Avertismentul lui Tătaru privind al doilea val al pandemiei. Ce spune ministrul despre vaccinul anti-Covid

PSD: Rudele lui Tătaru au fost plantate pe salarii nesimţite, în curtea propriului minister. Care e reacția PNL

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, crede că un al doilea val de îmbolnăviri cauzate de coronavirus nu va avea amploarea primului val, însă susţine că autorităţile trebuie să fie pregătite.

"Eu cred că al doilea val nu va mai fi ca acest prim val, dar noi trebuie să fim pregătiţi pentru absolut orice. Facem tot posibilul să nu mai ajungem într-o perioadă ca aceasta. Nu ştiu dacă un medic se întâlneşte de două ori în viaţă cu ce s-a întâmplat acum. Nu ştiu dacă o economie trece de două ori într-o sută de ani prin ce trece acum”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Tătaru consideră că pe parcursul verii va continua o transmitere intracomunitară a virusului şi a spus că este nevoie de o vaccinare susţinută antigripală şi antipneumococică a celor din grupele de risc, pentru a preveni cazuri grave.

Ce crede Nelu Tătaru despre vaccinarea anti-Covid

Nelu Tătaru a afirmat că "ar recomanda” ca oamenii să se imunizeze atunci când va exista un vaccin anti-COVID, însă nu ar susţine obligativitatea vaccinării în acest caz, după "un an-doi de boală”, scrie News.ro.

Citește și
PSD: Rudele lui Tătaru au fost plantate pe salarii nesimţite, în curtea propriului minister. Care e reacția PNL
Anunțul făcut de Tătaru despre decesele cauzate de coronavirus: „Ei ar putea fi mai mulți”
Românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse. Ministrul Agriculturii, o nouă declarație controversată

"Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece şi prin al doilea. Suntem o parte dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. Deocamdată vaccinul nu-l avem. Posibilitatea ca odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an şi jumătate după, nu ştiu dacă o mai fi atât de acerb să îl credem obligatoriu. Ca şi vaccinul antigripal, ca şi vaccinul anti-Covid, le recomanzi. Sunt acele seturi de vaccinuri care se fac pe program pe care le luăm din copilărie, pe acelea le-aş face vaccinare obligatorie. Este o patologie care, poate, o s-o avem un an, doi, nu este o patologie care se perpetuează de la an la an. Nu putem introduce oligativitate după un an-doi de boală”, a detaliat Tătaru, la Digi24.

"Să nu credem că sistemul medical s-a schimbat după o pandemie”, a mai declarat ministrul.

El a precizat că în studiul de seroprevalenţă vor fi testate peste 29.000 de persoane, în funcţie de grupe de vârstă, iar în final acest studiu va arăta câţi dintre români au trecut prin boală şi sunt imunizaţi, dar şi "o previziune pentru un posibil viitor episod”.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Citește și...
Coronavirus România, LIVE UPDATE 6 iunie. 1.322 de decese și 20.290 de persoane infectate
Coronavirus România, LIVE UPDATE 6 iunie. 1.322 de decese și 20.290 de persoane infectate

Coronavirus România, 6 iunie. Până acum, 1.322 persoane au decedat în România după ce au contractat noul coronavirus. Numărul cazurilor confirmate a ajuns 20.290, iar cel al pacienților vindecați este de 14.419.

Anunțul făcut de Tătaru despre decesele cauzate de coronavirus: „Ei ar putea fi mai mulți”
Anunțul făcut de Tătaru despre decesele cauzate de coronavirus: „Ei ar putea fi mai mulți”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă, referitor la numărul deceselor cauzate de coronavirus, că cifra pe care o vedem reprezintă numărul de decese care au confirmat şi infecţia cu COVID-19.

Gruparea criminală condusă de românul „Rechinul” ar fi furat peste 1,2 miliarde de dolari în Mexic
Gruparea criminală condusă de românul „Rechinul” ar fi furat peste 1,2 miliarde de dolari în Mexic

O grupare de crimă organizată condusă de un român poreclit „Rechinul”, care monta aparate de clonare a cardurilor pe bancomatele din Mexic, ar fi furat până la 1,2 miliarde de dolari.

Recomandări
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă

Opoziţia guvernului Austriei faţă de extinderea spaţiului Schengen prin includerea României şi a Bulgariei este ruşinoasă, incorectă şi ineficientă, a declarat Walter Baier, cap de listă al Partidului Stângii Europene. 

Putin, despre alegerile din Rusia: „O campanie electorală civilizată și în deplină concordanță cu legile”
Putin, despre alegerile din Rusia: „O campanie electorală civilizată și în deplină concordanță cu legile”

Vladimir Putin și-a sărbătorit luni seară victoria electorală în Piața Roșie, înțesată de ruși. Liderul de la Kremlin a marcat cu o baie de mulțime și împlinirea a zece ani de la anexarea ilegală a Crimeei.

Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri
Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri

Peste 1.900 de primării ar fi putut să ia bani europeni prin PNRR pentru înființarea așa-numitelor centre de colectare cu aport voluntar.