Guvernul a prelungit termenul pentru depunerea declarației unice și a formularului 230

×
Publicitate

Premierul viorica Dăncilă a anunțat marți, la începutul ședinței de Guvern, că se prelungește termenul de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale.

Astfel, șeful Executivului a precizat că termenul de depunere și de plată se prelungește de la 15 martie 2019, cât era inițial, la 31 iulie 2019.

Cei care își vor plăti obligațiile fiscale până la sfârșitul lunii iulie vor beneficia și de o reducere cu 5 %.

”Persoanele fizice care au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale și a plății acestora vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a-și îndeplini obligațiile. Am prelungit acest termen de la 15 martie 2019, cum era inițial, la 31 iulie 2019.

Toți cei care își plătesc obligațiile până la sfârșitul lunii iulie vor beneficia de o bonificație de 5 % din impozitul pe venit și din contribuțiile sociale datorate pentru anul trecut.

Din respect pentru timpul cetățenilor și pentru a îmbunătăți relația contribuabililor cu administrația fiscală, declarația se completează și se depune online, atât prin spațiul privat virtual, cât și prin intermediul portalului eguvernare.ro.” - a anunțat Viorica Dăncilă.

De asemenea, premierul a declarat că a fost prelungit și termenul pentru cei care vor să doneze din impozitul pe venit, tot până la sfârșitul lunii iulie.

”Totodată, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care vor să doneze 2 % sau 3 % din impozitul pe venit, dar și al organizațiilor neguvernamentale beneficiare, care colectează, centralizează și depun formularul 230, prelungim termenul acestui document tot până la data de 31 iulie 2019.” - a mai spus Dăncilă.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61975355
Robor la 3 luni a scăzut la 3,05%, cel mai mic nivel din ultimele 7 săptămâni
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,05%, cel mai mic nivel din ultimele şapte săptămâni, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
62021236
Prețurile au crescut din nou. Cartofii s-au scumpit cu 21% în februarie
Preţurile de consum au crescut cu 0,79% în februarie 2019, comparativ cu luna anterioară, în timp ce rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,83%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,46%, a mărfurilor nealimentare cu 3,74% şi a serviciilor cu 3,08%.
62027949
Măsura luată de ANAF după controlul făcut la ”Dragonul Roșu”
După un control efectuat de ANAF la Complexul ”Dragonul Roşu”, situat lângă Bucureşti, peste o mie de containere în care ar fi depozitate mărfuri fără documente au fost sigilate luni de inspectorii Antifraudă.