Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, valabilă miercuri, 9 septembrie, între orele 12:00 și 18:00.
Avertizarea vizează regiuni din vestul și nord-vestul țării, respectiv Banatul, Crișana, Maramureșul și vestul Transilvaniei.
Temperaturile ajung până la 35 de grade
În aceste zone, temperaturile vor fi deosebit de ridicate, iar izolat va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa între 30 și 35 de grade, cele mai mari valori fiind prognozate în Câmpia de Vest.
Bucureștiul scapă de avertizare
Pentru municipiul București, meteorologii anunță o vreme călduroasă, cu o temperatură maximă în jurul valorii de 30 de grade.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.
Pentru intervalul 9 septembrie, ora 12:00 – 9 septembrie, ora 18:00, în municipiul București nu vor fi în vigoare mesaje de informare, atenționare sau avertizare meteorologică.
Vremea azi, 8 septembrie 2026. Căldura revine in România, cu temperaturi de până la 35 de grade
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat: