Bechtel, preturi mai mici, dar tot exagerate. Drumurile noastre, gaura neagra pentru banii din buget

×
Publicitate

Asa suna cea mai buna intelegere pe care statul a obtinut-o cu Bechtel pentru autostrada Transilvania. Dupa negocieri dure, americanii au renuntat la o parte din pretentiile exagerate, in schimbul platii unei transe din datorii.

Exista informatii ca au avut discutii politice la nivel inalt care i-au convins sa accepte aceste conditii - mai ales ca la negocieri a participat si ambasada americana.

Cu preturi care depasesc pe anumite portiuni si 30 de milioane de euro per kilometru, santierul autostrazii Transilvania a consumat deja peste un miliard de euro, iar la plata mai asteapta facturi de peste 200 de milioane de euro.

Toate acestea, in conditiile in care la mai putin de 100 de kilometri distanta pe Deva Orastie se lucreaza sapte milioane de euro pe kilometru sau pe Arad Timisoara cu 5,5 milioane de euro pe kilometru.

Jumatate din banii pe care i-am avut in buget pentru investitii in ultimii patru ani au ajuns aici. Am primit la schimb doar 52 de kilometri de la Gilau la Campia Turzii si un pod lasat de izbeliste la Suplacu de Barcau.

Dupa sapte ani in care americanii au muncit putin si au incasat mult, statul roman a cerut scaderea tarifelor cu cel putin 35%. Americanii au cedat greu si s-a ajuns la interventii pana la cel mai inalt nivel. Un rol important l-a jucat chiar ambasada americana. Noua intelegere urmeaza a fi semnata si aprobata apoi de Guvern.

In 2004 semnam cu americanii pentru 415 kilometri de autostrada de la Brasov la Bors. Dupa sapte ani circulam pe a opta parte din lungime. In scripte se numeste tronsonul 2B de la Gilau la Campia Turzii care este aproape gata. Cam o treime dintre lucrari sunt gata si la Suplacul de Barcau pe tronsonul 3C, adica un pasaj napadit de buruieni.

Dintre 3500 de angajati cat avea Bechtel in Romania acum trei ani, azi mai sunt pe statul de salarii mai putin de 200. Pe numai cativa i-am mai gasit la munca. Iar putinii kilometri finalizati de Bechtel au deja probleme.

La un an si jumatate de la inaugurare, borduriada a ajuns si pe autostrada. Atat de bine au fost puse ca deja le schimba.

Pretul pentru kilometrul terminat ajunge astfel la aproximativ 20 de milioane de euro. Prin comparatie, o autostrada similara, intre Arad si Timisoara ne costa doar 5,5 milioane de euro pe kilometru. Diferenta vine din transparenta. Aici s-au respectat normele europene si a fost organizata o licitatie publica. Asa se face ca nu doar preturile sunt mai mici de patru ori, ci si termenul de livrare.

Podul de peste Mures se pregateste de inaugurare. A fost terminat in mai putin de un an. La fel se intampla si cu autostrada unde constructorul a recuperat un an pierdut.

Dar sa revenim la Bechtel. Contractul semnat in 2004 nu este doar profitabil, ci si secret. Guvernul a incercat sa il renegocieze insa aproape in fiecare an. De aceasta data ni se promite ca am batut palma pentru preturi corecte.

Americanii accepta sa revina pe santier din toamna, dupa ce vom plati o parte din datoriile de 150 de milioane de euro. Pe de alta parte, Guvernul nu mai va mai deschide alte noi tronsoane cu Bechtel.

Articol recomandat de sport.ro
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Amenda primită de Sabalenka după ce a înjurat cameramanul în direct, în timpul finalei US Open 2026
Citește și...
"La munca, nu la intins mana paralizata". Barbat cu semipareza si dementa, trimis de stat sa lucreze

Caz revoltator in Prahova: un barbat de 64 de ani, imobilizat la pat de un an de zile dupa un atac cerebral, este trimis la munca de catre comisia de evaluare a gradului de handicap.

Inamici publici. Metcalfa si paduchele lanos au facut zeci de victime la Timisoara

"Ii rugam pe toti cetatenii sa sune imediat la primarie, daca le vad". Oficialii din Timisoara au fost invinsi de doi daunatori.

Buzoienii suna la 112: "Ajutor, mi-au furat oala cu ciorba!"

Politistii din Buzau se plang ca au ajuns sa cerceteze sesizari din ce in ce mai hilare, care, odata reclamate, trebuie cercetate. Aceste actiuni necesita insa mobilizarea unor echipaje de anchetatori, timp si bani irositi.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Protest de amploare al fermierilor în fața Guvernului. Oierii anunță că rămân în stradă până își rezolvă revendicările

Fermierii protestează marți în fața Guvernului, fiind așteptați agricultori din toate sectoarele, de la apicultură și cultura mare până la creșterea ovinelor.