O nouă companie aeriană în România. De când va începe să opereze zborurile

62104427
iStock

O nouă companie aeriană specializată în chartere va opera zboruri pe piaţa românească.

Cel mai probabil va opera începând cu data de 1 mai 2020, operatorul aerian având ca acţionari compania Memento Group, din care face parte şi turoperatorul român Christian Tour, şi operatorul aerian elen Orange2Fly.

"Animawings îşi doreşte să fie un operator de zboruri charter dedicat în special pe sectorul de leasure turoperatorilor şi agenţiilor de turism şi va deservi destinaţiile principale de vacanţă din jurul Mediteranei. Avem depuse deja la Autoritatea Aeronautică toate manualele şi aşteptam ca în data de 15 martie să fie emis certificatul de operator. În caz de întârziere, vom avea susţinerea acţionarului Orange2Fly, care vine şi operează zboruri în baza licenţei, deci orice delay faţă de această dată nu va avea impact asupra operării primului zbor. Ţinta noastră pentru primul zbor este data de 1 mai, când, practic, începe sezonul de vară şi vor începe zborurile către destinaţii de vacanţă", a declarat, joi, Tudor Constantinescu, director comercial Animawings, într-o conferinţă de presă.

Animawings va avea la dispoziţie două avioane de tip Airbus A320-200, cu câte 180 de locuri, iar acestea vor asigura zborurile charter operate de o parte dintre turoperatorii din România către destinaţii de vacanţă din Grecia, Turcia, Spania, Egipt şi Tunisia.

Pentru anul 2020, managementul companiei a previzionat 4.000 de ore de zbor, iar în următorii patru ani intenţionează să ajungă la triplarea acestei cifre.

"Dacă în 2020 aşteptăm undeva la 300.000 de pasageri, 2024 trebuie să fie anul în care să depăşim pragul de un milion de pasageri. Ca număr de aeronave, începem cu două aeronave şi ne aşteptam ca anul 2024 să ne aducă o operare bazată pe 5 aeronave. Aş vrea să subliniez că flota Animawings va deţine două aeronave, dar avem un acord de cooperare extins cu Orange2Fly, care ne asigură back-up în caz de orice impediment operaţional, dar şi cu alte companii, inclusiv româneşti, cu care avem agreement să ne susţinem în caz de probleme operationale", a spus Constantinescu.

Planurile de dezvoltare ale noului operator aerian nu se limitează doar la zona de chartere, aceasta fiind văzută doar ca o primă etapă. În viitor se are în vedere mărirea flotei şi extinderea gamei de servicii.

În ceea ce priveşte ofertele şi tarifele companiei, directorul comercial a subliniat că, din perspectiva Animawings, zborurile sunt toate închiriate la un tarif fix pe toată durata sezonului, iar riscul comercial este preluat de turoperatori, care "se joacă" cu oferte pentru a capta interesul pieţei.

Fără a furniza cifre, Cristian Pandel, CEO Memento Group, a precizat că îşi doreşte de la Animawings un serviciu corect, care va pune clientul în centru.

"Nu ne dorim să intrăm pe războiul preţului, Animawings îşi doreşte să fie în primul rând un serviciu corect şi având în vedere competiţia pe preţ - şi nu neapărat pe chartere, unde este o lipsă mare pe piaţă - care este foarte mare mai ales pentru jucătorii de low-cost, cred că Animawings va targheta un serviciu corect şi va pune în centru clientul şi tot grupul de companii va veni în jurul clientul. Cifrele vor veni automat dacă avem clienţii şi, dacă ei sunt mulţumiţi, cifrele cresc", a precizat Pandel.

Întreaga capacitate a fost contractată de către turoperatori ce activează în România, printre care se numără TUI TravelCenter, Dertour, Prestige Tour, Christian Tour.

Echipa Animawings este formată din specialişti din domeniul transportului aerian, având experienţă în aviaţia română şi străină.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62104421
Mioriţa 2020. Cioban căutat, după ce nu a mai răspuns la mobil de zile întregi

Dispariția unui cioban de 46 de ani dintr-o comună din județul Galați lasă loc celor mai negre gânduri în rândul familiei.

62104419
Metoda prin care un bărbat din Alba aducea maşini de lux "la reducere". Plătea prima rată, apoi fugea

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Alba Iulia, urmărit internațional pentru înșelăciune cu mașini de lux, a fost prins de polițiști într-un local din oraș.

62104418
O tânără însărcinată în luna a noua a murit la câteva ore după ce s-a întors de la medic

O tânăra de 28 de ani, însărcinată în luna a 9-a, a murit subit la doar câteva ore după ce s-a întors de la controlul medical periodic, efectuat la Maternitatea din Ploiești.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.