Vremea azi, 9 noiembrie 2025. Temperaturi de până la 20 de grade și coduri galbene de ceață în mai multe zone din țară

×
Publicitate

Astăzi se mai îndreaptă vremea. În centru și în sud-est iese soarele și se încălzește în majoritatea zonelor.

În nordul și în nord-vestul țării mai vin câteva ploi slabe sau o să fie burniță, iar în ținuturile sudice avem mai multe coduri galbene de ceață, valabile până la ora 10. Maximele pornesc de la 10...11 grade în Crișana și ajung la 20 de grade în Dobrogea.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici avem vreme schimbătoare: scurte momente însorite și câțiva stropi de ploaie, pe suprafețe restrânse. Vântul are intensificări în zona Dobrogei, iar temperaturile cresc și vremea devine foarte caldă pentru acest moment al anului.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, iese soarele și se mai încălzește față de ieri. Pe la munte o să picure trecător, iar la altitudini mari se intensifică vântul. Maximele ajung la 18 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina vedem puțin soarele printre nori. O să vină și câteva ploi slabe pe parcursul zilei, iar în zonele înalte de munte sunt condiții de lapoviță. La amiază, temperaturile urcă până la 15 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme închisă, cu înnorări și ploi trecătoare – mai ales în Maramureș. Pe aici se mai răcește față de ziua trecută, iar maximele se opresc la 14 grade.

Și în vestul României o să plouă puțin sau o să burnițeze, în special în zona Crișanei. Tot pe acolo se intensifică vântul, iar pe crestele montane e posibil să cadă lapoviță. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri.

În Transilvania se mai îndreaptă vremea. După ce se risipește ceața de dimineață, iese soarele, iar precipitațiile apar doar pe spații mici, în zonele montane. Vântul se întețește la altitudini mari, iar vremea se menține caldă pentru acest moment al anului. Maximele ajung la 16 grade.

În schimb, în Oltenia avem atmosferă închisă. La începutul zilei se lasă ceața, apoi înnorările persistă, însă nu prea mai sunt semne de ploaie. Temperaturile cresc și ajung la 15 grade – valori peste normalul perioadei.

Cam la fel va fi și în sudul țării: ceață dimineața și cer acoperit mai târziu. S-ar putea să picure trecător, iar la amiază se vor înregistra în jur de 14...15 grade. Până la ora 10, județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu și Teleorman se află sub cod galben de ceață densă și vizibilitate redusă.

Vremea în București

În București avem încă o zi mohorâtă: ceață în primele ore – posibil asociată cu burniță – și înnorări mai târziu. Se mai încălzește puțin și se ating 15 grade. La noapte se lasă din nou ceața și s-ar putea să mai vină câțiva stropi de ploaie. Minima ajunge la 8 grade.

Vremea la munte

La munte avem vreme ceva mai bună. Soarele se arată trecător, iar precipitațiile mai apar doar în nordul Carpaților Orientali. Vorbim de ploi în zonele joase și lapoviță la altitudini mari. Vântul mai are unele intensificări pe crestele montane.

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
62568296
Vremea azi, 8 noiembrie 2025. Temperaturile se mențin ridicate pentru luna noiembrie, cu maxime de până la 19 grade

Astăzi avem o zi mohorâtă, dar cu temperaturi destul de ridicate. Ploile apar mai ales în jumătatea sud-vestică, iar vântul are intensificări în sudul Banatului și la munte, la altitudini mari.

62580712
Cod galben de ploi abundente și vânt în două județe, până duminică dimineață. Cum va fi vremea în București

O atenţionare Cod galben de ploi importante cantitativ este valabilă până duminică dimineaţa în judeţele Gorj şi Mehedinţi, precum şi o informare de vânt şi precipitaţii mixte, ce vizează arii mai extinse.

62588580
Vremea azi, 7 noiembrie 2025. Temperaturile cresc ușor față de zilele trecute

Vineri, înnorările persistă în jumătatea de sud a țării, pe unde o să plouă. Spre seară, norii vor cuprinde treptat majoritatea zonelor și o să plouă local în vestul, centrul și în sudul României.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19665778
Ce poate decide Tribunalul București în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat, adus deja în fața instanței

Călin Georgescu va fi prezentat, marți, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Nicusor dan si ilie bolojan presidency
De ce nu l-a sunat Nicuşor Dan pe Ilie Bolojan înainte de a-l nominaliza pe Siegfried Mureşan. Explicaţia preşedintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a respins ideea că a făcut desemnarea lui Siegfried Mureşan din răzbunare, el precizând că a răspuns afirmativ unei propuneri şi că asta exclude posibilitatea că ar fi acționat din răzbunare.

Protest ciobani inquam photos eduard vinatoru
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.