Bucureştenii îşi aleg duminică primarul general. Vor fi peste 1.280 de secţii în Capitală. Câți cetățeni pot vota

vot
Inquam Photos / Casian Mitu

Aproape 1.800.000 de bucureşteni cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-l alege pe cel care va conduce Primăria Capitalei până în anul 2028.

În Bucureşti, vor fi organizate 1.289 de secţii de votare, cele mai multe în sectoarele 3 şi 6. Astfel, în Sectorul 1 vor fi 166 de secţii, în Sectorul 2 - 202, în Sectorul 3 - 294, în Sectorul 4 - 189, în Sectorul 5 - 198, iar în Sectorul 6 - 240.

Cine poate vota

Cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul în municipiul Bucureşti sau reşedinţa stabilită anterior datei de 7 iunie 2025 în Bucureşti, au dreptul de a vota la alegerile locale parţiale pentru primarul Capitalei.

Şi cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene, care au domiciliul în municipiul Bucureşti sau reşedinţa stabilită anterior datei de 7 iunie 2025 în Bucureşti, pot vota la alegerile locale parţiale.

Nu au drept de vot debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele care, în ziua alegerilor, sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale, se arată într-o hotărâre a Biroului Electoral Municipal.

Citește și
alegeri
Alegeri locale parțiale în România. Ce atribuții au primarul, consiliul local și consiliul județean

Unde pot vota oamenii

Alegătorii votează numai la secţia unde este arondată adresa de domiciliu sau de reşedinţă, după caz.

Cei care au solicitat înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă la o adresă arondată altei secţii de votare decât cea de la domiciliu, anterior datei de 7 iunie 2025, îşi exercită dreptul de vot la alegerile locale parţiale pentru primarul municipiului Bucureşti numai la secţia de votare unde este arondată adresa de reşedinţă.

Potrivit BEM, alegătorii care şi-au stabilit reşedinţa anterior datei de 7 iunie 2025, dar care nu au solicitat înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă, îşi vor putea exercita dreptul de vot la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă, chiar dacă nu sunt înscrişi în lista electorală permanentă. În ziua votării, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde este arondată adresa, conform reşedinţei, îi va înscrie pe aceşti alegători în lista electorală suplimentară, cu condiţia ca aceştia să facă dovada reşedinţei.

Alegătorii care şi-au stabilit reşedinţa la o adresă arondată altei secţii de votare decât cea de la domiciliu, ulterior datei de 7 iunie 2025, îşi vor putea exercita dreptul de vot doar la secţia de votare unde este arondată adresa la care îşi au domiciliul.

Aceste dispoziţii nu sunt incidente alegătorilor care şi-au stabilit reşedinţa la o adresă arondată altei secţii de votare decât cea de la domiciliu anterior datei de 7 iunie 2025, al căror act care face dovada reşedinţei a expirat între respectiva dată şi data alegerilor, dar s-a procedat la reînnoirea acestuia astfel încât să fie asigurată continuitatea reşedinţei. În această situaţie, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are obligaţia de a contacta Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul Centrului de preluare a apelurilor. Dacă în urma acestor verificări rezultă continuitatea reşedinţei alegătorului, acesta îşi poate exercita dreptul de vot la secţia la care este arondată adresa de reşedinţă.

Preşedintele, locţiitorul acestuia, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorul de calculator, precum şi personalul tehnic auxiliar şi personalul însărcinat cu menţinerea ordinii votează la secţia unde îşi îndeplinesc atribuţiile, dacă au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală a municipiului Bucureşti.

Documentele necesare pentru a vota

Pentru a vota la alegerile locale parţiale pentru primarul general al municipiului Bucureşti, cetăţenii români prezintă actul de identitate biroului electoral al secţiei de votare.

Se poate vota cu documente valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Alegătorii care sunt cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene şi care sunt înscrişi în lista electorală complementară pot vota pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.

Potrivit BEM, alegătorii care sunt cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene şi care nu sunt înscrişi în lista electorală complementară pot vota în baza documentului ce îi atestă identitatea emis de statul membru al UE al cărui cetăţean este, însoţit de documentul privind adresa în România, sau în baza certificatului de înregistrare sau a cărţii de rezidenţă permanentă, după caz, fiind înscrişi în lista electorală suplimentară.

În cazul în care alegătorul, cetăţean UE, îşi schimbă adresa la care locuieşte în municipiul Bucureşti, după înaintarea copiei de pe lista electorală complementară la biroul electoral al secţiei de votare, acesta îşi exercită dreptul de vot la secţia pe a cărei rază teritorială locuieşte, în baza oricărui document valabil de identitate însoţit de certificatul de înregistrare care atestă noua adresă sau, după caz, de cartea de rezidenţă permanentă ori de permisul de şedere permanentă care atestă adresa anterioară, însoţit de o adeverinţă eliberată de formaţiunea teritorială competentă a Inspectoratului General pentru Imigrări, care atestă adresa actuală.

