Coreea de Nord a ridicat un memorial pentru soldații săi care au murit pentru Rusia în războiul din Ucraina | GALERIE FOTO

62585533

Coreea de Nord a început construirea unui memorial dedicat soldaţilor săi care au murit luptând pentru Rusia în Ucraina, a relatat joi presa de stat.

Liderul Kim Jong Un a salutat, în cadrul evenimentului, „apogeul istoric” al relaţiilor cu Moscova, relatează AFP.

"Muzeul memorial al succeselor militare" se va deschide în capitala Phenian, unde Kim Jong Un şi ambasadorul Rusiei în Coreea de Nord, Aleksandr Matsegora, au asistat la o ceremonie de deschidere, potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA.

Vorbind la evenimentul de joi, Kim a descris muzeul drept "un altar sacru dedicat nemuririi adevăraţilor patrioţi".

Rusia şi Coreea de Nord şi-au intensificat cooperarea militară în ultimii ani, nord-coreenii furnizând arme şi trupe pentru a sprijini atacul rusesc asupra Ucrainei, în desfăşurare din februarie 2022.

Câți soldați nord-coreeni au fost uciși

Potrivit Seulului, cel puţin 600 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi alte mii au fost răniţi de când au fost trimişi în luptă, în special pentru a recuceri regiunea rusă Kursk pe care Ucraina a cucerit-o în vara anului 2024.

Kim Jong Un şi-a felicitat trupele, prezente de un an în regiunea rusă Kursk, pentru că au ajutat Rusia să obţină o " victorie decisivă", a raportat KCNA.

"Eroii noştri i-au distrus pe invadatorii neonazişti diabolici datorită determinării lor de a nu tolera nicio agresiune şi de a anihila agresorii", a declarat el, adăugând că relaţiile dintre Phenian şi Moscova "au atins acum apogeul lor istoric".

"Phenianul va fi mereu alături de Moscova. Prietenia şi unitatea noastră vor dura pentru totdeauna", a afirmat Kim Jong Un.

Liderul nord-coreean a precizat că memorialul va conţine sculpturi dedicate soldaţilor nord-coreeni care au luptat în Rusia, precum şi fotografii şi opere de artă care înfăţişează luptele.

Phenianul şi Moscova sunt legate printr-un acord de securitate şi apărare din 2024.

La Muzeul de Arte Decorative din Moscova, a fost organizată până la 10 octombrie o expoziţie pentru a celebra legăturile cu Phenianul.

Aceasta a prezentat soldaţi nord-coreeni şi aliaţii lor ruşi opunând rezistenţă unui Occident ostil.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Întâlnirea Trump - Xi, cap de afiș în „super săptămâna” de summituri multilaterale din Coreea de Sud. Ce se va discuta

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele chinez, Xi Jinping, vor efectua vizite de stat în Coreea de Sud săptămâna viitoare.

Bărbatul acuzat de incendiile devastatoare din Los Angeles, în fața magistraților. Riscă până la 45 de ani de închisoare

Bărbatul acuzat că a provocat intenţionat unul dintre cele mai devastatoare incendii de vegetaţie din Los Angeles, soldat cu 12 morţi şi mii de locuinţe arse, a pledat nevinovat joi, fiind vizat de trei acuzaţii federale de incendiere.

Furtul de la Luvru. Peste 150 de prelevări de urme ADN ridicate de la fața locului

Peste „150 de prelevări de urme ADN, papilare şi de alte feluri au fost realizate'' la faţa locului în urma furtului de bijuterii de la Muzeul Luvru, a detaliat joi procuroarea Parisului, Laure Beccuau, care s-a declarat ''optimistă'', informează AFP.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.