Cum va fi vremea la începutul lunii noiembrie. Meteorologii ANM anunță maxime și de 25 de grade

62587834
Shutterstock

Luna noiembrie debutează cu vreme frumoasă şi mai caldă decât în mod normal în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei ANM.

Sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi deosebit de caldă iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 - 14 grade în nordul Moldovei şi în jurul a 24 de grade în sudul Banatului, iar cele minime se vor situa între 0 şi 10 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi mai mari pe litoral şi în Dealurile de Vest, până spre 13 grade.

Cerul va fi mai mult senin, însă în zonele joase de relief îndeosebi din sudul, centrul şi estul ţării - pe arii restrânse în primele ore ale intervalului şi local noaptea vor fi nori joşi şi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări, pe arii restrânse în sudul Banatului.

Şi la Bucureşti vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând a doua parte a nopţii când vor fi nori joşi şi ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 7 - 8 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

Duminică, vremea va fi în continuare predominant frumoasă şi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade, cu cele mai mari valori în zona deluroasă din Banat şi Crişana. Minimele vor fi cuprinse între -2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 14 grade în Dealurile de Vest.

Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări spre sfârşitul intervalului în nord-vest unde doar cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe. În zonele joase de relief din sudul, centrul şi estul ţării, la începutul zilei şi din nou noaptea local vor fi nori joşi şi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montană înaltă, în sudul Banatului şi pe alocuri în Moldova.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 21...22 de grade, iar cea minimă de 7 - 8 grade.

Începând de luni, în regiunile vestice şi sud-vestice maximele vor scădea, local semnificativ faţă de ziua anterioară. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu ceaţă sau nori stratiformi local în zonele joase din sud, est şi centru, în timp ce în vest şi nord-vest vor fi înnorări şi local ploi slabe.

Începând cu orele serii nebulozitatea se va extinde şi va cuprinde treptat şi restul regiunilor, iar ploile, slabe cantitativ se vor semnala pe arii în general restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în zona montană, în special la altitudini mari, iar local şi temporar ziua în regiunile vestice, iar noaptea în cele sud-vestice, centrale şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 4 şi 10 grade.

De marţi, 4 noiembrie, vremea se va răci şi în restul regiunilor, astfel că în toată ţara se vor înregistra valori diurne în jurul celor normale datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua în nord, centru şi sud-est, unde doar pe alocuri, trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu uşoare intensificări ziua, în Moldova, sudul Banatului, local în Dobrogea şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 18 grade, iar cele minime între -3 şi 9 grade. 

Articol recomandat de sport.ro
„Asta ar fi povestea”. Reacția genială a jucătoarei de pe locul 114 mondial, ajunsă în finala Roland Garros
„Asta ar fi povestea”. Reacția genială a jucătoarei de pe locul 114 mondial, ajunsă în finala Roland Garros
Citește și...
ANM a prelungit alerta de vreme rea. Cod galben de furtuni pentru jumătate de țară

Meteorologii atenţionează că vineri şi sâmbătă mare parte din ţară va fi sub Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ.

Vremea azi, 5 iunie 2026. Ploi torențiale așteptate în a doua parte a zile în unele regiuni. Maximele zilei

Vineri avem vreme bună în prima parte a zilei și câteva ploi slabe în ținuturile sudice. După-amiaza însă aduce ploi torențiale și multă instabilitate în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali. 

Cod Roșu de furtuni într-un județ din România. Sunt așteptate ploi torenţiale, grindină și descărcări electrice

Trei localităţi din judeţul Ilfov se află, joi seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de furtuni, fiind aşteptate ploi torenţiale, grindină, descărcări electrice şi vijelii.


Recomandări
Ucraina a recunoscut că drona maritimă care a explodat în Portul Constanța a fost a sa. Ce a transmis

Prima reacție din partea Ucrainei, privind drona maritimă care a explodat, vineri, în Portul Constanța, a venit la câteva ore după incident.

LIVE TEXT. România din nou în alertă după explozia dronei maritime, la Constanța. Evacuarea oamenilor a fost sistată

România este din nou în alertă după ce o dronă maritimă a explodat, în această dimineață, în Portul Constanța. Grav este că în apropierea portului s-ar mai afla trei drone despre care se presupune că ar putea avea explozibili. 

Nicușor Dan, primele declarații după ce o dronă maritimă a explodat în Portul Constanța: „A existat informația că va exploda”

Preşedintele Nicuşor Dan a susținut vineri, declaraţii de presă înaintea participării la Summitul UE - Balcanii de Vest. El a explicat că a primit „toate informațiile” legate de drona maritimă care a explodat în Portul Constanța.