Pentru a se putea exercita dreptul de vot, actele de identitate şi documentele de identitate trebuie să fie în termenul de valabilitate la data de 7 decembrie.

Pe cartea electronică de identitate a alegătorului nu se aplică timbrul autocolant cu menţiunea ''Votat'' şi data scrutinului.

Cetăţenii români şi cetăţenii Uniunii Europene care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, care sunt atestate prin înscrisuri, pot depune cereri de exercitare a dreptului constituţional prin intermediul urnei speciale.

Pe 7 decembrie, alegătorul netransportabil poate vota prin intermediul urnei speciale la secţia de votare la care este arondat după domiciliu sau reşedinţă sau la secţia de votare arondată imobilului unde acesta se află.

Articol recomandat de sport.ro
Ofertă fabuloasă: arabii vor să cumpere un club uriaș pentru 10.000.000.000€
Ofertă fabuloasă: arabii vor să cumpere un club uriaș pentru 10.000.000.000€
Citește și...
Ce au căutat românii pe Google în 2025 - drob de miel, târguri de Crăciun în Viena, Labubu, noul model iPhone
Ce au căutat românii pe Google în 2025 - drob de miel, târguri de Crăciun în Viena, Labubu, noul model iPhone

Google a prezentat ca în fiecare an topul celor mai populare căutări din România. În 2025, românii au fost interesați de alegeri, moartea lui Ion Iliescu, alegerea noului papă sau păpușile Labubu.

Alegeri locale parțiale în România. Ce atribuții au primarul, consiliul local și consiliul județean
Alegeri locale parțiale în România. Ce atribuții au primarul, consiliul local și consiliul județean

La 7 decembrie 2025 au loc alegeri locale parţiale pentru primarul general al municipiului Bucureşti, pentru preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, precum şi pentru primari din mai multe comune sau oraşe.

Un nou sondaj, realizat de CURS, arată care sunt preferințele bucureștenilor la alegerile pentru Primăria Capitalei din 2025
Un nou sondaj, realizat de CURS, arată care sunt preferințele bucureștenilor la alegerile pentru Primăria Capitalei din 2025

Un sondaj realizat de CURS în perioada 26–30 noiembrie 2025 arată noi date despre preferințele electorale ale bucureștenilor la viitoarele alegeri pentru Primăria Capitalei, organizate în 7 decembrie 2025. 

 

30 de ani de PROTV. 2025 – Anul transformărilor profunde, alegeri tensionate, decizii politice majore
30 de ani de PROTV. 2025 – Anul transformărilor profunde, alegeri tensionate, decizii politice majore

Ajungem la finalul campaniei noastre de 30 de zile, în care am trecut prin 30 de ani de știri, prin toate momentele care au schimbat România.

Armele descoperite la vama Albiţa ar fi ajuns în Republica Moldova prin Transnistria. Autorităţile verifică două scenarii
Armele descoperite la vama Albiţa ar fi ajuns în Republica Moldova prin Transnistria. Autorităţile verifică două scenarii

Armele găsite la Albiţa ar fi intrat în Moldova prin cel puţin 13 curse de contrabandă înainte de alegeri, afirmă surse TV8. Lilian Carp spune că muniţiile ar fi venit din Ucraina, prin zona necontrolată din stânga Nistrului.

 

Recomandări
Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului a trecut cu votul aliaților PSD. 74 de voturi pentru, 43 contra și o abținere
Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului a trecut cu votul aliaților PSD. 74 de voturi pentru, 43 contra și o abținere

Senatul a votat luni moţiunea simplă AUR intitulată „Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei mediului, Diana Buzoianu”. Moțiunea a trecut cu votul aliaților de guvernare de la PSD.

Negociatorii americani s-au lovit de refuzul lui Zelenski în noile negocieri. Cu ce tot insistă SUA asupra Ucrainei
Negociatorii americani s-au lovit de refuzul lui Zelenski în noile negocieri. Cu ce tot insistă SUA asupra Ucrainei

Volodimir Zelenski şi trimişii americani negociază luni la Berlin, pentru a doua zi consecutiv, Kievul sperând să convingă Washingtonul că trebuie să intervină un armistiţiu în Ucraina fără concesii teritoriale prealabile faţă de Rusia.

Vremea se strică înainte de Crăciun. Meteorologii anunță ploi și temperaturi scăzute de sărbatori
Vremea se strică înainte de Crăciun. Meteorologii anunță ploi și temperaturi scăzute de sărbatori

Regimul termic va avea un trend ascendent în cursul acestei săptămâni, în aproape toată ţara, cu valori termice maxime ce se vor oscila în jurul a 13-14 grade.