa Dreptei - 619, UDMR - 596, USR – 589 de candidați.
Programul alegerilor
Alegerile parlamentare din România reprezintă procesul democratic prin care cetățenii cu drept de vot aleg reprezentanții în Parlament, organul legislativ suprem al țării.
Potrivit Articolului 62 din Constituția României, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat”.
Aceste alegeri se desfășoară o dată la patru ani și au ca scop desemnarea membrilor celor două camere ale Parlamentului: Camera Deputaților și Senatul. România are un sistem parlamentar bicameral, astfel încât cetățenii votează pentru ambele camere în cadrul aceluiași scrutin.
În prezent, Parlamentul României este format din 465 de membri: 136 de senatori și 329 de deputați. Acest număr a fost stabilit ținând cont de mai mulți factori, iar printre ei se numără și norma de reprezentare, care variază între cele două camere.
Rezultatele alegerilor parlamentare din 2024 sunt publicate în timp real de Biroul Electoral Central și pot fi văzute pe stirileprotv.ro.
Anul 2024 este marcat de patru runde de alegeri în România: alegeri europarlamentare și alegeri locale (9 iunie), prezidențiale (24 noiembrie primul tur, 8 decembrie, turul doi) și parlamentare (pe 1 decembrie). Fiecare scrutin are reguli specifice privind arondarea la secțiile de votare și locul unde se poate exercita dreptul de vot.
Românii au trecut deja prin locale, europarlamentare și turul întâi de la prezidențiale. Următoarele alegeri, cele parlamentare, au loc pe 1 Decembrie, chiar de Ziua Națională a României.
Alegerile din 2024 se încheie cu turul al doilea pentru alegerile prezidențiale, programat să aibă loc pe 8 decembrie.
Ce trebuie să știi despre alegerile din 1 Decembrie este că românii își aleg reprezentanții în Senat și Camera Deputaților, votând pentru partide politice, alianțe electorale sau candidați independenți. Sistemul electoral este bazat pe reprezentare proporțională pe liste închise. Fiecare partid sau alianță propune o listă de candidați pentru fiecare circumscripție electorală, iar numărul de mandate este calculat proporțional cu voturile obținute, conform metodei D’Hondt.
Camera Deputaților: Este structurată pe 42 de circumscripții electorale – câte una pentru fiecare județ, municipiul București și diaspora.
Senatul: Cuprinde 43 de circumscripții, inclusiv una suplimentară pentru diaspora. Numărul de mandate variază în funcție de populația fiecărei circumscripții.
Deși ambele camere fac parte din Parlamentul României și contribuie la procesul legislativ, structura și componența Senatului și a Camerei Deputaților sunt diferite. Camera Deputaților are un număr mai mare de membri decât Senatul. Ambele camere trebuie să aprobe o lege pentru ca aceasta să fie promulgată de președinte, însă ordinea dezbaterii depinde de natura legii.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: candidati, senat, Parlament, senatori, alegeri parlamentare,
Dată publicare:
28-11-2024 12:23