(P) Ce se intampla cand ajungi sa fii chiar tu un numar dintr-o statistica

61470498

 In Romania, cancerul se situeaza pe al doilea loc in ceea ce priveste cauzele mortalitatii (conform Centrului de statistica din cadrul Ministerului Sanatatii), dupa bolile sistemului circulator.

 Se estimeaza ca in decursul a cativa ani, cancerul va fi principala cauza a mortalitatii. Anual, 60.000 -70.000 de romani sunt diagnosticati cu cancer, iar valorile sunt in crestere, conform aceleiasi surse.

Numarul deceselor provocare de cancer in Romania este de doua ori mai mare in 2012 comparativ cu 2009, potrivit datelor publicate in Jurnalul European de Oncologie.

Astfel, anul trecut rata deceselor cauzate de cancer inregistrata la noi in ţara a fost de 388 cazuri la suta de mii de locuitori, in vreme ce in 2009 s-au inregistrat 182 de cazuri la suta de mii de locuitori.

Evident ca toate aceste date par statistici fara un sens si lucruri care se intampla foarte departe, atata timp cat nu te afecteaza direct pe tine, sau pe un apropiat de-al tau.

Si pentru Catalin aceste date pareau ceva foarte indepartat, ceva ce nu avea niciun fel de implicare directa asupra vietiii lui zilnice care se petrecea intre munca si familie. Toate astea pana intr-o zi, cand a intervenit o necunoscuta: leucemia. In momentul aflarii diagnosticului, prima reactie a fost de plans si neputinta. Asta mai ales ca sistemul medical nu ofera sprijinul unui psiholog in aseamea cazuri, persoana specializata care probabil ca ar face situatia mult mai suportabila in asa fel incat pacientul sa inteleaga mai bine implicatiile unui asemenea diagnostic.

Catalin si-a gasit o oarecare liniste in credinta. Dumnezeu este cel care ii da puterea sa lupte si vointa sa incerce sa-si infrunte boala si soarta.

Principlalul motiv pentru care isi doreste sa traiasca este copilul lui: “Am un baiat de 8 ani care nu stie exact ce se intampla. I-am spus ca sunt bolnav, ca sunt internat la Fundeni, dar nu i-am dat amanunte despre boala. Imi doresc sa ma fac bine in primul rand pentru el. Vreau sa ii fiu alaturi cat mai mult ani si si sa ii fiu sprijin, nu povara”.

Cu neajunsurile fizice ale bolii si ale tratamentului (dureri de oase, greata, febra), Catalin face fata destul de bine, insa il chinuie ingrozitor este starea psihica de depresie profunda data de aceasta suferinta.

Barbatul isi da seama in acelasi timp ca cea mai eficienta arma in situatia lui este optimismul si un tonus ridicat, dar cateodata nu-si gaseste puterea. “Daca as intalni o persoana cu acelasi diagnostic ca al meu l-as sfatui sa se tina tare, pentru ca disperarea nu duce nicaieri. Sa se obisnuiasca cu gandul si sa aiba multa speranta in Dumnezeu”, spune Catalin, incurajandu-se parca pe sine.

Catalin face deja sedinte de radioterapie pentru a incerca sa invinga boala. Asta pentru ca 50-60% dintre bolnavii de cancer au nevoie cel putin o data, pe perioada tratamentului, de radioterapie (in tratarea si controlul simptomelor mai multor tipuri de cancer cum ar fi: cap, gat, creier, san, cervical, de prostata si cancerul pielii). Acest gen de tratament este unul invaziv, asa ca este vital sa fie aplicat cu foarte mare precizie, individual, in functie de nevoile si particularitatile fiecarui pacient.

Pentru Catalin si pentru toate persoanele care trec prin asa ceva este foarte important ca diagnosticarea stadiului bolii sa fie una foarte precisa. De aceea, o dotare cat mai buna a Spitalului Fundeni, locul unde este tratat, cu aparatura moderna si perfomanta de geotipare va putea face o diferenta semnificativa in cazul persoanelor atinse de aceasta maladie.

Programul ,,Energie pentru o sansa la viata’’, derulat de GDF SUEZ Energy Romania in parteneriat cu Asociatia Daruieste Viata vizeaza crearea unui centru regional de diagnosticare in profunzime a cancerului de sange la copii si adulti in cadrul Institutului Clinic Fundeni. Programul are durata de un an si implica o contributie financiara de 375.000 de euro din partea GDF SUEZ Energy Romania.

,,Energie pentru o sansa la viata’’ are drept obiectiv imbunatatirea indicatorilor de supravietuire in bolile hemato-oncologice la copii si adulti, respectiv cresterea ratei de supravietuire de la 50% la 80%.

Programul urmareste dezvoltarea infrastructurii de diagnostic prin achizitionarea a doua echipamente performante care vor ajuta la o mai buna diagnosticare si monitorizare a cancerelor de sange.

Astfel, laboratoarele de Citogenetica si de Imunofenotipare ale Institutului Clinic Fundeni vor fi dotate cu doua echipamente moderne: un sistem de cariotipare automata si un analizor automat de citometrie in flux.

Energie pentru fapte bune este platforma de responsabilitate sociala a GDF SUEZ Energy Romania si reuneste toate proiectele de implicare in viata comunitatii derulate de catre companie.
 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
60311411
Romanii sar peste cea mai importanta masa. De ce ar trebui sa incepem ziua cu un pahar de lapte

Nutritionistii spun ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei, dar romanii nu sunt de aceeasi parere. Mai bine de jumatate sar peste micul dejun, conform unui studiu recent.

61459722
(P) Intalnire neasteptata in inima Bulgariei

Sarbatori, aventuri sau doar plimbare - care este cel mai potrivit loc pentru concediului vostru de odihna ? Daca doriti sa cunoasteti destinatii nestandarde, Va propunem sa vizitati zona Bulgaria Centrala.

61454179
(P) Pentru bolnavii de leucemie, timpul se masoara in ore

In Romania s-au inregistrat 78.760 de noi cazuri de cancer in 2012, indica un studiu al Agentiei Internationale pentru Cercetarea Cancerului al Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.