Cele două mari necunoscute după ce SUA l-au capturat pe Nicolas Maduro. Cantitatea de petrol pe care ar putea să o obțină

×
Publicitate

„Vom fi întotdeauna alături de NATO, chiar dacă statele alianței nu vor fi alături de noi” - a transmis, sfidător, Donald Trump pe rețeaua lui de comunicare. Președintele american a afirmat că, fără el, „Rusia ar fi avut toată Ucraina chiar acum".

Pe de altă parte, Trump susține că Venezuela „va preda" Statelor Unite până la 50 de milioane de barili de petrol – în valoare de aproximativ 2,8 miliarde de dolari – după o operațiune militară de înlăturare de la putere a președintelui Nicolás Maduro.

Donald Trump: „Intră în istorie drept una dintre cele mai incredibile acțiuni; a fost atât de complexă: 152 de avioane, foarte, foarte mulți vorbesc despre trupe la sol. Am avut multe trupe la sol. Dar a fost uimitor, și gândiți-vă la asta: nimeni nu a fost ucis de partea noastră, iar de cealaltă parte, din păcate, foarte mulți oameni au fost uciși. Din păcate, spun asta despre soldați. Cubanezi, în principal cubanezi, dar foarte, foarte mulți au fost uciși. Electricitatea din aproape întreaga țară - bum - a fost oprită. Atunci au știut că este o problemă. Nu mai era electricitate. Pur și simplu s-a stins totul, așa că i-am surprins puțin, dar a fost genial, a fost genial din punct de vedere tactic”.

Potrivit unui oficial de la Pentagon, cel puțin șapte membri ai comandourilor Delta Force au fost, totuși, răniți, în timpul operațiunii de capturare a președintelui Nicolas Maduro. De partea cealaltă, armata venezueleană susține că cel puțin 24 de ofițeri militari au fost uciși.

Dansurile lui Maduro, motiv de nemulțumire pentru Trump

În lungul rechizitoriu pe care i l-a făcut lui Maduro, Trump a mai adăugat o nemulțumire neașteptată.

Donald Trump: „Și știți că este un tip violent. Iese acolo și încearcă să-mi imite puțin dansul”.

Donald Trump: „Dar este un tip violent și a ucis milioane de oameni. A torturat. Au o cameră de tortură în mijlocul orașului Caracas pe care o închid acum, dar a torturat oameni”.

Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a declarat că nu există niciun agent extern care guvernează țara, după ce Trump a pretins că Statele Unite ar urma să administreze Venezuela cel puțin temporar.

Delcy Rodriguez: „Țara noastră e condusă de guvernul venezuelean, de nimeni altcineva. Nu există niciun agent extern care să guverneze Venezuela. Doar Venezuela. Venezuela nu se predă. Personal, ei mă amenință, o spun deschis, dar destinul meu nu este decis de ei, este decis numai de Dumnezeu”.

Președintele american susține că Venezuela „va preda" Statelor Unite până la 50 de milioane de barili de petrol, în valoare de aproximativ 2,8 miliarde de dolari. Petrolul va fi vândut la prețul pieței, a scris Trump pe rețeaua lui de comunicare, adăugând că el va controla fondurile obținute și le va folosi în beneficiul poporului venezuelean și al Statelor Unite.

Chris Van Hollen, senator de Maryland: „Totul a fost despre a pune mâna pe petrolul Venezuelei”.

Legiuitorii nu s-au ferit să-și exprime scepticismul.

Jake Auchincloss, membru al Camerei Reprezentanților: „Cred că nici poporul american, nici cel venezuelean nu vor beneficia vreodată de acei bani, indiferent ce va urma”.

Venezuela deține o cincime din rezervele mondiale de petrol brut - este prima țară în top, cu rezerve estimate la 303 miliarde de barili.

Donald Trump: „Vom avea marile noastre companii petroliere din Statele Unite, cele mai mari din lume, care vor intra (n.r. în Venezuela), vor investi miliarde de dolari”.

Nu e deloc așa de simplu, atrag atenția experții.

Beth Sanner, fost director adjunct al comunității de informații din SUA: „Sunt două necunoscute ale acelei ecuații, nu-i așa? Una este: va riposta guvernul venezuelean? Apoi, marile companii petroliere din Statele Unite își vor asuma tipul de riscuri necesare pentru a face investițiile la scară largă cerute?”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62604294
Trenurile au revenit pline cu turiști, în București. Priveliștea dezolantă din Gara de Nord

La final de vacanță, trenurile au fost foarte aglomerate, mai ales cele care au plecat din stațiunile montane spre Capitală. Cei care nu și-au cumpărat biletele din timp au fost nevoiți să stea în picioare.

62604322
Accident grav în județul Neamț. Șase persoane, între care doi copii, au fost duse de urgență la spital. FOTO

Şase persoane, între care doi copii, au fost transportate la spital, miercuri seară, în urma unui accident rutier produs la Roman, judeţul Neamţ, în acesta fiind implicate trei autoturisme.

62604301
Continuă haosul provocat de vremea rea în România. Val de accidente în zonele cu ninsori și polei

Val de accidente în jumătatea de țară aflată sub cod galben de vreme rea. Mulți șoferi au derapat pe drumurile acoperite cu zăpadă ori polei.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.