Vremea 23 noiembrie 2018. Regiunea unde MAXIMELE nu trec de minus 3 grade

×
Publicitate

Ziua de astăzi ne-aduce vreme foarte rece în sudul şi estul ţării. Mai apar ceva condiţii de burniţa sau ploaie slabă, iar maximele pleacă de la MINUS 3 grade în Moldova şi ajung pe la 8-9 grade în ţinuturile vestice.

Vremea în fiecare regiune a ţării

Ziua de astăzi ne-aduce vreme foarte rece în sudul şi estul ţării. Mai apar ceva condiţii de burniţa sau ploaie slabă, iar maximele pleacă de la MINUS 3 grade în Moldova şi ajung pe la 8-9 grade în ţinuturile vestice.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici norii se risipesc şi o să avem o amiază însorită, dar extrem de rece, cu cel mult 1-2 grade în termometre. La noapte se face şi mai frig: temperaturile coboară până la minus 5 grade şi e posibil să apară ceaţa şi chiciură.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se îndreaptă vremea însă acum dimineaţă mai avem ceaţă. Peste zi apare soarele, temperaturile însă rămân foarte modeste şi vom avea puţin peste zero grade la amiază şi în jur de minus 5 grade după lăsarea nopţii.

În nordul Moldovei şi în Bucovina va fi şi mai rău: pe aici temperaturile rămân sub limita de îngheţ chiar şi după prânz. S-ar putea să zărim puţin soarele, dar în ansamblu avem vreme închisă cu ceata dimineaţa în zonele joase.


Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş va fi cam înnorat, e posibil să vină şi câţiva stropi de ploaie, dar la capitolul temperaturi stăm mult mai bine. Pe aici maximele ajung la 7-8 grade- valori potrivite pentru acest moment al anului.


În vestul ţării găsim vreme cam neplăcută, cer înnorat, poate şi ceva burniţa sau ploaie slabă. Temperaturile mai câştiga un grad, două faţă de ziua trecută şi ajung la 9 grade Celsius.


Şi prin Transilvania se mai încălzeşte puţin, asta după o dimineaţă destul de rece, cu ceaţă în zona depresionară. Maximele urcă spre 7-8 în vestul provincie, iar şansele de precipitaţii sunt foarte reduse.


În Oltenia găsim atmosfera închisă; mai sunt ceva condiţii de burniţă şi polei, iar temperaturile ajung cu greu pe la 4-5 grade.


Şi în ţinuturile sudice se anunţă o zi cam mohorâtă, cu temperaturi foarte modeste, de cel mult 2-3 grade. Peste noapte cerul se degajează, dar se răceşte şi mai tare, iar pe la câmpie se lasa ceaţă.

În Bucureşti rămânem cu vremea foarte rece, deşi se arata puţin şi soarele printre nori. Maximă se opreşte pe la 3 grade. La noapte se înseninează, dar se face şi mai frig. Temperatura coboară până la MINUS 4 grade, iar spre dimineaţă e posibil să apară ceaţă.

La munte, prindem vreme ceva mai bună, un pic de soare şi foarte puţine precipitaţii. Vorbim despre ploaie slabă sau burniţa, care mai poate aduce POLEI pe şosele. Vântul nu exagerează, iar temperaturile sunt comparabile cu cele de ieri.

Vremea în următoarele 3 zile

Mâine încălzeşte uşor, deşi dimineaţa va fi foarte rece în sud şi est, iar în Moldova temperaturile rămân extrem de scăzute şi pe timpul zilei. O să avem atmosfera schimbătoare, cu ploi sporadice în vest, nord şi centru şi ceata dimineaţa în zonele joase.

Duminică temperaturile continuă să crească, iar în regiunile intracarpatice se face mai cald decât ar fi normal. Norii se înmulţesc treptat; o să plouă în jumătatea sud-vestica a ţării şi mai puţin în rest. Dimineaţa, prin centru, sud şi est revin condiţiile de ceaţă.

