Un bărbat a murit călcat de tramvai, după ce a vrut să se prindă de garnitura aflată în mers, la Timișoara

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat a murit miercuri dimineaţă, după ce a încercat să se prindă de un tramvai aflat în mers. Acesta s-a dezechilibrat şi a căzut sub roţile garniturii. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările.  

Accidentul s-a produs miercuri dimineaţă, în zona centrală a oraşului Timişoara, în apropiere de Piaţa Libertăţii.

”La data de 22.03.2023, în jurul orei 05:40, un bărbat în vârstă de 44 de ani a condus un tramvai pe strada Coriolan Brediceanu dinspre strada Dr. Iosif Nemoianu spre Piaţa Libertăţii, iar la intersecţie cu strada Paris a surprins şi accidentat un pieton care s-ar fi prins de tramvaiul aflat în mers, s-a dezechilibrat şi a căzut sub roţile acestuia. În urma impactului, pietonul a decedat”, a transmis IPJ Timiş, conform News.ro. 

Poliţiştii fac acum verificări pentru identificarea bărbatului decedat.

În urma accidentului, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor.

Citește și
accident român
Un român aflat în comă alcoolică a provocat un accident rutier în Verona. Două mașini au fost avariate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Imagini cu un accident mortal produs pe o trecere de pietoni, în Suceava. Șoferul de 21 de ani ajunge în fața instanței
Imagini cu un accident mortal produs pe o trecere de pietoni, în Suceava. Șoferul de 21 de ani ajunge în fața instanței

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis în judecată după ce a lovit mortal o femeie 78 de ani, pe trecerea de pietoni.

Un român aflat în comă alcoolică a provocat un accident rutier în Verona. Două mașini au fost avariate
Un român aflat în comă alcoolică a provocat un accident rutier în Verona. Două mașini au fost avariate

Un român în vârstă de 50 de ani s-a urcat beat criță la volanul autoturismului său și a făcut prăpăd în Verona, Italia. Individul a distrus un semafor și a avariat două mașini.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.