Vremea de azi, 28 septembrie. Soare și vânt domol în mare parte din țară. Maximele ajung la 23 de grade

×
Publicitate

Duminică avem o zi însorită în estul și în sud-estul României, dar în celelalte zone se adună norii și vin câțiva stropi de ploaie, pe spații mici.

Temperaturile rămân modeste în majoritatea regiunilor. Vor fi 14 grade în Bucovina și 23 de grade în Lunca Dunării.

Prognoza pe regiuni

În Dobrogea și Bărăgan urmează o zi frumoasă, dar cu temperaturi mai scăzute decât ar fi normal. Vântul pierde din intensitate, iar în Bărăgan vor fi în jur de 21 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim tot vreme răcoroasă pentru data din calendar, cu cel mult 20 de grade pe la amiază. Și pe-aici avem atmosferă cu soare și vânt domol, însă la noapte se adună norii și e posibil să plouă trecător.

Vreme bună avem și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Temperaturile rămân, însă, la valori modeste și se opresc la 18 grade, în zona Bacăului. După lăsarea nopții se înnorează și o să plouă puțin și în această regiune.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș sunt condiții de brumă în primele ore. Apoi găsim atmosferă schimbătoare, cu înnorări și scurte momente însorite. Vântul nu pune probleme, însă vremea se menține răcoroasă pentru final de septembrie.

În vestul României se anunță o zi destul de mohorâtă. Nu prea vedem soarele și, izolat, o să plouă slab. Vântul se domolește, iar temperaturile mai scad puțin față de ziua trecută. Astăzi nu vor fi mai mult de 20 de grade.

În Transilvania este frig, acum, dimineața, mai ales în depresiuni, pe unde s-a produs brumă și a apărut ceața. Apoi va fi destul de înnorat, iar în vestul provinciei e posibil să vină câțiva stropi de ploaie. Maximele rămân la valori modeste pentru data din calendar.

În Oltenia cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei. Din când în când o să plouă trecător, iar amiaza ne aduce vreme răcoroasă pentru această perioadă. Vor fi cel mult 21 de grade, pe la Râmnicu Vâlcea.

În ținuturile sudice vedem puțin soarele printre nori. Vântul abia se simte, iar în Lunca Dunării va fi cel mai cald din țară: la Giurgiu se ating 23 de grade.

Vremea în București

În București avem atmosferă schimbătoare: soare în prima parte a zilei, înnorări mai târziu și o maximă de 22 de grade. Peste noapte o să plouă slab, iar mâine, în zori, temperatura coboară până la 11 grade.

La munte vremea se menține răcoroasă. Se înnorează din când în când, e posibil să picure în unele masive, dar vedem și soarele pe parcursul zilei. La noapte se întorc ploile, iar în zonele înalte o să fie lapoviță și ninsoare.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62548382
Vreme instabilă în toată țara. ANM anunță ploi, vânt și ninsori la munte. Temperaturile, sub normalul perioadei

Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei pe tot parcursul săptămânii viitoare, cu ploi și intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor. La altitudini mari, precipitațiile vor cădea sub formă de lapoviță și ninsoare.

62577566
Vremea de azi, 27 septembrie. Temperaturi mai mici în majoritatea zonelor. Maximele pornesc de la 14 grade

Ziua de sâmbătă aduce vreme rece în majoritatea zonelor, soare în jumătatea nord-estică a țării, înnorări și condiții de ploaie în rest.

62548382
Vremea azi, 26 septembrie. Ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute în aproape toată țara

Vineri avem o zi însorită în est și în sud-est; cer acoperit și câteva ploi slabe în celelalte regiuni. Atmosfera se menține rece în majoritatea zonelor, iar vântul are intensificări în jumătatea sudică a României.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.