Pe partea sud-estică se intensifică vântul și o să fie viscol, iar maximele pleacă de la -4 ... -5 grade în zona Moldovei și ajung la 6 grade cu plus în Banat.

În Dobrogea și cu Bărăgan se anunță o zi mohorâtă. Înnorările persistă, o să ningă abundent și se pot depune până la 20 de centimetri de zăpadă. În plus, vântul bate tare și se transformă în viscol. Se răcește simțitor și doar pe litoral mai avem valori pozitive.

Vremea în Moldova

Cam la fel va fi și în Moldova sudică și în nordul Munteniei: ninsori abundente, cu depunere de strat de zăpadă și un vânt tăios, care se transformă în viscol. Temperaturile scad accentuat și nu mai trec de -3 grade.

O să ningă și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, chiar dacă nu la fel de mult ca în celelalte zone. Și pe-aici se face foarte frig: avem maxime negative în toată regiunea și vor fi cel mult -3 grade.

Vremea în Transilvania

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim tot înnorări și precipitații. Vorbim mai mult despre ninsori, dar din când în când e posibil să plouă sau să cadă lapoviță. La amiază se ating în jur de 5 grade.

Temperaturile scad și în ținuturile vestice, dar pe-aici se ating cele mai mari valori din țară: 6 grade. De aceea, în această regiune predomină ploile și doar pe la munte o să fie lapoviță și ninsoare.

În Transilvania avem o dimineață foarte rece în depresiuni. Nici peste zi nu se încălzește foarte tare, iar maximele ajung cu greu la 2 grade - în vestul provinciei. Și pe-aici o să ningă, iar la noapte se lasă gerul în zona montană înaltă.

Vremea în Oltenia

În Oltenia cerul rămâne acoperit toată ziua și o să ningă pe arii extinse. Vântul se întețește în sud-estul regiunii, pe unde va fi viscol. Temperaturile, în scădere față de ziua trecută, se opresc la 2 grade.

În sudul țării vin ninsori abundente, iar în unele zone stratul de zăpadă poate crește cu 20 de centimetri. Va fi viscol în toată regiunea și se face mult mai frig decât ar fi normal. Maximele au valori negative peste tot, iar în zonele deluroase ajung la -1 grad.

Vremea în București

În București se răcește și avem -1 grad la amiază. Continuă să ningă, se mai pot depune 15 centimetri de zăpadă, iar vântul continuă să viscolească ninsoarea cu 45 km/h.

Duminică se îndreaptă vremea. E adevărat că, în prima parte a zilei, vor mai fi ceva înnorări. Apoi iese soarele, vântul se liniștește, iar temperatura crește și ajunge la 3 grade.

Ziua de luni începe cu ceață. Mai târziu soarele se arată trecător, iar în noaptea următoare e posibil să picure trecător. La amiază se ating tot 3 grade.

Marți se face mai cald, iar maxima atinge 7 grade. Avem vreme schimbătoare, cu scurte momente însorite și, poate, câțiva stropi de ploaie.

Vremea la munte

La munte scad temperaturile, iar dimineața și noaptea se lasă gerul la altitudini mari. Ninsorile apar în majoritatea masivelor și vor fi mai abundente în Carpații de Curbură, pe unde mai pot aduce 10...15 centimetri de zăpadă.

Duminică, doar în masivele sud-estice o să mai vină câțiva fulgi de zăpadă, la începutul zilei. În rest vedem și soarele printre nori, iar temperaturile încep să crească.

Luni se face mai cald, dar se înnorează peste tot și apar precipitații: ploi în zonele joase și lapoviță și ninsoare la altitudini mari. Vântul are intensificări pe creste.

Marți cerul rămâne acoperit. Vin alte precipitații – sub toate formele –, iar vântul continuă să agite atmosfera în zonele înalte.