Șapte afgani au murit la porțile aeroportului din Kabul. „Oamenii din primele rânduri sunt pur și simplu striviți”

×
Codul embed a fost copiat

Șapte afgani au murit doar în ultimele 24 de ore în haosul din jurul aeroportului din Kabul, a anunțat Ministerul Britanic al Apărării. S-au înregistrat cel puțin 20 de morți de când talibanii au pus stăpânire pe capital Aftanistanului, potrivit NATO.

Mii și mii de oameni se înghesuie de câteva zile în jurul aeroportului, sperând să poată fugi din emiratul talibanilor.

Aceasta este o intervenţie de urgenţă, nu are legătură cu evacuarea propriu-zisă. Este o misiune de salvare a vieţilor- Cei din apropierea zidurilor aeroportului sunt striviţi în mulţime şi riscă să fie călcaţi în picioare. Parașutiștii britanici extrag oameni din mijlocul haosului. Medicii şi sanitarii militari aleargă de la o victimă la alta.

Unii au murit probabil călcaţi în picioare, alții au fost răniţi.

Oamenii sunt îngroziţi, chinuiţi de căldura sufocantă, deshidrataţi. De sus, de pe containerele care blochează perimetrul britanic de securitate, de pe aeroport, soldaţii stropesc cu apă, încercând să-i răcorească pe cei de jos, în orele de arşiţă; sunt multe femei şi o mulţime de copii.

Citește și
Afganistan
O fetiță de doi ani a murit în aeroportul din Kabul, după ce a fost călcată în picioare de mulțime
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Stuart Ramsay, Sky News: „În acest moment, problema nu este cum să fie ținută mulțimea sub control, ci faptul că oamenii care sunt în primele rânduri, chiar la poartă, sunt pur și simplu striviți. Printre cei care s-au adunat aici se află și numeroși afgani care n-ar avea dreptul să ajungă pe aeroport, dar au venit oricum. Soldații nu pot fi nepăsători față de acești oameni, mai ales că este o căldură insuportabilă și sunt mulți copii aici. Așa că a fost instalată o a doua barieră, ca un spațiu tampon pentru cei care probabil nu vor putea ajunge pe aeroport.”

Oamenii sunt disperaţi cu fiecare oră care trece. Soldaţii americani scot copii din mulţime, apoi familii întregi pentru procesul de triere şi identificare, înaintea evacuării. Soldaţii trag periodic focuri de avertisment în aer, în încercarea de a menţine controlul.

Uneori, situația e mai calmă la porțile aeroportului, dar lucrurile se pot schimba oricând. Un înalt oficial militar de la Pentagon a confirmat că, într-o săptămână, americanii au evacuat din Kabul 17.000 de oameni, dintre care 2.500 de cetățeni ai Statelor Unite. Britanicii, la rândul lor, au evacuat aproape 4.000 de afgani și cetățeni de naționalitate britanică.

O femeie afgană gravidă, cu sarcina aproape de termen, a intrat în travaliu la bordul unui avion militar american, care transporta refugiați. Comandantul a coborât la o altitudine mai joasă pentru ca presiunea la bord să crească, fapt care a ajutat la salvarea vieții mamei. femeia a născut după ce aeronava a aterizat la baza NATO Ramstein, din Germania.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ultimul român care solicitase repatrierea din Afganistan a fost evacuat în siguranţă. Alți 18 nu au vrut să plece
Ultimul român care solicitase repatrierea din Afganistan a fost evacuat în siguranţă. Alți 18 nu au vrut să plece

Ultimul cetăţean român care solicitase repatrierea din Afganistan a fost evacuat în siguranţă din Kabul, duminică. Acesta a ajuns la Islamabad, anunţă MAE.

O fetiță de doi ani a murit în aeroportul din Kabul, după ce a fost călcată în picioare de mulțime
O fetiță de doi ani a murit în aeroportul din Kabul, după ce a fost călcată în picioare de mulțime

Șapte persoane și-au pierdut viața în haosul de la aeroportul din Kabul, dintre care și o fetiță de doar doi ani. Aceasta era fiica unei interprete pentru o companie americană.

Afganii se mobilizează în nordul țării. Rezistența anti-talibană a cucerit trei districte
Afganii se mobilizează în nordul țării. Rezistența anti-talibană a cucerit trei districte

Ahmad Massoud, fiul de 32 de ani al ”Leului din Panjshir” - un luptător celebru din Afganistan - s-a mobilizat împreună cu foști lideri ai statului pentru a conduce rezistența afgană împotriva talibanilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.