AIESEC Global Village - Peste 100 de tineri din întreaga lume, implicați în acțiuni de voluntariat în România
AIESEC în România celebrează multiculturalismul prin intermediul Global Village, un eveniment ce a adus împreună peste 100 de tineri din 25 de ţări, voluntari în cadrul proiectelor AIESEC.
Global Village are ca scop dezvoltarea cunoștințelor despre alte ţări şi tradiţiile lor, despre prietenie şi toleranţă, aducând oameni din diferite ţări sub acelaşi acoperiş. Pentru asta, cei peste 100 de volunari s-au întâlnit la un mall din București, unde au adus cu toții preparate originare din țările lor, tradiții și obiceiuri specifice, dar și povești inedite și experiențe culturale unice.
Timp de șase săptămâni, ei vor lucra, în România, pe proiecte ce țin de educația de calitate, acțiune climatică, reducerea inegalităților sau egalitate de gen.
Cristina Ombaș, Director Național Relații Externe AIESEC: “Scopul evenimentului este să aducă împreună toți internaționalii voluntari pe care noi îi avem pe proiectele noastre pentru a sărbători multiculturalitatea, ei având ocazia să-și prezinte obiecte tradiționale, dansuri, mâncăruri ș.a.m.d. și suntem foarte fericiți să-i avem aici din 20 de naționalități și peste 100 de oameni.
Alex Daragiu: Care sunt cele mai populare proiecte de voluntariat în România?
Cristina Ombaș: “Dacă ne referim la AIESEC și la proiectele pe care noi le avem, cele mai populare sunt cele pe educație de calitate și pe climate action. Ele atrag cei mai mulți voluntari, și în ultima perioadă, am observat un număr foarte mare de voluntari care își doresc să vină pe climate action pentru că realizează importanța implicării cât mai mult în protejarea mediului înconjurător.”
AIESEC își propune, pentru următoarea perioadă, mai multe acțiuni de educație, acțiune climatică, reducerea inegalităților, dar și un eveniment care să-i ajute pe studenți să-și aleagă o carieră.
Cristina Ombaș: “Am văzut că sunt foarte mulți tineri în România care merg la facultate, iar ulterior nu știu ce să facă cu informația pe care o primesc acolo sau nu știu dacă acela e un domeniu potrivit pentru ei”
Alex Daragiu: Cum e să administrezi la 20 și un pic de ani, proiecte atât de diverse?
Cristina Ombaș: Mi se pare că, de când am intrat în AISEC, de doi ani, viața mea devenit foarte interesantă - în ideea că m-am lovit de un mediu foarte challenging, prin ideea de a organiza evenimente, apoi de a administra toate schimburile de experiență care se întâmplă în România. Am fost pe mai multe departamente, și atunci, să fii în contact zilnic cu câte 70-80 de "internaționali", fiecare cu diferite curiozități, cu diferite probleme, cu tot felul de de lucruri de genul acesta, te dezvoltă foarte mult. Și îmi place că AIESEC m-a trimis în zona asta, m-a scos din zona de confort”.
Alex Daragiu: Pe lângă voluntariat, avem și tineri "interni", care au ca focus principal dezvoltarea ecosistemului de întreprinderi mici și mijlocii, prin schimbul de bune practici și prin aducerea unei perspective internaționale.
Proiectele au ca scop promovarea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă, asta fiind activitatea voluntarilor veniți în România din peste 25 de țări.
Organizaţia AIESEC România a fost înfiinţată în 1990, dar la nivel global există din 1948, până în prezent extinzându-se în peste 100 țări. În România, AIESEC este prezentă în 11 oraşe şi este una din cele mai mari organizaţii conduse de tineri. AIESEC urmărește dezvoltarea leadership-ului în rândul tinerilor și crearea unui impact pozitiv în comunitate, prin oportunități locale sau programe de schimb internaționale.
Autor: Alex Daragiu
Sursa: StirilePROTV
Etichete: studenti, tineri, voluntari, myimpact,
Dată publicare:
08-08-2023 18:17