Începem o nouă săptămâna cu vreme rea. Ploile cuprind aproape toată ţara şi vor fi mai consistente iar la munte, în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei se vor transforma în lapoviţa şi ninsoare. Vântul va sufla mai tare pe crestele montane şi în sud-est, iar pe şoselele din nord-estul ţării poate să apară poleiul.


În Bucureşti ziua de mâine ne-aduce frig şi ceata dimineaţa; atmosfera schimbătoare mai târziu şi până la 5 grade în termometre.

Duminică avem în sfârşit o zi plăcută, cu soare şi temperaturi în creştere. Maximă ajunge pe la 11 grade- valoare mai ridicată decât ar fi normal în acest moment al anului. Peste noapte încep să se-adune norii de ploaie. Vremea se strică luni. O să plouă din când în când; vântul devine activ şi temperaturile scad uşor.

La munte sâmbătă se încălzeşte uşor şi o să avem vreme schimbătoare, cu ploi sporadice şi un vânt mai intens în zonele de creastă. Se menţin condiţiile de polei.

 Duminică temperaturile mai cresc puţin, însă ploile cuprind treptat toată zona montană, iar noaptea, pe creste apar ninsorile şi lapoviţă. Ziua de luni ne-aduce vreme urâtă, precipitaţii mai serioase şi vânt activ. Domina ploile, dar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari, se anunţă lapoviţa şi ninsoare. Temperaturile încep din nou să scadă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Scene incredibile! Au dat foc stadionului și a urmat haosul: ”Nu cumpărați bilete la ei”
Scene incredibile! Au dat foc stadionului și a urmat haosul: ”Nu cumpărați bilete la ei”
Citește și...
Meteorologii anunță când scăpăm de arșița extremă. Vom avea însă furtuni în fiecare zi. Prognoza detaliată, pe regiuni

Canicula ar trebui să dispară din România spre jumătatea lunii august, după un episod extrem în această primă săptămână, potrivit ANM. În schimb, prognoza realizată de specialiști indică furtuni aproape zilnic, în toată țara, după 6 august. 

Val de căldură, temperaturi extreme şi nopţi tropicale în România. Prognoza meteo pentru București

Bucureștiul va traversa, în perioada 3 august, ora 10:00 – 7 august, ora 10:00, un episod de caniculă intensă și persistentă, cu temperaturi care vor urca până la 37–38 de grade Celsius și nopți tropicale.

Cod roșu de caniculă extins, temperatura urcă la 41 grade Celsius la umbră. Autoritățile activează planul de măsuri | HARTĂ

ANM a extins Codul roșu de caniculă pentru vestul țării, unde marți se vor înregistra 41 de grade Celsius la umbră. În cursul zilei de luni, doar sud-estul și parțial centrul scapă de caniculă. Ministerul Sănătății a activat planul de măsuri specifice. 

Recomandări
Guvernul, plan de rezervă în plină criză energetică. Ce va face dacă marile companii și populația nu vor reduce consumul

În plină criză energetică autoritățile cer măsuri radicale. Oficialii s-au întâlnit cu reprezentanții marilor companii consumatoare de curent și le-au cerut să reducă voluntar consumul.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. De ce seacă Dunărea Veche. Cum preia Brațul Bala 85% din debitul fluviului

Operațiune fără precedent pe Dunăre, după ce debitul fluviului a scăzut la valori istorice și a contribuit la agravarea crizei energetice. Militarii au detonat una dintre stâncile care împiedică o cantitate mare de apă să ajungă spre Cernavodă.

Zelenski: „Ucraina va depune eforturi pentru a pune capăt războiului pornit de Rusia înainte de venirea iernii”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va încerca să forțeze Rusia să accepte pacea înainte de venirea iernii, prin presiuni diplomatice, sancțiuni și acțiuni militare. El a avertizat însă că acest obiectiv nu poate fi garantat.