Cod galben de furtuni de sâmbătă noapte în mai multe județe. În sudul țării au revenit avertizările de caniculă. HARTĂ

62545910
Shutterstock

Sâmbătă, mai multe județe, inclusiv Capitala, se află sub cod galben de caniculă, iar de la noapte o parte a țării va intra sub incidența unui cod galben de furtuni. Duminică, ploile torențiale, vijeliile și grindina se extind și în restul țării.

 

Sâmbătă, în intervalul orar 12 – 21, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34...36 de grade, potrivit meteorologilor.

cod galben canicula

De sâmbătă noapte și până duminică dimineață va fi valabil și un cod galben de instabilitate atmosferică pentru partea de sud-vest a țării. Astfel, în județele Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt și zonele montane din Alba și Sibiu vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

cod galben ploi

Pentru ziua de duminică meteorologii au prelungit codul galben de ploi. În Transilvania, sudul Banatului, nordul Olteniei și al Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 l/mp.

cod galben ploi

Cum va fi vremea în București

Pentru București, de sâmbătă și până duminică dimineața vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități, astfel încât disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 16...19 grade. Prognoză Meteorologică. De duminică după-amiază vremea va deveni în general instabilă, iar valorile termice vor scădea față de ziua anterioară. Cerul va avea înnorări mai accentuate din orele amiezii; vor fi perioade cu averse posibil moderate cantitativ și descărcări electrice, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări de scurtă durată. Temperatura maximă se va situa în jurul a 26 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Vremea azi, 30 august. Seara aduce un val de ploi torențiale în mai multe regiuni ale țării

Sâmbătă avem soare și timp frumos până în orele serii, când, prin vestul țării, pătrunde un val de ploi.  

Cum va fi vremea în septembrie. Meteorologii anunță temperaturi peste cele obișnuite, în prima parte a lunii

Temperaturile vor fi peste cele obișnuite în prima jumătate a lunii septembrie, anunță meteorologii, care au făcut publică, vineri, prognoza pe următoarele patru săptămâni.

Vremea azi, 29 august. Caniculă și disconfort termic în aproape toată țara, cu temperaturi de până la 37 de grade

Vineri se mai încălzește puțin. O să fie caniculă în vestul țării, pe unde se vor atinge 36, 37 de grade și o să crească disconfortul termic. Cerul rămâne senin aproape peste tot.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.