Opt vieti salvate de un singur om. Organele unui fost jurnalist din Oradea au ajuns la pacienti din mai multe orase

×
Publicitate

Poveste emotionanta la Oradea. In Saptamana Patimilor un jurnalist salveaza prin moartea sa alte 8 vieti. In urma cu 3 zile, tanarul a fost gasit in casa cu o rana la cap, iar miercuri a intrat in moarte cerebrala.

 

In Joia Mare, chiar in ziua in care ar fi implinit 36 de ani, familia lui si-a dat acordul ca o echipa de medici sa-i preleveze organele. Mai multi pacienti, aflati pe listele de asteptare pentru transplant, se roaga acum pentru un nou inceput.

Jurnalistul Serban Serfezi a fost gasit in casa de tatal lui. Avea o rana la cap. I-a spus acestuia ca a cazut si s-a lovit. Dar n-a dat importanta. Parintele a lipsit cateva ore, iar la intoarcere fiul sau era inconstient, asezat pe pat.

Medicii l-au operat imediat, insa la cateva ore Serban a intrat in moarte cerebrala. Joi, chiar de ziua lui, destinul a facut ca prin moartea sa deschida alte drumuri spre viata.

Serban, care era licentiat in filosofie si limbi clasice, a lucrat o vreme ca reporter la o televiziune locala si la un ziar din Oradea, iar apoi in Germania ca traducator. In urma cu un an mama lui a murit, iar de atunci, spun prietenii, devenise foarte retras.

Mai multi medici din Bucuresti, Cluj si Oradea au intrat in sala de operatie. Din echipa a facut parte si doctorul Radu Zamfir, cel care, la inceputul acestui an, a trecut la randul sau printr-o experienta cumplita, in urma accidentului aviatic din Apuseni.

Cei care l-au cunoscut pe Serban sunt impresionati de ultima sa dorinta.

Organele prelevate de la barbatul de 36 de ani vor ajunge, in urma testelor de compatibilitate, la cel putin opt pacienti aflati pe listele de asteptare pentru un transplant.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Sistemul te obliga sa demonstrezi ca nu l-ai inselat. Povestea familiei cu datorii intr-un spital in care nu a calcat

Notificarile nejustificate, trimise cu duiumul asiguratilor din Bucuresti, ii pune pe oameni in situatii stanjenitoare. Stau inutil in fata spitalelor si a laboratoarelor de analize. 25% din instiintari sunt considerate nedrepte si au fost contestate.

Cercetatorii din SUA au testat un nou tratament impotriva hepatitei C. 90% dintre participanti s-au vindecat

Cercetatorii de la Universitatea din Texas au testat cu succes un nou medicament creat pentru tratarea hepatitei C. 90% dintre pacientii infectati care au urmat acest tratament s-au vindecat in numai 12 saptamani.

O viata s-a stins, insa alte trei vor fi salvate. Doctorii au prelevat organele unei tinere moarte in urma unei intoxicatii

O echipa de medici de la Institutul Fundeni, din care face parte si Radu Zamfir, unul din suprevietuitorii accidentului aviatic din Apuseni, a aterizat duminica la Iasi cu un elicopter MAI.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,